Am auzit de foarte multe ori nemulţumirile prietenilor despre statutul fotbaliştilor. Mai ales al fotbaliştilor români. Ce e aia, să dai de două ori cu piciorul într-o băşică şi să primeşti o căruţă de bani?

Mai ales că sunt toţi nişte fetiţe, nişte prefăcuţi şi nişte trişori. Cad ca frunza veştejită la orice adiere de vânt, se vaită mai ceva ca o şcolăriţă răsfăţată peste măsură.
Iniţial le-am dat dreptate cârcotaşilor şi vitejilor de maidan (ăia care în locul oricui sigur o băgau în aţe). Dar s-ar putea totuşi ca fotbalul din teren să se vadă puţin altfel din tribune. Ori din puful fotoliului.

Ţineţi minte accidentarea lui Rusescu? La televizor a părut un simplu cot primit în obraz. Nici puternic şi nici hotărât. Ba chiar o lovitură involuntară, din neatenţie. “Hai mă, Rusescule, ce dracu? Simulezi? De-abi te-a atins. Fii bărbat!”

Raul Rusescu a fost între timp operat, pentru că osul craniului s-a fărâmițat în urma loviturii. Poartă acum o placă de titan în locul bucăţii de os, şi încă are probleme de vedere. De la un cot. Nici puternic, nici hotărât. Mai nou, nici intenţionat.

Seara trecută am fost martorii unei noi accidentări urâte. Vinovatul, Lucian Sânmărtean, un fotbalist care trebuie să recunoaştem că numai prin agresivitate nu se remarcă. El este constructorul. Artistul, nu măcelarul. Lovitura aplicată lui Lucas Andersen a fost executată tot cu cotul. Şi, de această dată, evident fără intenţie. Nici măcar arbitrul nu a observat ceva în neregulă, jocul a continuat. Iar Anderson a ieşit de pe teren cu gura plină de sânge. Şi cu trei dinţi mai uşoară.

Asta este. În fotbal se mai întâmplă. Sânmărtean l-a sunat după meci pe Anderson, şi-a cerut scuze, iar danezul le-a acceptat. M-a impresionat totuşi felul în care au prezentat cei de la GSP incidentul:

Eh, asta este Luciene. I-ai scos trei dinţi, l-ai umplut de sânge, dar ţi-ai cerut scuze. Superbule!