Pe cine urmează să zidim?

Astăzi se vor organiza proteste în marile oraşe ale ţării pentru a cere demisia lui Oprea. Foarte posibil să se strângă şi în Bucureşti, la Universitate, câţiva nemulţumiţi animaţi de Uniţi Salvăm şi Neam Trezit. Mă bucur pentru d-l ministru Oprea – un personaj ~~infect~~ pernicios al politicii româneşti – vă povesteam cu vreo 4 luni în urmă AICI despre năpasta ce-o purtăm pe umeri cu un astfel de lider politic.

Din punctul meu de vedere, un demagog limbut cu apucături arhaice de iobag servil nu are ce căuta în vârful politicii, vârful armatei, vârful ministerelor, vârful a orice. Treaba lui este să împartă disciplinat izmene şi să-i lustruiască bocancii lui Miron Cozma. În niciun caz să arbitreze politica unui stat, primind mângâieri ocrotitoare şi pupături în fund din toate părţile. Mai ales că, spre deosebire de ceilalţi jupâni ai statului, pe Oprea nu l-a votat nici dracu!

Sunt oricând dispus să particip energic la un protest pentru demiterea lui Oprea şi excluderea sa din vârful piramidei politice. Dar din motivele exprimate mai sus. Nu sunt de acord cu acuzele legate de moartea poliţistului. Cu toate păcatele şi defectele ministrului Oprea – un rudimentar infestat de bizarerii, fără îndoială – nu putem să-i punem în cârcă accidentul cauzator de moarte.

Gabriel Oprea trebuie să răspundă pentru abuz în serviciu, nu pentru crimă. Nu avea dreptul să folosească o coloană oficială; dacă nu şi-l atribuia arbitrar şi ilegal, nici accidentul nu ar fi avut loc, poliţistul încă trăia.

Doar că nu aşa este corect să punem problema. Am fi putut să-l acuzăm pe Oprea pentru accident, dacă, prin ordinul său, ar fi folosit o persoană necalificată, într-o activitate care-i depăşeşte atribuţiile, sau în condiţii de risc neasumat prin natura meseriei. Însă poliţistul a făcut ceea ce ştia şi trebuia să facă. Şi-a făcut meseria la fel ca în cazul oricărei alte coloane oficiale. Nu natura “ilegală” a coloanei i-a cauzat moartea. Ci hazardul.

Grav pentru noi toţi este faptul că a trebuit să moară un om pentru a se afla că orice ţărănete analfabet poate să-şi plimbe osânza folosind nejustificat un serviciu (chiar mai multe servicii).

La fel cum a trebuit să moară un copil în chinuri groaznice pentru a ne da seama că nu este în regulă să ţinem o sută de mii de câini vagabonzi pe străzile Bucureştiului.

Sau cum ne dăm seama că semafoarele nu au fost sincronizate, linia continuă trebuia să fie în alt loc ori indicatoarele rutiere au fost prost amplasate, de fiecare dată când se mai strivesc nişte oameni între fiare.

Legenda Meşterului Manole ne defineşte perfect. Nu suntem în stare să construim ceva, indiferent cât de banal, fără un sacrificiu uman. Până nu plăteşte cineva cu viaţa, nu reuşim să vedem erorile şi prostiile stridente de la tot pasul. Asta ne este zestrea ancestrală, menirea – doar aşa ştim să funcţionăm.
Pe cine urmează să zidim?