Pasul 1: Îți crești copilul fără ajutor din partea bunicilor sau oricărui altcuiva, așa că nu-și petrece nicio zi fără părinți până la 2 ani jumătate. Să vezi ce te va ajuta asta când îl vei duce la grădiniță, grozav de tare nu alta…

Pasul 2: Începi din primăvară să-i explici cât de frumos va fi să se joace cu mulți copii și cele mai multe jucării și să învețe cântecele/poezele, până copilul nu mai are răbdare să vină odată toamna și să meargă în sfârșit la grădiniță. Perfect, te-ai scos, o să fie incredibil de bestial să ai liniște în casă câteva ore.

Pasul 3: O îmbraci frumos-frumos, îi dai ghiozdănelul buburuză, o iei tu de o mână și maică-sa de cealaltă și o duci la grădi. O lași emoționat cu ceilalți copii, toți bucuroși și cu ochii mari, abia așteptând să încingă o joacă și ieși repede dintre părinți, că parcă ți-a intrat ceva în ochi și-apoi bărbat ești nu gelatină, să te vadă lumea lăcrimos.

Pasul 4: Stai cu ochii pe telefon 4 ore, așteptând apelul fatal de la educatoare. Ți se pare miraculos că nu vine, chiar așa să se simtă de bine copilul fără tine???? Ajunge bona să ia fetița și vine acasă cu ea plânsa, abia vorbind și cu niște ochi triști și pierduți, lipsiți de orice sclipire de bucurie.

Te enervezi la culme când afli că a plâns tot timpul și educatoarea nu a sunat. Apoi afli că cei pe care i-a sunat o să trebuiască să mai încerce la anul cu grădiniță că nu se poate înțelege cu ăi mici în nici un fel. Cu a ta s-a înțeles, chiar dacă a trebuit s-o țină în brațe 3 ore și 50 de minute.

Pasul 5: O vezi moale și tristă, îți povestește maică-sa cum nu se mai joacă nici cu copii în parc, chiar dacă-s prietenii ei și cum se uită dezamagită și tristă la ea ”sunt supărată pe tine, mami”. Asculți zeci de sfaturi ”las-o să plângă, o să se obișnuiască până la urmă”, îți auzi jumătatea bătând câmpii în ce mai pur stil muieresc despre cum copilul o să fie un neadaptat/neintegrat de-ți vine s-o arunci pe geam cu tot cu prostiile astea.

Stai și te gândești adânc la toate cele. La cât de încăpățânată e fiică-ta și la câte săptămîni ar dura să nu mai plângă dacă o duci într-un loc unde nu vrea să fie și se simte abandonată de cei în care avea încredere totală. La cum ar putea-o schimba asta dintr-un copil sigur pe el, vesel și zglobiu și la cum i-ar sparge culcușul ăla magic în care părinții sunt cei mai buni și mai buni. Nu e prea devreme pentru asta? E absolut obligatoriu sa meargă la grădiniță sub 3 ani că, vai de mine și de mine, dacă nu merge din prima ce?

Și iei o decizie clară și bătută în cuie, că pentru asta e capul familiei, nu pentru ascultat toate prostiile. Ai să încerci două săptămâni să îți faci mititica să vrea să meargă la grădiniță, dacă îți iese bine dacă nu, ai s-o dai la anul câmd oricum va fi mai independentă puțin și mai tentată de un mediu nou.

Pasul 6: Da, nu-s numai cinci, că nu suntem la rețetele de slăbit minune. Vorbești cu mica și-i spui că mergi cu ea la grădi să vezi și tu cum e.

– Stai cu mine, tati?

– Stă tati.

O vezi cum îi sclipesc ochișorii iar a doua zi dimineață o auzi, cu o voce tremurîndă, în timp ce maică-sa o îmbracă.

– Mami, nu vreau la grădi, nu vreau la grădi.

– Ioana, mai știi ce ți-a zis tata? Merge cu tine.

– Merge tati cu mine?

Țuști jos și fuga la tati, toată un rânjet.

– Tati, mergi cu mine?

– Merg, pui, ți-am zis că merg.

– Mamiiiiiii, merge tati cu mine la grădiiiiii!

Și mergi. Intri cu ea înăuntru, te așezi într-o parte și stai acolo cuminte-cumințel. Fetița e un pic suspicioasă, îți mai aruncă temătoare cîte o privire dar cînd vede că tot acolo ești, se liniștește imediat.

În câteva minute începe iadul pe pământ, toată lumea urlă după părinți, se plânge la douăzeci de voci, îți vine ție să fugi darăminte copilului… numai că ea stă liniștită și n-are nicio treabă cu ceilalți urlători. La urma urmei tati e acolo.

Pasul 7. Vii acasă rupt, de parc-ai fi dat la sapă și tragi niște concluzii. Cât timp ești acolo nu e nicio problemă pentru că odorul se simte în siguranță și nu o deranjează ceata de pițigoi. Ai văzut însă că nu vrea sa interacționeze cu nimeni, abia se uită în jur și dacă doamne fere o bagă vreun copil în seamă atunci se supără.

Ai ceva de lucrat… a izbucnit în plâns când o fetiță i-a arătat unde s-a lovit, fără s-o atingă. E limpede că percepe mediul ca străin și amenințător dacă vrea să fie lăsată în pace de toți și vorbește numai cu tine.

Pasul 8. Timp de 3 zile mergi și stai cu ea, te joci acolo, ajuți pe unde poți, mai ales că ai avut lipici la cei mai obraznici băieți de acolo și roiesc doar pe lângă tine, totul cu un singur rost – să-i trezești interesul pentru ce se întâmplă acolo și s-o obișnuiești cu copii mai puțin educați decît știe ea, cu îngrămădeală, cu străini care-i spun ce să facă și așa mai departe.

A treia zi bea un ceai cu unul din obraznici și, deși se trage înapoi, nu plânge când la plecare o fetiță o îmbrățișează și o pupă. Semn bun deși e încontinuare uimitor cum mediul are atâta importanță – în parc se fugărește cu prietenii, se pupă, se ține de mînă, se joacă de-a orice iar la grădi zici că n-a văzut copil decât în oglindă.

Pasul 9. Începi să-ți negociezi ieșirile, căte 5 minute și după aia intri înapoi. Dublezi cerințele educatoarei ca să le facă și ea și te bagi și tu la țopăit ca iepurașul mers ca soldatul, că dacă nu o faci, stă și se uită cu tine la restul. Duduie podelele și tremură pereții, poate ar trebui să mai slăbești un pic, porcane.

Se joacă prima oară de-a veverița și doctorul fără să participi și tu. Ajungi la trei ieșiri în două ore, știe că vii înapoi și nu se supără.

Pasul 10. O ții acasă o săptămână c-a răcit, mica e binișor dar tu ești aproape mort de la ce drăcie ai luat și tu de la grădi. Maică-sa vă mănâncă din ochi și cred c-ai surprins-o binișor cu mersul la grădiniță – nu ești genul de om excesiv de sociabil. Te temi c-ai muncit degeaba și o să o iei de la capăt.

Pasul 11. Încerci să pornești de unde-ai lăsat-o, cu trei ieșiri. Îți iese și te bucuri de zici că cine știe ce ai făcut, da, n-ai pierdut o săptămână degeaba. Mica se gândește cu plăcere la grădiniță și începe să fie neascultătoare acolo, semn că se simte confortabil. O înveți să intre singură, să-și găsească loc și tu să fii după câteva minute.

Pasul 12. Începi să negociezi nu cât pleci ci cât stai. Ajungi la cinci minute la început și venit la jumatea programului, când se ia masa. O iei atunci acasă să nu simtă oboseală sau plictiseală. După 2 zile mai vrea să stea, că după masă se joacă niște joculețe tare frumoase. Vrea să rămâi și tu, îi explici că nu poți sta mult că ai treabă, dar vii după ea când se termină programul. Bate palma, v-ați înțeles.

A stat la grădi program întreg, cu tine acolo doar 20 de minute în total.

Pasul 13. Nu te mai duci la masă ci direct la final. E-n regulă, oare acceptă să meargă și cu bona? O pregătești un weekend pentru asta și-ți promite că merge dacă vii tu și o iei. Perfect, se întâmplă după plan. Își știe colegii, îți povestește de-a ce s-a jucat și ce au făcut ceilalți. Îți zice că ești mândru de ea că merge la grădi și nu plânge. Adevărul e că ești și nu numai de ea ci și de tine.

S-a întors cu o bulină roșie pentru că a știut nu știu ce poezie, sărbătoare. Merge cu bona, vine cu bona, poți să dormi până la 10 dacă te culci la cinci, sărbătoare. Te uiti la soție cu  o privire triumfătoare să-i iasă pe nas tâmpeniile debitate la început, sărbătoare.

13 pași, vreo trei săptămâni și ai copil care merge la grădiniță. Dacă e ca al meu, dacă nu e, n-am nici cea mai vagă idee. Am văzut copii care au rămas din prima fără probleme, am văzut copii care au fost trimiși acasă și chemați la anul, am vazut copii care au urlat o zi non-stop ca după aia să fie liniștiți, am văzut copii care au urlat și cu părinți lângă ei de ziceai că-s singuri.

Asta nu înțeleg majoritatea părinților dătători de sfaturi, că a lor, ala singurul sau ăia trei, nu-s la fel cu restul. Iar metodele lor, cum ar fi asta cu lasă-l sa plângă că se obișnuiește, nu au același efect la toți și dacă a lor a plâns două zile, altul poate să plângă două săptămâni și tot să nu se liniștească.

Din punctul meu de vedere, singura regulă generală este să fii destul de atent la copilul tău și să-ți fi petrecut destul de mult timp cu el (nu lângă el) încât să înțelegi ce metodă are mai mari șanse de reușită pentru a-l duce acolo unde vrei. Nu de alta dar văd mame/tați care așteaptă să le crească plodul mare că să-i explice chestii și să vorbească cu el și apoi se miră când ăla mic nu percutează la nimic și nu e primit la grădiniță, de parcă micuțul ar trebui să învețe singur despre viață de când a ieșit din burtă, nu de la părinți.

 

Vlad B Popa Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati Facebook personal Pagina fb de autor website de autor