Cât de rece e nimicul
Când îl porţi şi el te poartă
Gândul gol să-mbraci în carne
Să-i dai suflet şi speranţă?

Şi-n ajun de adormire
Tot golaş îţi târâi gândul
N-au ştiut a ţi-l cuprinde
Apa, focul ori pământul.

Doar pustiul îl aşteaptă
Să-l ascundă în nefiinţă
Odihnit fără de şoaptă
Unde Totul este sacru
Negreşit şi nu există.

Munţii roşii, morţi de vreme
Vântul mut şi piatra surdă
Armonia absolută:
Un Crăciun perfect, pe Marte.