Pentru cei mai puțin tech savvy (ce tare joc de cuvinte am făcut, i-am etichetat pe cei care nu le au cu chestiile astea printr-o formulă din cercurile celor care le au – de tipul – unde e Careiul? Cum, nu știi? E lângă Căplău) early adopter se referă la un individ care folosește extrem de rapid tehnologia nou apărută.
Și din punctul ăsta de vedere (printre atâtea altele) sunt un tip paradoxal, genetic vorbind la mine genele paradoxale sunt umflate cam ca la Zenon așa… Deși concurez cu generația nativă digital (adică îmi pui un gadget nou în mână ți în câteva minute ți-l folosesc fără probleme) și am avut întotdeauna acces la tehnologie, ieri, pe când îmi făceam cont de twitter m-am aplecat un pic asupra istoriei personale din punctul ăsta de vedere.
În facultate a apărut internetul la cămin, o mișcare salutată cu entuziasm de toată lumea în afară de mine. În cameră erau două computere, al meu fiind de la distanță mai performant.
”Nu vreau internet, chestia asta o să omoare comunicarea adevărată, o să stăm ca ploșnițele cu ochii în ecran ( este știută din bătrâni fascinația eternă a ploșnițelor față de ecrane) și nu o să mai vorbim cu adevărat”
Și am ținut-o așa câteva luni bune, deși eram tocat zilnic de colegi să-mi bag țeavă. Am cedat cu greu, din cauza pasiunii mele pentru film – una era sa dai jos 4 filme într-o săptămână la un singur calculator și alta era să dai opt, opt însemna unul pe zi și DOUĂ sâmbăta.
Pe facebook mi-a luat vreo doi ani să intru, pe twitter aproape 8 și nu aș fi făcut-o dacă proiectele de anul ăsta nu mi-ar fi cerut-o. De fapt despre asta e vorba, iată cum un întârziat veșnic trebuie să se pună la punct cu toate mecanismele hot și trendy din momentul ăsta, ba chiar să anticipeze care vor deveni hot și trendy în viitorul apropiat – pentru că doar așa își poate atinge obiectivele de anul ăsta.
Crudă soartă… dacă tot vorbeam de chestii tari – medium.com cred că va fi o platformă de succes în momentul în care lumea va căuta din nou valoare în text scris.
Tot pe subiect mi-am dat seama că 2-3 ore din zi le dedic chestiilor pentru care a fost inventată tableta. Nu, nu am tabletă, de ce să-mi trebuiască o prostie care e mai slabă decât un laptop? Ce să fac cu ea?
Uite, asta să faci – să nu ții 3 kile pe picioare până își iau foc, folosind procesorul laptopului la 3%… din motive de randament deci pe listă e trecută o tabletă.
Ba mai știi, dacă reușesc să îmi adun puterile poate anul ăsta chiar o să fiu vizionar și îmi iau smartphone… nu, nici din ăsta nu am, ce-mi trebuie? Să am ce ține prin priză?
Nu, cu siguranță nu-s un early adopter.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
---|
Hai salut si ce mai faci?
“producator de documentar”—-serios? ia zi mai multe!
PS. Nu am mai vorbit de sute de ani, dar voiam sa zic ca scrii chiar mai misto ca in liceu. Keep up the good work!
Later edit: acum vad ca esti Vlad (am vazut linkul sharuit de Dani si credeam ca e unul din articolele scrise de el). Anyway, toti scrieti bine :))
Buna, Anca. In general bine fac..imi mananc zilele pe net.
Ma si gandeam ce documentare am produs :))
Foarte multi nu citesc autorul articolelor. Prietenii au impresia ca e site-ul meu si tot ce apare pe el imi apartine. Cativa s-au si suparat pentru ca am zis nasoale de Banciu si Mircea Badea.
HA, scriu mai bine decat scria Dani in liceu :))))))))))))) Is tare de tot!
Nu am cont facebook, nu am cont twitter, nu am smartphone, am o tableta care zace pe undeva.
Cat imi mai dati de trait ?
Noroc cu tableta aia nefolosită, că dacă nici pe aia nu o aveai erai oale și ulcele de mult :))))