Neagu Djuvara, 98 de ani: “Este o datorie absolută să votezi, ca să-ţi dai apoi cu părerea. Este un fel de laşitate de a nu participa la vot, la viaţa politică a ţării”

Mă duc să votez. Ajung la secţie, mă caută duduile pe listă, nu mă găsesc, mă iscălesc pe una specială. Într-un final, primesc ştampilă, intru în cabină, deschid buletinul de vot. Buuun, şi acu-i acu:

Victor Ponta. Să-l aleg pe-ăsta? Hai să facem mental un mic bilanţ calităţi/defecte. Este calm, ambiţios şi oportunist; calităţi necesare pentru un politician de top. Sunt însă şi suficiente?
Să vedem şi lista defectelor. Este excesiv de populist, principala sa preocupare ca prim-mnistru a fost satisfacerea dorințelor poporului, în detrimentul intereselor reale ale acestuia. Este cinic şi neruşinat. Prin comportament şi discurs, ignoră cu bună ştiinţă electoratul “pretenţios”. Campania sa vizează exclusiv votantul simplist şi docil.

Este mincinos şi trişor. Lista minciunilor cunoscute publicului porneşte de la doctorat, continuă de-a lungul activităţii politice şi parcă nu se mai termină. Este arogant, duplicitar şi laş. Preferă să îşi atace adversarii politici indirect, prin intermediul presei. Are o imagine proastă în Europa, din cauza gafelor şi declaraţiilor inconştiente: “Efectele asupra societatii romanesti lasate de cei 10 ani de regim Traian Basescu sunt asemanatoare cu cele lasate de regimul nazist in Germania”. Este adeptul diversiunii şi al manipulării; foloseşte în scop propagandistic principalele televiziuni de ştiri (Antena3 şi România Tv).
În concluzie, merg mai departe pe buletinul de vot.

Klaus Iohannis. Să vedem, poate aşez ştampila aici. Din nou, bilanţ calităţi/defecte.
Are un discurs echilibrat, un comportament civilizat. În cursa politică, evită polemica şi atacurile la persoană. Are un trecut politic curat.
Defecte: Discursul său este o calitate, dar în acelaşi timp poate fi considerat şi un defect. Un discurs echilibrat, în regulă şi de apreciat, mai ales în politica românească. Dar de multe ori, echilibrul lui Iohannis bate spre apatie. Lasă impresia unei dificultăţi în exprimarea şi susţinerea coerentă a ideilor.

Pare un caracter subţire. La prima problemă luminată de reflectoare, a preferat disimularea în locul unor explicaţii edificatoare (cazul celor 6 case). Nu inspiră încredere. Atunci când opinia publică nu a fost mulţumită de explicaţia “Am făcut bani din meditaţii la fizică”, Iohannis a preferat să nu revină asupra problemei. Sperând că, probabil, va trece de la sine odată cu timpul. Nu cunoaşte şi nu înţelege societatea românească, deşi a fost primar al Sibiului. Fapt dovedit de explicaţia recentă a celor 6 case. “Nu am avut cheltuieli cu copii, aşa că am investit în imobiliare.” Explicaţia a venit mult prea târziu, văzând că problema caselor nu a trecut de la sine, cum a sperat iniţial. Şi este o explicaţie ridicolă, care nu justifică provenienţa banilor investiţi. Doar irită şi mai mult societatea patriarhală românească.

Călin Popescu Tăriceanu . Calităţi: Discurs ordonat, experienţă politică, mandat satisfăcător în funcţia de prim-ministru al României.
Defecte: Falsitate şi ipocrizie. Acuză vehement PNL-ul pentru aliantă cu PD-L. În timp ce el, liberalul reformator autoproclamat, face alianţă (tacită) cu PSD. Se visează un fel de liberal socialist în 2015, când Ponta va fi preşedinte, iar el prim-ministru.
Este parşiv şi lunecos. Atunci când deciziile interne luate de membrii PNL nu i-au fost pe plac, a fugit în biroul lui Ponta pentru negocieri. Orice interes al partidului a pălit instant în faţa celui personal.
Este populist şi speculant: A simţit oportunitatea de a-şi băga capul în lumina reflectoarelor şi lansează teme fanteziste, cum ar fi suspendarea lui Traian Băsescu cu mai puţin de două luni până la final de mandat.

Monica Macovei. Calităţi: Pare sinceră şi pasionată atunci când vorbeşte despre lupta împotriva corupţiei. A avut un mandat satisfăcător ca ministru al Justiţiei, a ajutat la formarea DNA. Are experienţă politică, în special ca europarlamentar.
Defecte: A fost procuror înainte de 1989. “Procuror ceauşist” cum ar zice unii. Nu a fost vina dânsei pentru că s-a născut în perioada respectivă, evident. Dar nu pot totuşi să ignor faptul că a fost formată profesional de regimul comunist. Şi a ales de bună voie o carieră în cadrul unui sistem represiv. Libera alegere de a face parte din acel sistem rămâne, indiferent de activitatea ulterioară a procurorului Macovei.

Este un simpatizant declarat al preşedintelui Traian Băsescu, amănunt care pune într-o umbră de îndoială subiectivismul prin care Monica Macovei percepe actul de justiţie.
Pare obsedată de încarcerarea corupţilor, activitate ce depăşeşte atribuţiile unui preşedinte de stat şi poate genera interferenţe.
Este ilariantă în declaraţii, dar umorul este involuntar. Iar asta poate fi simptomul unei alienări. Nu îmi explic de ce candidatul Macovei, ancorat în realitate, ar declara că seamănă cu Nelson Mandela.
În concluzie, nu. Nici aici nu-mi pun ştampila.

Caut în continuare disperat pe buletinul de vot. Dacă tot am bătut drumul, măcar să-mi făptuiesc menirea. Trec şi peste alţi candidaţi de seamă ca Dan Diaconescu, Udrea Elena şi C.V. Tudor. Bănuiesc că nu e nevoie de explicaţii şi în cazul lor.
După care rămân blocat cu ştampila în mână, privind în gol. Şi acum ce fac, domnule Djuvara?
Ce să fac. Îmi lipesc ştampila în frunte şi ies din secţia de votare târâș-grăpiș, ca un împiedicat. Ajung apoi în stradă, să se uite toţi curioşii la stigmatul din frunte. “Da, băi, eu sunt. Curajosul care a participat la viaţa politică a ţării”