Prin primăvară, după vreo 2 luni de stat pe scaun și băut cola cu litrul (tabietul meu pentru când am de scris concentrat) și pus vreo 6 kile peste cele 10 în plus pe care le aveam deja, m-am hotărât așa tam-nesam să-mi schimb regimul alimentar și să revin la o suplețe de panteră.
N-am stat să-mi scot diete și alte chestiuni ci am luat-o la bunul simț, mâncat mult mai puțin, mișcat mai mult. Chestia cu mișcatul s-a dovedit rapid un vis, neavând timp sau voință să mă țin de un program clar de exercițiu fizic iar de făcut vreun sport adevărat nu prea am unde, cu cine sau cum.
De mâncat, cu excepția perioadelor de filmări în teren când nu-mi permiteam să fiu zombie, am mâncat cam 20-25% din cât mâncam înainte. Rezultatul au fost vreo 10 kilograme în minus și un tonus fizic mizerabil, dureri de cap, oboseală profundă și culmea, somn puțin și vai de capul lui și ăla.
Acu vreo lună și un pic am avut iar de lucrat ceva mult și repede așa că mi-a trebuit pecsi (cumva m-am convins că e mai sănătos decât cola), rezultatul? M-am dus până pe la vreo 2 kilograme mai puțin decât aveam când începusem.
Un spectaculos eșec cu surle și trâmbițe. Luni de chin și mâncat cu lingurița și o formă fizică de 2 lei pentru nimic.
Așa că o luăm altfel, pentru că la greutatea asta oricum nu mă simt bine, pur și simplu nu-s obișnuit să car atât după mine și să obosesc după ce urc niște scări deci ceva tot trebuie făcut. Așa că am pus mâna și am studiat un pic experiențele unui grup de masculi cam de vârsta mea, un grup de creativi/antreprenori de succes de peste ocean (un fel de frăție a super băieților), am notat câteva chestii și cred că am găsit rețeta care să mi se potrivească.
1. Mănânc până mă satur și dacă văd că mă doare capul sau mă simt obosit aiurea, mai mănânc o dată. Fără pâine, paste, cartofi, dulciuri, sucuri în majoritatea timpului.
2. Beau apă de nebun sau ceai, trebuie să mă țin de asta ca să-mi curăț și rinichii un pic.
3. Îmi iau gândul de la 30-50 de minute de exerciții fizice de unul singur, n-o să se întâmple așa ceva decât dacă mă mut la casă și am de tăiat lemne. Însă pot face 3-4 minute cât să-mi activez mușchii la timp cât să înghită și ei din ce bag în gură nu să se ducă tot la burtone.
4. Borș și usturoi și orice altceva îi trebuie corpului să fie sănătos. Degeaba slăbești dacă ți-l faci praf și nu-i dai ce are nevoie, pe mine mă interesează în primul rând să mă simt bine și doar apoi considerentele estetice.
5. Neapărat timp de relaxare în fiecare zi. Citeam despre câtă importanța puneau băieții pe o oră două pe zi în care să te relaxezi făcând ceva ce îți place și mi-am dat seama că m-am obișnuit de câțiva ani buni încoace să las orice moment de relaxare pe weekend dacă e timp și atunci.
În rest neapărat să fac ceva constructiv, că e o postare pe blog, că e de făcut o schiță pentru cine știe ce idee mi-a venit, că e scris carte, că e editare, că e research pt ceva, că e fotografie, că e structurare de plan, trebuie să fie ceva de muncă. De dimineața până seara, 14-16 ore pe zi. Să nu mai vorbesc că multe weekenduri sunt exact la fel iar cele care nu-s au măcar jumătate din zi dedicată muncii.
Nu e deloc ok și am și impresia că nici productivitatea nu e cine știe ce. Să citesc un pic în fiecare zi, să ies afară măcar o dată la 3 zile și să mă plimb ( iap, se întâmplă să am și câte 2-3 săptămâni în care nu ies din casă), să fac și câte-o fotografie de plăcere nu numai ce trebuie, o dată pe lună să-mi iau 2-3 zile pure de relaxare cu familia – ăsta-i planul.
Ajuns pe la jumătatea vieții, când corpul și mintea nu mai pot absorbi și trece peste orice fel de exces, cred că trebuie să fii atent și să cauți un echilibru, indiferent câtă presiune pui pe tine ca să atingi chestiile materiale pe care ți se pare normal ca tu și familia ta să le ai. Dacă mizezi totul pe trasul la plug cred că pierzi mai mult decât câștigi așa că la echilibrul ăsta încerc să lucrez de-acum, ca să intru pregătit pentru asta în noul an.
Vă țin la curent. Primul lucru e să scap de o chestie nouă pentru mine, venită evident din stilul pe care l-am avut anul asta – niște migrene cât casa de mari.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
“se întâmplă să am și câte 2-3 săptămâni în care nu ies din casă”
Nu te mai duci la grădi? 🙂
:))) treaba mea era s-o obișnuiesc cu grădi și să-i arăt că e fain, după ce s-a rezolvat cu asta, dusul și luatul au devenit atribuțiile bonei.
Am auzit ca te apuci sa iti vizitezi prietenii … mai o bila, mai un film 🙂
E plan de lunga durata. Si anul trecut era un punct important de urmarit, sa nu mai las atata timp sa treaca dar n-am reusit sa-l ating, insa cred ca stiu cum sa-mi dozez mai bine timpul si efortul in viitor asa ca… mai o bila, mai un film :)))
Salut,
Iaca am ajuns la articolul asta printr-un amic si m-am hotarat sa scriu pentru ca trec prin chinuri similare cu ale tale si cine stie? Poate unde-s doi puterea creste.
Eu unul ma lupt cu un echilibru intre toate cele de multi ani de zile si am experimentat mai multe lucruri. Am ajuns la cateva concluzii pe care o sa le expun aici fara sa trec prin tot procesul pentru ca poate te ajuta pe matale, poate ajuta pe altii, sau poate s-o gasi cineva sa-mi spuna daca fac ceva bine sau rau.
Asadar – problemele de care vorbesti tu pe mine m-au preocupat de mai demult (a se citi de cativa ani buni). Am citit mai multe carti, am discutat cu mai multa lume, am facut tot felul de experimente. Am 33 de ani si imi place sa cred ca sunt un tip sportiv, mai alerg pe la maratoane si ma mai plimb pe munte sau ma dau cu bita. Totusi, la al meu 1.80m am pe la 87 de kg, ceea ce este putin mai mult decat as vrea.
Dar sa le iau in ordine. Pentru a obtine ce spui tu acolo – un echilibru in toate si a putea avea energie pentru toate, eu consider ca trebuie sa pui bazele:
1.Odihna: – in cazul meu, daca nu dorm suficient sunt praf – pot sa pierd o zi intreaga sau sa ma misc la jumatate din viteza mea normala. Acum din cate am inteles si am mai discutat cu altii treaba cu somnul depinde de la individ la individ in functie de organismul fiecaruia, dar la mine, dupa multe experimente (inclusiv cu Uberman http://en.wikipedia.org/wiki/Polyphasic_sleep) cu ora de culcare, ora de trezire, ore de somn sau cate sedinte de somn, am ajuns la un program care imi prieste si ma lasa sa ma simt destul de bine (odihnit, casc rar, nivele de energie decente) pe parcursul unei zile – ma culc intre 23 si 24 si am lasat alarma de o parte. Si incet incet m-am obisnuit sa ma trezesc intre 7 si 8 dimineata cand vad lumina pe geam.
2. Alimentatie
Pe la inceputul anului acesta (chiar prin luna ianuarie), am dat intamplator peste un site despre fitness (http://crossfit.com/) si mi-a placut filozofia lor si am zis sa citesc mai multe de la ei si despre ei. Si asa am ajuns la sectiunea despre nutritie unde iar am continuat sa aprofundez si dupa luni de teste si incercari pe mine insumi sunt foarte multumit de rezultate. Iar aceste rezultate se resimt dupa o zi sau doua, maxim trei.
“What Should I Eat?
In plain language, base your diet on garden vegetables, especially greens, lean meats, nuts and seeds, little starch, and no sugar.” – cam asta e in doua cuvinte. Cum spuneai si tu: “Fără pâine, paste, cartofi, dulciuri, sucuri” asa spun si ei ca aceste alimente ar trebui tratate ca si condimente.
Dar putin mai pe larg (crossfit + the zone diet + paleo diet pentru surse):
a.Interval orar – incerc sa mananc la un interval orar de maxim 5 ore (mic dejun pe la 8:30; pranz pe la 12; gustare pe la 17; cina pe la 19)
b.Cantitati – pentru o masa normala – intr-o farfurie de marime medie, o bucata de proteine (pui, curcan, peste) de grosimea si suprafata palmei proprii iar restul plin cu legume (cam ca aici: http://crossfitweekendwarriors.typepad.com/.shared/image.html?/photos/uncategorized/swordfish2.jpg); masa trebuie sa contina cateva nuci/alune/ulei de masline sau nici una dintre ele daca servesti peste pentru ca acolo ai deja grasimi sanatoase.
Tot legat de cantitati, trebuie sa spun ca aici nu sunt de acord cu tine “Mănânc până mă satur și dacă văd că mă doare capul sau mă simt obosit aiurea, mai mănânc o dată”. Eu prefer sa merg pe partea cealalta – sa nu mananc deloc decat sa mananc prea mult – nici una din variante nu e buna sau sanatoasa, dar daca am de ales o aleg pe cea cu foamea pentru ca ma simt totusi mai putin obosit decat daca ma umplu cu mancare. Cand mananc prea mult eu unul devin extrem de lenes si somnolent pentru cateva ore bune, in care de obicei nu sunt in stare de nimic. Daca nu mananc nimic obosesc si ma misc mai incet, dar macar sunt alert.
c.Rezultate – din pacate nu pot spune cu mana pe inima ca genul asta de alimentatie si concluziile mele te vor face sa slabesti 10 kile in 2 zile si minuni din astea pentru ca nu am reusit sa le urmez niciodata cu strictete mai mult de o saptamana (mai un junk food, mai o betie, mai o vizita la bunica si trebuie sa mananci tot ca altfel se supara,…). Insa ce pot spune este ca de la inceputul anului pana acum am reusit niste performante personale fara foarte mult antrenament fizic si vina principala o dau pe dieta.
Ah ar mai fi o chestie – ia-le pe rand – eu am incercat sa ma apuc de 10 lucruri deodata si desi am perseverat nu mi-a placut cum am avansat cu nici unul dintre ele. Cel mai bine e sa te apuci de unul si dupa ce esti multumit de rezultate si ti-ai format un obicei (cica un obicei s-ar forma si ar deveni un automatism daca reusesti sa te tii de activitatea / lucrul respectiv mai mult de 30 de zile fara o pauza mai mare de o zi).
No, ma opresc aici. A iesit ditamai wall of text. Pana la titlul articolului e cale lunga, dar sunt doua zone de baza, extrem de importante si deocamdata sunt singurele de care sunt multumit de rezultate. Mai testez si mai revin daca e. Oricum, e bine sa vad ca nu sunt singurul cu astfel de apucaturi.
Hai mersi pentru comentariu si pentru ca ti-ai facut timp sa-l scrii, am bagat la cap tot ce zici tu acolo si multe se bat cu mi-am schitat eu pe hartie c-ar trebui sa fac.
Doua chestii sunt dureroarse de tot la mine>
sportul nu are cum sa ma ajute pentru ca am un genunchi accidentat si pana nu il rezolv nu am cum sa joc ceva normal (baschet, fotbal) iar ce pot juca cu o genunchiera solida nu prea am cum in Vatra Dornei
somnul mi l-am facut praf din cauza supra-stimularii mentale cred, anul asta am dornit de 4 ori 7 ore legat, cand am fost la mare si m-am simtit excelent. In rest cam 4 ore noapte, poate mai prind o ora dupa amiaza si cam atat.
Se rezolva insa toate, vointa sa fie…
la genunchi frecati merge bicicleta (aveam o amica, juca mult baschet pana la o accidentare nasoala si dupa aia s-a apucat de ciclism de sosea si de mountain bike), desi e doar de sezon, pana prin martie-aprilie n-ai ce face. oricum, prin zona pe la Dorna ai pe unde sa pedalezi pana iti dai duhul, nu stiu insa daca au inceput si la voi sa asfalteze drumuri mai mici, ca intre Suceava si Humor au inceput sa asfalteze niste drumuri de tara destul de interesante si suficient de necirculate ca sa fie o placere sa pedalezi pe acolo
Vlad, tu ai o predispozitie la stres. Stresul nu este nimic altceva, decat presiunea, de a face mult mai multe lucruri, decat putem duce. De cele mai multe ori, stresul este autoindus si duce pe termen lung la dezechlibre sistemice.
Din ce am observat eu, munca, dieta, responsabilitatile, sunt traite de tine la extrem. Asta pentru ca dorintele au devenit obsesii, care te-au transformat in propriul tau sclav. Munca a ajuns sa te controleze pe tine si nu tu pe ea. Ai ajuns sa te autoflagelezi pana si cu dieta pe care ai facuto.
Acum se pare ca ai ajuns la un punct critic. Cel putin iti dai seama ca asa nu mai merge.
Seteaza-ti prioritati. Pune-te pe primul loc, ai grija insa sa lasi suficient loc pe piedestal, familiei si prietenilor tai. Pentru ca ei apartin de tine. Nu poti avea grija de tine, daca iti neglijezi prietenii si familia.
Dupa care urmeaza abia responsabilitatile, munca, planurile si obiectivele pe care ti le-ai setat.
Stresul are prostul obicei sa ne destabilizeze. Sa ne desparta de noi insine, si prin acest lucru de cei dragi noua. Stresul ne dezechilibreaza ca fiinte, ne strica organismul si constiinta.
In stare defecta, nu avem cum sa realizam ceea ce ne propunem.
Sacrificiile pe care trebuie sa le facem, nu se refera la neglijarea sanatatii noastre. Ci la renuntarea la automatisme, la niste obisnuinte si rutine nocive, care ne controleaza viata si ne impiedica sa fim fericiti si sanatosi.
Nu pe noi trebuie deci sa ne sacrificam, ca sa putem atinge un obiectiv. Starea noastra de bine, trebuie sa fie motivul pentru care sa facem sacrificii.
N-am predispozitie la stres sau cel putin nu aveam. Exista doua chestiuni care explica bine situatia si o nuanteaza exact cat trebuie:
1. De multi ani de zile eu sunt obisnuit cu munca pe proiecte de 1-2luni, timp in care vad si respir numai proiectul respectiv, ating deadline-ul indiferent cat de de cretin si asta e. Dupa finish vine o perioada de relaxare, relaxare pura in care vad si respir numai ce-mi place mie si cum imi place, apoi alt proiect si asa mai departe. Ti-era mai mare dragu sa ma vezi lenevind, plimbandu-ma si taind frunze la caini cate 2-3 luni.
Un stil de viata extrem de echilibrat si multumitor psihic. Vin banutii se duc banutii totul e ok. Ei de cand a venit copilul nu mai merge asa cu venit banutu dus banutu, relaxare din plin dupa fiecare job. Problema nu e asta ci doar ca am ramas cu acelasi stil de munca – obsesiv si intens pana la epuizare, normal pentru perioade scurte alternate cu pauze totale.
Asta trebuie sa educ acum, o masura pentru un still continuu de munca, cu proiecte aproximativ unul dupa altul.
2. Cand am inceput drumul asta senzational al scrisului ca munca, drum pe care am vrut sa ajung de mult dar nu am avut ocazia, am zis cu voce tare si am facut o conventie cu cei dragi – o sa muncesc fara pauza, fara respiro, cat de tare pot si cat de mult trebuie pana o sa am 2-3 “produse” pe piata. Doar dupa aceea o sa o iau ma incet si o sa ma concentrez pe urmatoarele la un ritm mai normal in timp ce in paralel o sa le fac pe primele sa mearga din punct de vedere financiar.
Cred ca daca munceam la ele mai omeneste, facand in acelasi timp si ce a mai trebuit sa fac pe langa, dura cu cel putin 1 an mai mult daca nu chiar 2 sa ajung aici si sincer sunt extrem de multumit cu ce s-a facut. Si mai multumit sunt ca am avut ocazia sa le fac, pentru mine e o diferenta de perspectiva de la cer la pamant intre acum si acum 1,5 ani.
Acum vreau sa ma ocup si de gasirea unui echilibru pentru ca asta a fost planul si pentru ca perspectiva de viitor ma lasa sa o fac. Articolul asta e de fapt unul triumfator pe care l-am scris extrem de bucuros (chiar daca in plina durere de cap) si incantat ca am ajuns sa il scriu.
Iar dupa vreo 3 luni cand am sa fac macar unul dintre produsele de care vorbeam sa mearga bici, simultan cu o educatie spre echilibru, paralel cu intratul intr-un corp in care sa ma simt bine, sa vezi atunci ATUNCIIIII ce-o sa trambitez ca un cocos :)))))
Cel mai mare regret al meu e că am muncit prea mult. Între 2006 de când m-am apucat de traduceri independent şi până în 2011 am muncit într-una. Nu ştiu cum să descriu exact termenul, dar ad literam într-una. Ba în 2006 am mai şi născut şi deşi soțul meu e un tată mult peste media superioară nu putea alăpta. Aşa că eu eram responsabilă noaptea (nu era mare scofală că eram trează oricum să traduc). Traduceam, legănam, alăptam, traduceam. În anii ăştia 5 am dormit foarte puțin, aveam momente când nu ştiam pe ce lume mă aflu sau la ce proiect lucrez. Dacă mergeam în parc stăteam şi vinovată că nu îmi termin proiectul şi vinovată că nu-s o mamă bună. Şi nu eram; ptr. că nu avea copilul nevoie de bluză din bumbac bio sau pantofi “de firmă” sau nu ştiu ce trenuleț.
Şi în 2011 nu ştiu ce s-a-ntâmplat că m-am săturat. Mi-am dat seama că nu m-am îmbogățit nici material nici sufleteşte. Pur şi simplu am realizat că nu merită.
Şi m-am oprit. M-am angajat, am început să aleg să traduc doar ce-mi place, să nu mă mai stresez. Câştig, evident, mult mai puțin. Dar – culmea – trăiesc mult mai bine. Mai odihnită, mai productivă – mult mai productivă, toate-mi ies mai bine (mai puțin treaba cu mamă bună – dom’le nu ştiți ce grea e şcoala primară :().
Concluzia mea e că munca e necesară, dar nu trebuie să devină unicul scop al vieții. Mai ales dacă nu ai perspectiva să devii Rockfeller din muncă.
Mie o sa-mi fie relativ greu sa nu incerc sa umplu tot ce pot cu chestii productive pentru ca traitul intr-un oras in care nu avem radacini face dificila financiar construirea unui cuibusor al nostru, daca se rezolva cu asta focusul se poate muta linistit pe viata si nu pe adunat alune…. 🙂
Ştiu ce spui. Ptr migrene ia-o pe rând: Fasconal, Aulin, Antinevralgic, Advil, Kafetin (de ăsta am auzit recent, cică e fabulos). Nu trec, dar măcar la nivel placebo…
Şi acuma serios la Pepsi/Coke chiar poți renunța 🙂
Partea cu exercitiul fizic se rezolva simplu, fara sa iesi din casa.
Flotarile mi se par exercitiul complet. Iti incordezi toti muschii in timpul unei flotari. Unele grupe solicitate mai mult decat restul, dar nimic nu ramane nefolosit. Abdomen, piept, brate, gat, picioare, cur, totul iti lucreaza.
Cel mai bine e sa faci 3-4 serii, cu pauze de 5-10 minute intre ele. Serii rezonabile, nu trebuie sa te epuizezi de la prima si sa renunti la urmatoarele 3. Si preferabil sa adaugi o flotare de la o serie la alta. De exemplu: 8-9-10-11. Toata treaba dureaza maximum 30 de minute.
A, si in pauza dintre serii poti sa faci exercitii de respiratie. Te ajuta mult o buna oxigenare.
La inceput vei face febra musculara. Vei avea pauze de 3-4 zile intre exercitii. Dar in timp, vei ajunge sa faci zilnic. Cand vei ajunge sa faci zilnic cele 30 de minute, imposibil sa mai fii gras.
Absenta lor se vede imediat. Eu nu am mai facut de cand am avut probleme cu coasta si in 2-3 luni am crescut ditai burtoaca 🙂
Alaltaieri am facut primele flotari dupa o pauza de 3 luni.
Cum, doar 30 de minute????
“Chestia cu mișcatul s-a dovedit rapid un vis, neavând timp sau voință să mă țin de un program clar de exercițiu fizic” – tu crezi ca ma refeream la exercitii de ore intregi ? :)))) nu,nu, exact de chestii care dureaza jumatate de ora vorbeam. Altfel m-as fi apucat de facut piramida 1 flotare, 1 genoflexiune, 1 abdomen,2,2,2,3,3,3 …. 10,10,10 si inapoi pana la 1 si as fi stiut o treaba.
De jucat nu ma satur pana nu-s mort de oboseala insa la exercitii de unul singur limita e de cateva minute si exact asta include programul meu viitor – 5 minute pe zi, maxim 10 daca e vreo zi in care mananc mai mult.
Cat despre faci 30-40 de flotari si nu mai esti gras, ne vedem cand treci de 30 :).
Perkele, da ciclismul ar fi o chestie pe care genunchiul suporta sa o faca – de aia imi si cumparasem o din aia de pedealat in casa. Dupa 1-2km imi venea sa urlu de plictiseala asa ca am evacuat-o ca ocupa degeaba spatiul.
In natura insa ar fi altceva si da sunt cateva drumuri prin sate asfaltate decent (desi nu asta ar fi problema ca doar nu mi-as lua cursiera ci mountain-bike), dar ma enerveaza javrele – imi piere tot cheful daca trebuie sa ma dau jos la 3-4 case. Nici pe off-road nu e mult mai bine ca-s stani si mi-a ajuns cat am vorbit cu ciobanestii anul asta umbland dupa poze…
Probabil insa ca daca situatia ramane asa inca ceva vreme (in sensul ca nu ma operez sa-mi puna un ligament de sfoara de spriderman) o sa trec pana la urma pe biciclism 🙂
PS – tot de la baschet mi s-a tras si mie bucuria cu genunchiul
raspuns tarziu: cainii sunt enervanti, dar nu au ce sa iti faca atunci cand esti pe bicicleta, cel putin daca nu-s multi si nu-ti blocheaza efectiv drumul. eu mai fac ture prin zona cacica-solca-arbore, e decent pe acolo, relief destul de greu, dar nu criminal, caini putini, trafic scazut, privelisti frumoase. nu stiu cati caini sunt in zona la tine, insa.
cu bicicleta statica: e foarte plictisitor, de aia incearca sa faci ceva in timpul ala care sa iti tina mintea ocupata, ori te uiti la ceva pe tv ori asculti ceva, eu cand fac miscare bag multe podcast-uri si cred ca ma apuc si de audiobook-uri.
Man, nu știu, eu am văzut câțiva dați jos de pe bicicletă de javre. Poate pentru că s-au panicat ei, nu știu, dar știind că am avut ciobănesc lovind de draci aripa din spate a mașinii, ma gândesc că se mai întâmplă și să-ți atingă roata de la bicicletă nu numai să muște în aer pe lângă ea.
ciobanesti n-am intalnit pe drum, de aia mi-ar fi frica. dar ce oameni sunt la tine la Dorna de lasa ciobanestii dezlegati pe afara?