Sania aluneca ușor printre siluetele brazilor acoperiți de zăpadă, sub un cer prăfuit de stele. Moșul își strunește din când în când renii, pocnind cu biciul aerul înghețat, mormăind în barbă “ne așteaptă, drăguților, hai, mai cu vlagă”.

Lângă șemineul mare, de cărămidă, Sasha se chinuie să își țină ochii deschiși. Urmărește atent dansul flăcărilor și din când în când se întoarce spre bradul împodobit de lângă fereastră. De fiecare dată moșul vine după ce adoarme. Și, în fiecare an, când ia de sub brad cadoul împachetat în hârtie albastră cu steluțe aurii, lacrimi mari i se preling pe obrăjorii roșii. Continue reading