Gabriel Liiceanu a primit de la Băsescu „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer. Orice om normal s-ar fi mulţumit cu un simplu „Mulţumesc, domnule preşedinte!” Dar un intelectual fin simte nevoia metaforei, vrea cuvinte cât mai multe şi mai mieroase:
„Dumneavoastră aţi spus, în cuvântul pe care ni l-aţi adresat, că nu ştiţi dacă aţi fost la înălţimea exigenţelor măcar a unei părţi din intelectualitatea română. Fac parte din acei cărora li s-a lipit eticheta de intelectual al lui Băsescu şi aş vrea să spun cu această ocazie că aţi fost la înălţimea exigenţelor unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta şi că ei v-au considerat – nu ei, intelectualii lui Băsescu, ci pe Băsescu ca preşedinte al lor. Asta înseamnă tocmai că s-au recunoscut, cu valorile lor, în activitatea dumneavoastră. Altfel spus, că, timp de 10 ani, cât aţi fost, sunteţi preşedintele României, nu aţi făcut decât să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem că ştim care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim”
(Gabriel Liiceanu)
Mai pe scurt, intelectualitatea română s-a recunoscut în activitatea şi valorile băsesciene. Îi va fi veşnic recunoscătoare farului, luceafărului Traian, pentru că el, preşedintele preacult, a aşezat-o pe drumul înţelepciunii.
Plecând de la premisa că Liiceanu nu e nici imbecil şi nici schizofrenic, ne punem legitima întrebare “Dar de ce?!” De ce ar slobozi pe gură un om normal la cap asemenea enormităţi? În mod evident, publicul ascultător poate fi doar amuzat sau teribil de iritat la auzul demonstraţiei libidinoase (în funcţie de toleranţa fiecăruia).
Şi dacă discursul nu a fost pentru public, înseamnă că a fost pentru Luceafărul Traian exclusiv. Gabriela a simţit nevoia să se gudure pe lângă poala stăpânului. Să dea din codiţă cu limba scoasă “Ham, ham, eu sunt, stăpâne! Javra ta!”
Dar la o analiză sumară, pică şi varianta asta. Băsescu o ştie deja pe Gabriela de cotarlă slugarnică, nu mai are nevoie de confirmări.
Singura explicaţie logică rămâne asta: Gabriela a rostit discursul pentru ea. Nu pentru public, nu pentru colegii intelectuali, nici măcar pentru Basescu. Doar pentru sufleţelul ei de curviştină.
Mă uitam la înregistrări mai vechi cu Vadim Tudor recitând poezii către mama eroină. Mi-am zis atunci “Săracii intelectuali, cum erau obligaţi de comunişti să se prostitueze!” De aproape 25 de ani suntem liberi. Prostituţia se face cu forţa, pentru bani şi, uneori, din pură plăcere. Gabriela ne-a demonstrat că prostituţia nu este doar o meserie, ci şi o vocaţie.
Ia ziceţi, dom’ preşedinte: Când aţi auzit asemenea dulcegării pe buzele Gabrielei, ati avut orgasm?
“Performanţa acestui nou tip de lichea istorică este că, după ce şi-a nenorocit deja semenii o dată prin prestaţia ei în “vechiul regim”, în loc să se retragă de pe scena socială, persistă, metamorfozată în “om politic democrat”, pentru a-şi nenoroci semenii a doua oară. Tocmai pentru că a trecut cu bine, amplificându-şi anvergura, pe celălalt mal al istoriei, ea este licheaua autopotenţată istoric. Ceea ce o ţine strâns legată de vechea lichea nu este doar identitatea fizică de persoane, de cadre, de categorii sau de grupuri, ci trăsătura pe care o are în comun cu licheaua comunistă: obţinerea sistematică a binelui propriu de pe urma nenorocirii sistematice a unui popor întreg”…
Gabriel Liiceanu, in “apel catre lichele”
Bine, Basescu nu este licheaua clasica de care a vorbit Liiceanu. Pentru ca Basescu a urmarit in mod sistematic binele propriu nu numai de pe urma nenorocirii sistematice a unui popor dar si de pe urma distrugerii sistematice a altor lichele, care i-au stat in drum spre politica europeana. Probabil ca acest lucru l-a facut pe Liiceanu sa-l considere pe Basescu un camerad de lupta veritabil care merita sustinut…
Daca exista un merit pe care Basescu il are, atunci este acela ca a nenorocit o multime de lichele comuniste.
Din pacate insa, Basescu a creat un alt tip de lichele, mult mai lipsite de valori si scrupule decat cei de moda veche…
” Probabil ca acest lucru l-a facut pe Liiceanu sa-l considere pe Basescu un camerad de lupta veritabil care merita sustinut…”
Eu vad altfel relatia celor doi in lupta. Imaginea client-mercenar imi pare mai reala decat cea a camarazilor care lupta cot la cot in transee.
Clientul plateste stele pentru ode.
Da, ai dreptate, nu au fost niciodata camerazi de lupta, insa nu pentru ca relatia dintre ei este de client-mercenar, ci pentru ca filosofii in general nu stiu ce este aia lupta politica!
Sa zicem ca li s-au intersectat interesele in mod favorabil (ma refer la lupta anti-comunista).
“Intelectualii lui Basescu” sunt cei care au salutat si sustinut lupta anti-comunista a lui Basescu, o lupta care a dus Romania pana la urma in Europa. Ca vrem, ca nu vrem, ca ne place sau nu, Basescu (cu tot cu trecutul lui de capitan comunist pe vapor) a fost cel care a actionat cel mai coerent si mai eficient impotriva post-comunistilor.
Eu am dubii foarte mari cu privire la intentiile si motivatiile lui Basescu ca si politician, insa nu pot sa neg efectele si rezultatele obtinute de el in lupta anti-comunista din aceasta tara.
Intre Basescu si “intelectualii lui” nu poate fi vorba despre o relatie de tip “stele pentru ode”. Intro relatie de gen, trebuie mai intai sa scrii ode ca sa te califici sa primesti stele, ceea ce nu a fost cazul aici.
Plus ca Liiceanu (si nici Plesu and Co.) nu este genul de intelectual care sa preaslaveasca “clientul”.
Tot ce au facut ei este ca au sustinut neconditionat anti-comunismul declarat al lui Basescu, ceea ce a fost de-ajuns ca adversarii politici sa eticheteze “grupul Liiceanu si Plesu” drept “intelectuali ai lui Basescu”.
Recunosc insa, ca si pentru gustul meu, Liiceanu a facut o declaratie prea libidinoasa, complet inutila… Insa fiecare om se comporta cum stie el mai bine.
De aici insa pana la al “acuza” ca este curva lui Basescu e cale lunga.
Hary, declaratia lui Liiceanu este slugarnica. Stiam deja cu totii aprecierea pe care i-o poarta presedintelui (pentru “lupta anticomunista”). Un simplu “multumesc” era suficient. Am citit de foarte multe ori declaratia si m-am gandit ce anume as modifica la ea pentru a suna mai libidinoasa, mai slugarnica si mai ridicatoare in slavi decat acum. Nu am ce modifica. Este apologie pura.
De acord, fiecare om se comporta cum stie el mai bine. Ai impresia ca asa stie Liiceanu sa se comporte in mod normal? Eu nu cred ca asta e masura normalitatii lui.
Tu, eu, altii ca si noi, poate am fi spus doar un “multumesc, Traiane.”
Dar noi nu primim distinctii gen Steua Romaniei si nu “trebuie” sa ne aratam recunostinta fata de cel care ne decoreaza si premiaza in numele unui neam, al unui stat, al unui popor. Ce vreau sa spun este ca noi nu stim ce inseamna sentimentul acesta de mandrie si onoare care te cuprinde cand esti decorat cu asemenea distinctie, de catre un presedinte de tara, fie el si Basescu. Prin urmare nu stim cum ne-am fi comportat in situatii similare…
Si eu m-am intrebat de foarte multe ori, de ce asemenea momente sunt insotite de declaratii penibele si injositoare, mai ales cand nu este neaparat nevoie de ele.
Eu nu consider ca Liiceanu a facut o declaratie slugarnica fata de Basescu, ci doar ca a incercat sa-i intoarca respectul pe care acesta i l-a acordat lui decorandu-l cu Steua Romaniei.
Eu mai degraba consider ca aceste declaratii fac parte dintro eticheta protocolara care se practica la asemenea evenimente. Probabil ca ar fi fost lipsit de respect sa zici “multumesc, domnule presedinte” si atat…
Asa cum am zis insa, nici eu nu consider ca declaratia lui a fost una reusita. Chiar m-a deranjat felul in care i-a multumit presedintelui.
Dar asta este, oamenii pe care-i respecti si pe care-i consideri apropiati in suflet si gand, nu se comporta intotdeauna asa cum te-ai fi asteptat de la ei.
Avand insa in vedere ca-l cunosc personal pe Liiceanu (a fost la mine in casa), pot sa spun cu mana pe inima ca nu e genul slugarnic si nu e nici curvistenia cuiva, cu atat mai putin a lui Basescu…
Uite, si pe tine te respect foarte mult si te consider foarte apropiat in suflet si-n gand, cu toate ca nu mi-a placut deloc modul in care l-ai judecat pe Liiceanu…:)
Atunci cand il cunosti pe cineva personal, ii apreciezi altfel “micile scapari” comportamentale, pe care de altfel noi toti le avem.
Mi-as dori si abia astept momentul cand voi putea sa judec cu aceeasi toleranta oamenii pe care nu-i cunosc personal… :))