Astăzi mă întorc acasă după cele 5 zile de tăiat frunze bulgăreşti la câini. Pe final, patru leme de ţînut minte despre naţia şi tărâmurile vizitate.

1. Îmi retrag afirmaţia conform căreia bulgăreii ar fi la ani lumină distanţă la capitolul servicii hoteliere. Da, hotelurile arată mult mai bine, sunt construcţii noi, făcute cu cap, respectând un plan urbanistic. Nu vezi mamuţi comunişti cu 15 etaje sau viloace roz cu turnuleţe, ca pe la noi. Dar nu vă bucuraţi ca fata mare la măritis, pentru că înăuntru vă haleşte leopardul.

Camerele sunt spaţioase, au mobilier decent, chiar cu mici pretenţii de eleganţă. Ai boxe înfipte în tavan, inclusiv în baie. Deci poţi asculta Odă bucuriei în timp ce călăreşti sălbatic tronul. Numai să nu te pună Necuratul să foloseşti cada pentru masaj cu jeturi, baie şi alte fiţe. Duş şi atât. Altfel, o să îţi pută în cameră mai ceva ca un hoit trecut prin maşina de tocat şi spoit pe pereţi. Nimeni nu s-a gândit că apa rămasă prin instalaţii de la ultimii clienţi nu e tocmai agheasmă.

Degeaba chemi instalatorul de la hotel. S-au perindat trei prin cameră şi au avut succesul fraţilor lui Prâslea în bătălia cu zmeul. Şi lovitura de graţie o primeşti atunci când apa împuţită se prelinge duios pe sub uşă, până lângă pat. Evident că meşterii care au pus marmura în baie au făcut panta de aşa natură să te…în gură.

Piscina interioară are jumate de metru adâncime, vreo 10 lungime şi sub 2 lăţime. Iniţial, am crezut că e un canal în care te speli pe picioare înainte să intri în adevărata piscină. Sala de fitness are 5 aparate, din care unul este defect. Mai ai două saune şi mulţi angajaţi care trec pe lângă tine şî te ignoră nonşalant. Toate astea se întâmplă la un hotel de 4 stele.

Nu, bulgarii nu sunt la ani lumină distanţă. Sunt la fel ca noi, doar că le-au construit unii nişte hoteluri mai răsărite. Iar ei, ţărăneii, nu ştiu să le folosească.

A doua lemă: Oraşul vechi din Nesebar trebuie vizitat. Pentru că este pe o insuliţă la care poţi ajunge cu maşina peste un pod, şi arată cam aşa:

Lema nr. 3: Îţi poţi mângâia coccisul cu toate cunoştinţele tale de limbă engleză. În afară de câţiva recepţioneri şi vreo 2 chelneri de la restaurantele alea scumpe, nimeni nu te înţelege. Şi nici prin semne, maimuţească şi alte găselniţe nu poţi comunica. Foarte multe fătuci angajate pe la terase şi restaurante mi-au lăsat impresia unei moleşeli în procesare. A contat mult şi stilul original de a servi. Am primit cartofii cu 40 de minute înaintea aripioarelor de pui. Şi nu, nu a fost o excepţie. A doua zi am primit peştele, l-am mâncat, iar la final mi-au adus garnitura.
Impresia după 5 zile: Femei mai urâ…puţin atractive şi mai cetinele la minte.

Ultima lemă: Ieri s-a împrietenit cu noi un nene bulgărel, mai abţiguit de fel. I-am zis că suntem din România şi a început să dea din mâini, vociferând “romania, ce mai faci, carpati, kickbox, moroşan”. Pentru că nu suntem chelneriţe în Bulgaria, ne-a picat repejor fisa şi i-am răspuns abţiguitului: “Cătălin Moroşanu!” Moment în care i s-a luminat faţa, ne-a aprobat energic din cap şi a continuat “romania, morosan romania. florisali, florisali, florisali”. Mă, aici ne-a pierdut pentru câteva secunde. Până a început bulgărelul să fredoneze “ram pam pam pam, ram pam pam pam”. Şi totul a devenit clar “Aaaa, Florin Salam!”
Dovada ca România Nadia şi România Hagi nu sunt campionii absoluţi ai brănduirii. Nici măcar România Halep.

.