Crăciunul lui Sasha

Sania aluneca ușor printre siluetele brazilor acoperiți de zăpadă, sub un cer prăfuit de stele. Moșul își strunește din când în când renii, pocnind cu biciul aerul înghețat, mormăind în barbă “ne așteaptă, drăguților, hai, mai cu vlagă”.

Lângă șemineul mare, de cărămidă, Sasha se chinuie să își țină ochii deschiși. Urmărește atent dansul flăcărilor și din când în când se întoarce spre bradul împodobit de lângă fereastră. De fiecare dată moșul vine după ce adoarme. Și, în fiecare an, când ia de sub brad cadoul împachetat în hârtie albastră cu steluțe aurii, lacrimi mari i se preling pe obrăjorii roșii.

Ar da săniuța, ar da căluțul de lemn, ar da pârâitoarea cea nouă, ar da toate cadourile înapoi numai să mai meargă la copcă, la derdeluș,  sau pur și simplu să adoarmă pe timbrul jos al vocii tatălui când îi  spune povestea râului de aur.

De 3 ani, Ivan era plecat în cumplita tundră siberiană, unde trăiau țânțari cât pumnul de mari și urși cât casa. În primejdiosul ținut înghețat punea capcane pentru un neam de șobolani, cu o blană la mare preț pentru toate țarinele mai mici sau mai mari ale imperiului. De două ori pe an trimitea cu samsarii de blănuri  un răvaș scris pe piele de căprioară și un pumn de ruble într-un săculeț din același material.

Ania plângea în tăcere ținând săculețul la piept, încercând să simtă ceva din căldura voinicească a soțului plecat la sute de viscole depărtare. Apoi îl pupa cu foc pe frunte pe Sasha,  citindu-i ce isprăvi a mai făcut tac-su, câți samuri au picat în capcane și cum s-a luat la trântă cu un ursan tânăr care venise să le fure căprioara de pe țepușe.

Rublele se adunau într-un ulcior mare de lut cu gâtul strâmt, căci Ivan avea planuri mari pentru Sasha. Să nu audă de truda cu mâinile pentru fecioru’ său, o să strângă destul cât să-l trimită la școala popească din Petersburg, să deprindă citi și scrie chirilic și latinește.

Se tot uita Sasha pe gura ulciorului încercând să vadă cât mai are până se umple, că doar doar i-o veni tătuța acasă, să-l care în cârcă pe dealuri, să fugărească potârnichile și câte și mai câte.

De data asta avea să stea treaz și să îl prindă pe Moș Crăciun și să nu-l lase să plece până nu promite că i-l aduce acasă, să îi spună cu ochii umezi că nu îi trebuie cadouri, că nu îi trebuie școală popească și nimic altceva, nici iarna asta nici toate celelalte.

Da, așa o să facă.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

Leave a Comment.