Port cu mare dragoste în piept o răceală criminală ( de fapt e o pneumonie dar hai să nu folosim cuvinte grele) și după vreo două săptămâni de ignorat problema, ajungând într-un punct unde când tușeam eu picau comunicațiile în Dobrogea, am hotărât sa iau măsuri.

Am cerut sfaturi în dreapta și-n stânga, m-am uitat la televizor, pe internet, mi-am amintit de tratamentele de când eram mic și am purces la război. Am băut ceaiuri care de care mai scârboase, trăgând concluzia că ierbivorele, în special vacile au niște gusturi, să mă scuzați, de tot rahatul. Presupun că ceaiurile respective nu păstraseră chiar tot gustul de fan și tot oribile erau indiferent câtă miere băgam în ele.

Am halit ceapa cu kilogramul să pice răceală în fund de la iuțeală, am mâncat citrice mai ceva citrocopitec (animal mitologic african care se hrănește numa cu portocale și mandarine și doar foarte rar cu creier de nigerian), am băgat șodou, am băgat miere, am băgat tot ce se putea, în afara de untura de bursuc de care, slavă domnului, nu s-a găsit. Lapte de mărgăriță încă mai aștept.

Am stat cu mămăligă fierbinte pe piept, atât de fierbinte că a luat foc haina de deasupra, de mi-au ieșit ochii și încă mai miros a porumb de zici ca toată ziua rașchetez ceaune…

Pe lângă toate astea am ținut cont de absolut fiecare sfat pe care l-am primit, adunând un spectru atât de larg de medicamentație ca aș putea deservi timp de o lună, în orice problema populația unui sat mic. Antibiotice de toate culorile și mărimile, siroape și antitusive, expectorante și uscante, medicamentație care să mă protejeze de antibiotice, medicamente pentru refacere respiratorie, medicamente pentru făcut tusea mai puternică, etc, etc…

Și așa am băgat 10 zile în mine, tot. Printre efectele secundare ale medicamentelor respective se află cam orice chestie nasoală la care te poți gândi, de la halucinații și leșinuri, la vomă și probleme budiste, la perforarea organelor interne, până la moarte.

Ei dar astea nu mă interesează eu, probabil din cauza combinației pe care am gândit-o, am bucuria să anunț un efect secundar cu totul și cu totul special. Doamnelor și domnilor, as vrea să mă numiți de azi Supervolt, sau Incredibilul Ștecher, sau Priză Invincibilă, mă rog orice nume de super erou vă vine în gând doar sa aibă legătură cu electricitatea, am găsit: ELECTRONUS.

Pe finalul tratamentului și până azi (adică vreo două zile după) am început să observ cum mă curentez de tot și de toate. Ar mai fi cum ar mai fi dacă m-aș curenta numai atingându-mă de metal dar și dacă ating o bucată de mobilă tot face poc. Mi-am dat jos geaca să o pun pe scaun cum a atins spătarul, buf, flamă. Am pus mana pe telecomandă, buf, scânteie. Am dat drumu la duș, fulgere prin cadă.

Partea buna e că schimb canalele la televizor clipind din ochi, că telecomanda oricum nu mai merge. Efectul e din ce în ce mai puternic și deja a început să facă victime. Uite azi am văzut un motănel tare frumușel și deși nu mă omor după mâțe m-a pus naiba să îl mângâi. Motanul era un tomberonez de asta european, cu blană normală, un pic tărcat.

Ați văzut vreodată unu din ăsta să se transforme instant în persan? Săracu de el nu era învățat să meargă cu blana aia așa că se clătina de colo colo… mi-e frica să nu crească super puterea mea până acolo încât să nu mai poată fi controlabilă și să fiu un pericol pentru umanitate.