În prestigiosul New York Times apare un articol critic la adresa DNA şi a sistemului de forţă, dirijat prin pârghii oculte. Doamna Kovesi nu mai primeşte nici laudele şi nici mângâierile americane obişnuite. Justiţia din România este asemuită unui regim opresiv care a făcut şi face jocuri politice cu ajutorul cătuşelor.
Un articol interesant, în primul rând datorită noii abordări. Nu îmi amintesc să fi apărut aşa ceva în presa centrală europeană sau americană despre România ultimilor 10 ani. Ieri a fost forfotă mare şi în presa noastră, românească. Autorul articolului din New York Times, Patrick Basham, a fost luat la ţintă şi etichetat ca “fanul lui Ponta” şi “omul ruşilor”.
Am găsit însă şi o distonanță în corul jurnalistic autohton. Se numeşte Emil Hurezeanu şi consideră că articolul semnat de Patrick Basham relevă “pentru prima oară, lucruri in parte adevarate”
Hurezeanu:
“Justitia, precum corul Alexandrov al Armatei Sovietice, pompeaza dosare, mai ales de incriminare, de acuzare, in nestire. Defilarea cu catuse si arestul preventiv ca regula generala, doua realitati supradimensionate cu mesaj de intimidare, de tip medieval” (sursa)
Ce face d-l Emil Hurezeanu prin acest articol? Pipi împotriva vântului. La fel ca d-l Patrick Basham. Singura diferenţă este contextul; linia de front jurnalistic a celor doi. Dacă jurnalistul american face pipi ascuns după batalioane şi încălţat în bocanci, d-l Hurezeanu se află în prima linie şi este desculţ.
Atunci când opinia publică a fost setată să defileze pe un anumit făgaş, nu poţi să vii tu, Hurezeanu, şi să contrazici setările. Sau poţi, dar îţi mânjeşti tălpile cu propria urină.
Noi vrem să vedem oameni, prezumtiv nevinovaţi, chinuindu-se în mizeria arestului preventiv. Care mizerie a fost în dese rânduri taxată de CEDO. Nu ne interesează justificările procurorilor sau ale judecătorilor, nu ne interesează compoziţia dosarelor. Vrem doar să curgă sânge din chipurile demonice construite în mentalul colectiv. Construite mai ales prin intermediul presei.
Căţelandrii flămânziţi au ochii ieşiţi din orbite şi boturile pline de sânge. În sfârşit, au prins jugulara între canini. Oricine îndrăzneşte să-i deranjeze de la masă va fi aprig muşcat de cur.
Dacă nu mă credeţi, citiţi comentariile adresate d-lui Hurezeanu sub articolul amintit mai sus.
Asa cum astora care sunt plimbati cu catuse nu le-a pasat zeci de ani de reguli, legi, omenie, bun simt, etc, nici mie nu-mi pasa ce se intampla cu ei.Si e mult mai bine asa,(pt.ei) ca daca ar fi dupa mine…..sa zicem ca i-as vinde la 1 dolar bucata baietilor gingasi si firavi, care n-ar omora o musca( fara sa-i rupa inainte aripile si picioarele), din zona Irak-Siria.
Asta nu inseamna ca nu condamn ce se intampla acolo!
E o reacție oarecum automată a justiției.
Când vreo 10-15 ani, prin fața ta, ca profesionist, s-au perindat cu opulență, și deplină sfidare, o grămadă de porci care-și băteau joc de lege și implicit de tine, pe față, fără să te poți atinge de ei în momentul în care scapi din lesă e normal să ții minte.
E normal să vrei să aduni tot ce ai ratat în intervalul ăla, iar procedurile nu sunt făcute pentru a susține un flux atât de mare. Asta nu înseamnă însă că se produce o nedreptate, că oamenii ăia nu merită ce pățesc (ba chiar sentințe de 3-5-7 ani închisoare pentru distrugerea sistematică a unei țări mi se pare puțin) sau că justiția nu este servită.
Înseamnă doar că este executată cu furie – s-a întors roata să vezi ce vă prăjim acum. Chiar dacă dorința de sânge a poporului nu are ochi să vadă ce și cum și se întinde peste toată clasa politică, asta nu înseamnă că ce face justiția acum este o luare cu arcanul, unde vinovat-nevinovat nu contează tot ăla ești.
Tind să cred că proporția dintre cei anchetați/condamnați fără vină și cei vinovați nu s-a modificat. Modul de lucru al justiției acum corespunde de fapt modului de lucru al celeilalte părți – când hoțul fură cum trebuie, ancheta e lungă și grea, cu probtoriu compus cu migală, când hoțul fură în ziua mare, mai și expune prada pe tarabaă în mijlocul târgului, ancheta nu are nici de ce să fie rafinată nici de ce să fie lungă.
Cât despre articolul la care faci referire, nu ar trebui să-i dai legitimitatea New York Times-ului fără să punctezi că e în secțiunea de opinii, un fel de poșta redacției și că ziaristul respectiv a mai avut articole ce par comandate politic/economic de la noi.
Eu am tinut cont mai mult de opinia lui Hurezeanu 🙂