De câteva zile privesc uluit diverse guri de presă propagând ideea conform căreia Iohannis e “omul lui Băsescu”. De fapt alegerile astea nu au fost câştigate de Iohannis, ci de El Emperador, El Băsinho.
Nu aş fi luat în seamă propaganda, dar văd că a început să prindă. Nu doar la adulatorii ciosvârtei de ţuică. Sunt oameni în toată firea, inteligenţi, intelectuali şi toate cele care achiesează la aşa ceva.
Prin intermediul acestui site, doresc să le transmit şi părerea mea.
La alegerile de duminica trecută, Băsescu a ţinut cu Ponta!
Care a fost scopul discursului ţinut de Traian Băsescu vineri, înainte de alegeri? Acel discurs prin care l-a susţinut vădit pe Iohannis. El Băsinho are foarte multe defecte, e în multe feluri matroana, dar proastă, sigur nu.
Era conştient că, la acel moment, are mai mulţi hulitori decât simpatizanţi. “Băsiştii” lui s-au văzut în procentul Udrei; undeva la vreo 5%, insignifiant. Iar acei 5% nu cred că l-ar fi ales pe Ponta, indiferent de îndemnul lui Băsescu. În schimb, votul anti-Băsescu este mult mai numeros. Poate nu tot 7,4 milioane, dar sigur peste procentele Udrei. Românii te uită greu după ce le tai din buzunar.
Şi atunci, de ce l-ar fi susţinut Băsescu pe Iohannis, în cel mai public mod cu putinţă (pupitrul preşedintelui)? Bănuiesc că a vrut să confirme propaganda PSD: “Iohannis e omul lui Băsescu”. Pe scurt, a vrut să-l sapte pe Iohannis.
Hai acum să lăsăm de-o parte logica băsesciană şi să apelăm exclusiv la a voastră.
Din punctul vostru de vedere, ce ar fi preferat Băsescu, Ponta sau Iohannis?
Să luam prima varianta – Ponta preşedinte:
PSD-ul avea tot. Preşedinte, prim-ministru, Guvern, Parlament, tot. Eu privesc destul de pesimist anul 2015, pentru care încă nu avem un buget. Vor trebui plătite pomeni electorale şi alte bazaconii făptuite de pesedişti în ultimii ani. Majorări de taxe? Da, foarte posibil.
În mod sigur am fi avut o populaţie suprasaturată de PSD până în 2016. Şi cine ar fi fost marele câştigător al “parlamentarelor” din 2016? Opoziţia, normal. “Forţele de dreapta”, o formaţiune nouă, creată ca alternativă la “ciuma roşie”, prin coagularea tuturor partiduţelor din opoziţie.
Şi, mă întreb acum, oare ce lider luminat şi-ar fi ales? Iohannis, loser-ul absolut din 2014, cel bătut de Mickey Mouse? Crin Antonescu, adormitul şi sinucigaşul politic? Blaga? Udrea? Sau să fi fost singurul viteaz care a pus timp de 10 ani “ciuma roşie” cu botul pe labe? Parol, eu cred că ar fi fost Băsescu. Chiar el, El Emperador, El Băsinho, noul lider al dreptei ce ar fi triumfat în 2016.
Până atunci, toate bubele lui Băsescu ar fi părut aluniţe sexy în comparaţie cu stigmatizarea PSD-ului.
Sau, cel puţin, exista această posibilitate.
Să luăm a doua variantă, cea de acum – Iohannis preşedinte
Ce face Băsescu, indiferent de fericirea românilor în viitorul apropiat, mediu şi îndepărtat?
Se duce în ACL, pardon… în Noul PNL? Sunt destui care se bat acolo pe ciolan, nu ar fi nevoie de unul care cere multe şi oferă puţin.
Se duce în PSD? Să se transforme din matroană în curvă juvenilă la vârsta asta, totuşi nu.
Atunci, mă gândesc că se duce în PMP, ori într-o lungă călătorie pe mare. Eventual, Baia Mare (cică au renovat penitenciarul din localitate). Serios acum, unde se duce Farul din Murfatlar?
E o situaţie dificilă. Şi sunt aproape convins că (încă) preşedintele României, Traian Băsescu, nu a luat-o la modul serios în calcul.
PS: Dacă nici Ponta nu a fost “pisicuţ” şi i-a făcut toate poftele lui Băsescu în mandatul de prim-ministru, atunci cine?!
Lucrurile sunt mai simple decât par. Basescu nu a tinut cu nimeni, el este Basescu, dar daca tot trebuia sa aleaga, l-a preferat pe Iohannis pentru ca este din familia PPE.
A si zis-o la investirea noului presedinte. Ca este o satisfactie personala, nu ar fi vrut sa lase toate institutile statului in mainile PSD.
Problema este asocierea dreaptei cu Basescu. Tot ce nu este cu PSD, este Basescu. Va mai dura o vreme pana cand va disparea modelul asta de gandire, intiparit de propaganda PSD.
basescu se teme cel mai tare de puscarie.
intrebare este cu ce presedinte ar fi lucrat mai bine justitia si ar fi avut mai mari sanse sa fie tarat prin puscarii?
sa fim seriosi, base era pa de la referendum daca ponta ar fi organizat cum trebuie votarea,cel care si-a batut joc de cei 7,4 mil de romani a fost ponta.
ati urmarit sedinta CCR? mie mi se pare ca johannis s-a delimitat clar de base in momentul cand a spus ca vrea sa reconecteze presedintele la constitutie.( de la unul laconic si de bun simt ca johannis asta inseamna:nu mai vreau sa vad constitutia terfelita si violata zilnic, sa terminam cu mizeria, tupeul si nesimtirea caracteristica fostului presedinte.)
Sfatul meu pt. Base: cand se duce sa cumpere apa minerala sa-si ia si vreo 10 baxuri de hartie igienica,vin vremuri grele….
Deci si tu crezi ca l-ar fi preferat pe Ponta? 🙂
of course, hai sa mai facem un sondaj in doua etape:prima,cati cred ca base o sa treaca macar 30 de zile pe la racorica, si daca sunt peste 50%,a doua etapa a sondajului, incepand cu ce luna))))
Eu cred că n-o să facă nici măcar o zi şi nu i se va deschide nici măcar un dosar penal.
dupa stiinta mea are cel putin un dosar penal care-l asteapta sa termine super-imunitatea ))