1%.
Testele date în joacă, testele date în serios, cele cinci-șase sute-o mie de pagini citite într-o noapte și turnate a doua zi la examen de parcă le-aș fi avut în față, toate fără vreun antrenament dedicat(da, te poți antrena atât pentru teste de inteligență cât și pentru capacitatea de memorare), direcțiile variate în care sunt capabil de înțelegere, nuanțele de raționament, toate astea m-au pus în ăia 1% de pe glob. Bineînțeles vorbim de vârsta la care creierul rulează fin, 18-24.
Nu e ceva ce mi-a plăcut să cred despre mine, e realitatea dată de statistică și de rezultate. De fiecare dată când mă poziționez conform datelor astea palpabile, fără să le declar, de undeva vine automat reproșul.
Arogant! Elitist! Cine te crezi! Da’ ce, eu îs mai prost?
Puțini au o problemă cu un munte de om care spune că e mai puternic decât ei. Puțini au o problemă cu un model sau actor care spune că e mai frumos. Cumva însă e jignitor, nefiresc, de neiertat, de nepermis, ca altu să fie mai deștept.
Nu contează că tu defilezi mândru prin viață cu sloganul ”noi muncim, nu gândim”, ferească sfântu să-ți spună unu că el gândește mai repede, mai profund, mai complet. Tu poți să crezi că ești cel mai bun la pus gresia în baie, că asta faci de 20 de ani și vrei să o pui de fiecare dată cum trebuie, dar să nu auzi că altul și-a folosit capul la maxim tot 20 de ani pentru ce avea de făcut și asta îl face să fie mai bun la gândit decât tine. NUUUUU, e un nesimțit arogant.
Culmea ridicolului e alta. Nu începi o discuție cu ”eu sunt genial, tu ești complet idiot”, nu știu cine ar face așa ceva, dar la un moment dat începe să se vadă o diferență de legare a ideilor, de înțelegere, de stăpânire a subiectului și așa mai departe. Ei, atunci sare muștarul omului, dacă nu cumva a venit chitit pe tine după ce ți-a văzut profilul de facebook, deși nici acolo nu scrie ”geniul din Ciorogârla”.
Cum se simte depășit, cum mută discuția pe atac personal sau de clasă, înjurături sau victimizare. Brusc toată discuția de până atunci, tot ce am zis, e o ”bășină elitistă”, ceea ce e grav tare, infinit mai grav decât să vorbești despre ce nu știi, ce nu înțelegi, ce nu ai cercetat sau făcut vreodată.
La asta se rezumă problema zilelor noastre, a ajuns o răutate să gândești mai bine ca altul. E pur și simplu de prost gust atât pentru cel care se simte depășit cât și pentru politicul corect. Rezultatele urii astea față de omul deștept?
Poporul are grijă să caute oameni cât mai pricepuți pentru orice chestie practică. De la cine îți pune fosa septică până la cine îți operează piciorul, să fie cel mai bun individ disponibil. Și cât stres, cât efort și câtă cercetare ca să-l găsești…
Când vine vorba de gândit, brrrrr, exact invers. Doamne apără și păzește să te pui lângă unul peste tine, să accepți o țâră de educație într-o problemă de analiză, să-i asculți argumentele și să fii dispus să-ți schimbi părerea. Nu, așa ceva nu se poate.
E trist și e rădăcina foarte multor probleme pe care le are societatea românească și nu numai.
Culmea e că sunt departe de a fi elitist. Ăia 1% nu-s pentru mine spuma umanității, dintr-un motiv foarte simplu – nu consider că inteligența este cea mai importantă calitate la om. Pentru mine bunătatea, onoarea și loialitatea sunt deasupra gândirii abstracte ca rol în dezvoltarea spirituală a umanității. Ori partea asta a societății ne-ar ajuta să scăpăm de război, agresiune, intoleranță, nu dezvoltarea tehnologică sau înțelegerea universului. Iar pentru calitățile astea n-am date care să mă plaseze în 1%, nici în 10%, nici măcar în 25%…
Nu, nu-s elitist când spun că o mare masă de oameni nu au ce căuta cu păreri despre guvernare, vaccin, infrastructură, economie, direcții globale și așa mai departe. Nici când spun că un șofer care crede că lumina telefonului consumă din abonament nu are ce căuta în Parlamentul vreunei țări. Nici când spun că la educație nu au ce căuta relicve cu IQ mediu sau sub, când pe mâna lor încape viitorul unei întregi generații.
Nu are nicio legătură cu superioritatea sau cu desconsiderarea altora ci cu evidența dureroasă a rezultatelor cumplite pe care le are poziționarea unui om lipsit de abilitățile necesare pentru ce trebuie să facă. Aș vrea să fie recunoscut și înțeles că un intelect performant este vital pentru anumite lucruri și că votul pe ”ăsta-i de-al meu nu un bășinos elitist” e la fel de cretin ca aducerea lui Hawking să te ajute la sapă.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
E vina ta pentru că îţi place să te contrazici. Dacă vezi omul că bate câmpii, nu îl contrazici. Este greşit şi abuziv din partea ta. Se face aşa:
“Ceauşescu a topit tancurile ruşilor cu laserul? Ok, e părerea ta. Nu sunt de aceeaşi parere, dar ţi-o respect. Poate ai dreptate, cine ştie? Toate părerile sunt la fel de importante.”
Da, toți suntem absolut egali și la fel de potriviți pentru orice meserie și funcție.
Nu, cum nu? Rasistule! Nazistule! Telectualule!
Prostul nu este conştient de prostia sa. Are un nivel de înţelegere şi acela este etalonul. Îi identifică pe cei mai proşti, iar asta, prin comparaţie directă, îl face să îşi întărească impresia pozitivă despre propria inteligenţă. Iar pe cei mai inteligenţi îi ignoră (dacă sunt la un nivel imperceptibil) sau îi contrazice până în pânzele albe (dacă difrenţa nu-i colosală). Faptul că nu s-a descurcat grozav în viaţă nu demonstrează prostia ci ghinionul, sabotajul, hoţii şi intruziunile soroşiste. Mai există şi explicaţia “Am fost foarte leneş. Puteam să răstorn universul, dar mi-a fost lene.”
Dacă am organiza o petiţie
“Sunteţi de acord ca doar primii 10% cei mai inteligenţi români să voteze? Nu trebuie să dai vreun test, doar îţi montăm un aparat sofisticat care îţi detectează inteligenţa brută, necizelată.”
majoritatea populaţiei ar fi de acord.
Revenind la amintirile mele şcolăreşti şi justificarea neputinţei prin lene 🙂
De câte ori n-am auzit sintagma “brânză bună în burduf de câine”?
Nici pe vremea mea profesorii nu aveau curajul să le spună părinţilor că odrasla lor nu e cel mai strălucitor bec din candelabru (astăzi probabil te trezeşti cu un proces dacă spui aşa ceva).
Mereu se găsea un refugiu – teoria leneşului. Copilul dumneavoastră este o capacitate, dar nu munceşte suficient. Este foarte leneş! După care începeau bătăile părinteşti şi umilinţele în faţa clasei “De ce nu iei şi tu 10 ca Maricica?! Sau măcar un 7 acolo. Leneş împuţit!” Şleap-şlep! perechea de palme de faţă cu restul colegilor.
Numai că aceşti “leneşi” nu erau nişte inactivi. Băteau mingea pe maidan, cutreierau zilnic cartierul, chiuleau de la ore ca să joace Counter-Strike.
NIMENI nu îşi punea problema (mă refer la părinţi) de ce copilul lor este leneş doar la matematică şi nu la fotbal. Nu cumva lenea venea dintr-o incapacitate? Nu se apuca de tema la mate pentru că i se părea foarte grea, mai degrabă un supliciu. De ce era atras de pilitul sârmelor şi nu de analiza sintactico-morfologică. Nu, nene, este leneş! Bine, nici eu nu am fost vreun studios, dar copilul meu clar este o capacitate intelectuală. Trebuie bătut până îi vin minţile la cap, se dă milităria jos din pod, pune burta pe carte etc.
De-asta nu mai avem azi fotbalişti, faianţari, instalatori, dar e plin de intelectuali care aranjează rafturile în Cora.
Deja ajungem iar la discutia cu efectul Dunning-Kruger si la altele. Eu scriam la un moment dat si despre moartea expertizei (din fericire, scrisesera si oameni mai inteligenti decat mine inainte pe acelasi subiect, motiv pentru care cei care i-au ignorat pe ei, m-au ignorat inca mai inflacarat pe mine).
Problema nu e neaparat ca oamenii nu vad in inteligenta, creativitate, cultura si alte fenomene legate de utilizarea creierului un “atu’, ci ca extind asta si la alte domenii. Dorel ar putea scrie si el in ziar, daca ar vrea. Ar putea vorbi in public si tine training-uri. Ar putea face marketing si asa mai departe. Dar nu, nene, el are o “meserie reala”.
Altfel, de acord cu tine: o mizerie nu dispare daca o ignori, iar parerile unora “despre guvernare, vaccin, infrastructură, economie, direcții globale și așa mai departe” chiar nu trebuie ascultate si incurajate. Nu, nene, nu ca “e parerea ta si o respect”. Vezi ca a inceput cu Soros omul, schimbi subiectul, daca nu-i inchizi direct gura. Omul nu e la nivelul la care sa poata deschida subiectul si, chiar daca asta-l frustreaza… ghinion. Vorba ta: de ce la sport ti se spune ca nu esti suficient de inalt sa dai un slam-dunk, dar intr-o dezbatere publica nu-ti spune nimeni ca nu esti suficient de inteligent, cult sau versat sa emiti pareri despre fizica nucleara? Sigur ca ai putea avea o parere informata, asa cum un om de 1.60 ar putea da un slam daca sare foarte sus, dar cand ai 300 de candidati, are vreun sens sa iti asumi riscul?
^Bizar e ca spun asta dupa ani de zile in care am militat pentru integrare, dialog si alte lucruri care imi e clar ca nu vor functiona prea curand in Romania.
Ce să mai… te uiți în jur și lucrurile-s limpezi.
Vlad,
In esenta, subscriu cu ideea pe care vrei sa o transmiti, dar modul in care o prezinti si pe alocuri chiar argumentele pe care le folosesti in sustinerea ei, ma obliga sa te contrazic. 🙂
Bineînțeles, Hary, că doar nu ziceam degeaba că noi ne contrazicem și când suntem de acord :))