O găteală simplă și primordială, fără sosuri de soia și alte încâlceli de astea de te doare capul, ce rumenește puiul întreg și-l lasă fraged pe dinăuntru.

Iei puiul și-l freci bărbătește cu sare și piper și-apoi îl lași la odihnă în timp ce sprijini un ceaun pe foc mic și torni în el untură fără măsură. Când începe să bolborosească, îneci puiul în ea și-l lași acolo până se rumenește.

Dacă ai pofte din astea nebunești, arunci și niște cartofi tăiați mare pe lângă, pe care-i scoți odată cu puiul. Un ceas două, ține de cât de mare e flacăra și cât de mare e puiul, ia-te după culoare – când e rumen bine, e gata. Arunci peste un mujdei lăsat curgător și mănânci cu mâna goală și cu ruptură din pâine abia scoasă din cuptor.

PS. cam așa arată ce înțeleg eu prin cartof țărănesc și ăsta e motivul pentru care strâmb din nas când prin restaurante cu pretenții mi se aduc sub numele ăsta niște fierturi palide, soră cu tocănița.