Televiziunea Română practică înşelătoria?

PFA-ul meu este înregistrat pe adresa din Rm. Vâlcea. Aceeaşi adresă la care sunt domiciliaţi părinţii mei şi plătesc lunar factura de energie electrică. În factura de energie electrică este inclusă şi taxa TV.
Mă sună mama: “Vezi că te dă în judecată TVR Craiova!”
Citez din notificare:

“Prin prezenta vă informăm că, în conformitate cu prevederile art. 40 din Legea 41/1994, republicată cu modificările şi completările ulterioare, persoanele juridice cu sediul în România inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de televiziune (taxă tv).

În acest sens vă înştiinţăm că nerespectarea obligaţiei de plată atrage răspunderea civilă delictuală.

Astfel, persoanele juridice care nu au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice (bla, bla)
Nivelul lunar al taxei tv este prevăzut în anexa la H.G. 978/2003, iar pentru persoane juridice este:

(…)
Pe lângă plata debitului mai sus menţionat aveţi şi obligaţia de plăti lunar (bla bla)
PENTRU A EVITA UN CONFLICT JUDICIAR ÎN CARE SĂ VI SE ANGAJEZE RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ LEGALĂ, VĂ SOLICITĂM SĂ PROCEDAŢI LA ACHITAREA CU PRIORITATE A DEBITULUI DE 132 LEI PÂNĂ LA DATA DE 24.07.2016.
Neplata acestui debit sau plata cu întârziere va conduce la aplicarea de penalităţi/dobânzi legale, calculate pentru fiecare zi de întârziere şi totodată ne va îndreptăţi să iniţiem preocedurile judiciare de recuperare a debitului restant.

În această situaţie vă precizăm că veţi fi obligaţi la plata tuturor cheltuielilor ocazionate cu promovarea acţiunii de chemare la judecată îndreptată împotriva societăţii dumneavoastră, cheltuieli reprezentând: taxă timbru, onorariu avocat, onorariu executor judecătoresc, alături de orice alte cheltuieli realizate în interes procesual.

Oamenii sunt puşi pe fapte mari. Ok, au datorii de multe zeci de milioane de euro, se ocupă practic cu nimic şi nimeni nu îi urmăreşte. Dar totuşi speranţa… N-a murit speranţa şi lăstari noi vor răsări din propria cenuşă. Ca dintr-un copac transformat în hârtie igienică, folosită, arsă şi presărată peste ogorul reavăn.

Ce nu înţeleg în acest ambiţios demers al Televiziunii Române: De am primit eu, PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ o notificare adresată PERSOANELOR JURIDICE?!

Peste tot se face referire la persoane juridice. Toate legile citate de ei se adresează persoanelor juridice. Eu sunt ca Vanghelie, pe persoană fizică.
Sigur n-au greşit adresantul. Scrie mare şi citeţ: “CATRE CORBAN MIHAI-DANIEL PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”
După care încep să-i dea înainte cu persoana juridică.

TVR Craiova

(Scuze pentru calitatea pozei, aşa sunt telefoanele la Vâlcea).

Cum nu mă pricep la chichiţe avocăţeşti, am căutat pe net dovezi că albul nu e negru şi nici fizicul juridic.

“persoană juridică, conform art. 188 din Noul Cod Civil, sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187 – (…) trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general.” de AICI.

Eu patrimoniu nu cred să am. Nu ştiu prea bine ce e ăla, dar eu n-am nimic.

Pe această cale, vă rog pe toţi cei mai informaţi în domeniu decât mine: Explicaţi-mi, dragi comentatori, de ce Corban Persoană Fizică Autorizată este persoană juridică?

Iar dacă nu este, avem o problemă gravă cu Televiziunea Română. Notificarea asta este semnată şi ştampilată de tot comitetul sugativelor bugetare, inclusiv de o doamnă avocat.
Este exclusă variata erorii. Un avocat ştie banalităţile astea de care eu sunt străin.

Dacă persoana fizică nu este juridică şi notificarea nu are legătură cu mine, Televiziunea Română practică înşelăciunea.

Art. 244

Înşelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Trimit câte o din astea la toate PFA-urile din baza de date, sigur se sperie câţiva de formularea gravă şi imperativă.
Ei nu doar îţi ordonă să le dai banii “cu prioritate”, te anunţă şi ce rezervă viitorul. Judecata din instanţă este doar o formalitate, ei ştiu sigur că vei pierde şi te îngroapă în datorii:

“În această situaţie vă precizăm că veţi fi obligaţi la plata tuturor cheltuielilor ocazionate cu promovarea acţiunii de chemare la judecată îndreptată împotriva societăţii dumneavoastră, cheltuieli reprezentând: taxă timbru, onorariu avocat, onorariu executor judecătoresc, alături de orice alte cheltuieli realizate în interes procesual.”

Tari sau ce?!

Există doar două variante:
1. Persoana Fizică Autorizată este Persoană Juridică
2. Ăştia de la Televiziunea Română sunt Penali (înşelătoria este o faptă penală).

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

24 Comments

  1. Persoana fizica autorizata este persoana juridica si mi se pare absolut imposibil ca tu sa intrebi serios asa ceva:))))

    Reply
    • Conform legii, nu este. Eu nu am patrimoniu, nu ma incadrez in definitie. Unde ai gasit tu ca persoana fizica autorizata este persoana juridica? Eu am dat tot netul peste cap si nu am gasit incadrarea asta.

    • Ai dreptate, Dani, nu este nici pe departe atât de evident cât mi s-a părut mie – e plin netul de doctori în drept care spun că PFA nu e persoana juridică, cam pe același argument ca tine, al patrimoniului.

      Nu am auzit însă de nicio decizie pe judecată comercială care să nu considere PFA persoană juridică, în schimb motivări clare în sensul de persoană juridică am tot citit.

      Cât despre patrimoniu, eu nu pricep prea bine cum nu ai – poate nu e distinct fata de cel de persoana fizică dar asta nu înseamnă că nu există.

      Ma rog, până la urmă ai dreptate, nu e consens dacă și practicieni ai dreptului nu sunt de acord cu jurisprudența.

  2. Eu nu am cunoştinţe de drept, de asta v-am cerut părerea. Dar am citit online toate legile în vigoare care se aplică în cazul meu (am pierdut 2 zile cu asta).
    Eu nu am absolut nimic pe numele meu, persoană fizică sau pe numele meu persoană fizică autorizată. Însemnând ABSOLUT NIMIC. Nici măcar abonament de telefonie. Nu am proprietăţi materiale sau intelectuale recunoscute oficial. NIMIC!
    Mi se pare absurd ca mulţimea vidă a nimicului să includă un patrimoniu. Indiferent ce presupune un patrimoniu.

    Iar, ameninţarea lor contravine grav legii pe care ei însuşi o invocă:

    “Taxa TV
    – este obligatorie de a se plăti de către toate familiile din Romania, cu excepţia celor care declară pe propria răspundere că nu deţin receptoare TV (prin familie, în înţelesul prezentei hotărâri, se înţelege: soţul, soţia, copiii, precum şi orice alte persoane, în cazul în care locuiesc în comun şi gospodăresc împreună). Aici se încadreaza și persoanele fizice care locuiesc singure; ”

    Din ce înţeleg, taxa Tv se plăteşte per domiciliu, NU per ENTITATE. PFA_ul meu are acelaşi sediu cu domiciliul meu! Pentru sediul respectiv s-a plătit taxa TV, lunar, în ultimii 26 de ani (dacă luăm în considerare doar post-89)
    Le-am plătit taxa, lua-i-ar gaia de lipitori nesătule!
    Ce ar vrea? Dacă eu, persoană fizică, şi eu, persoană fizică autorizată, locuim la aceeaşi adresă, să le plătesc de două ori aceeaşi taxă?! Păi e în contradicţie cu legea!

    Nu m-ar fi deranjat dacă era vorba despre altcineva. Dacă era o televiziune de stat în adevăratul sens. Dacă era o instituţie decentă. Pănă la urmă, ori cu 130 de lei ori fără, tot acelaşi bogat/sărac lipsit de patrimoniu sunt.

    Băi, dar să vină nesimţiţii ăştia?! Ăştia care au datorii de zeci (poate sute) de milioane de euro? Ăştia care ne-au făcut de RUŞINE în toată Europa pentru că sunt nişte sugative falimentare şi nu pot transmite Eurovision? Ăştia care nu au transmis Euro 2016, eveniment de interes naţional? Păi care mai e rostul lor?
    Să mă ameninţe pe mine?!

    Ăştia care şi-au angajat toate rubedeniile incompetente? Ăştia care pupă ÎN CUR orice politician invitat dacă e “la putere” şi le prelungeşte agonia?
    Ăştia care sunt definiţia perfectă a tot ceea ce urăsc din rărunchi în ţara asta?! Incompetenţă, Nepotism, Slugărnicie, Propagandă, Şantaj şi Înşelăciune.
    Ăşita, mă?!

    O sa mor de frig, dezbrăcat în ianurie în faţa sediului TVR, înainte să le dau ăstora un leu!
    Legea nu este de partea lor. Doar ameninţă şi fac abuzuri.

    S-au strâns prea multe. Nu e vorba doar de ei, ci tot ce s-a întâplat în ulitmii ani. Cu nenorociţii ăştia nu se mai poate. O să fiu atotprezent la TOATE manifestaţiile organizate în Bucureşti împotriva viermilor ăştia (indiferent că sunt instituţii ale statului sau politicieni). Serios zic, s-a umplut paharul, până aici! Am participat şi până acum la manifestaţii, dar paşinic. A trecut vremea chibzuinţei.

    Să mă sune maică-mea disperată, din cauza unor sugative abjecte?!
    Vezi că te dau în judecată! Vezi că plăteşti toate cheltuielile, te îngroapă în datorii (Ei aşa s-au exprimat. S-au pişat pe ea de justiţie cu boltă. Ei deja ştiu că eu pierd procesul şi le dau pielea de pe mine. Deşi legea nu este de partea lor. Ba din contră).

    Nu mai suport nesimţirea şi abuzul. O să ies în stradă şi o să le urlu în ureche până mă aud.

    Reply
    • Acu un milion de ani am citit o clasificare clara, unde PFA era trecut la persoane juridice – si era ceva la nivel de baza, de 1+1, de acolo am ramas cu impresia ca e ceva evident. Acum, cand am cautat de dragul tau sa vad ce spanac vorbesti, am vazut ca se discuta contradictoriu, desi pana acum nu am auzit de decizii care sa sustina ca pfa-urile nu-s pj-uri.

      Patrimoniu, Dani, inseamna mai mult de bunuri materiale, ci si un cumul de drepturi si obligatii – cat despre cum nu ai nimic pe numele tau ti-as sugera sa vezi din ce cont iti platesti impozitele :))

    • Din ce văd, asta este decizia unei instanţe care contrazice altă instanţă:

      “Tribunalul nu poate reține concluzia primei instanțe că situația unui PFA poate fi asimilată cu cea a unei persoane juridice în considerarea gravității și limitelor amenzii aplicate și nu a reținut susținerile petentei cum că persoana fizică autorizată s-ar confunda cu regimul juridic al unei persoane fizice de drept comun pentru a-i fi aplicată aceeași sancțiune.”

      Este vorba despre o tanti care vindea legume la negru sau ceva… N-are legătură cu problema mea.

      Din ce am citit, patrimoniul PFA-ului (patrimoniu de afectaţiune) este parte din patrimoniul persoanei fizice:

      “Raportul dintre patrimoniul personal si patrimoniul de afectatiune al persoanei fizice autorizate este unul de intreg la parte, cel din urma fiind, asa cum prevad dispozitiile art. 2 (j) din OUG nr. 44/2008, o fractiune distincta a patrimoniului personal al persoanei fizice autorizate”
      Deci este vorba despre patrimoniul persoanei fizice, nu despre patrimoniul juridic.

      În orice caz, este subiectul unui proces. Nu este o decizie clar cunoscută dinainte, aşa cum mă ameninţă arogant TVR Craiova. Ăştia deja îmi spun ce o să am de plată în urma procesului. Ştiu ei, înainte instanţei.

      Iar legea Legea 41/1994 la care fac ei referire, este de partea mea. Aşa scrie în textul legii:
      “Taxa TV
      – este obligatorie de a se plăti de către toate familiile din Romania, cu excepţia celor care declară pe propria răspundere că nu deţin receptoare TV (prin familie, în înţelesul prezentei hotărâri, se înţelege: soţul, soţia, copiii, precum şi orice alte persoane, în cazul în care locuiesc în comun şi gospodăresc împreună). Aici se încadreaza și persoanele fizice care locuiesc singure.”

      Eu locuiesc cu familia. Taxa Tv a fost plătită pentru adresa în cauză. Eu, familia mea şi PFA-ul meu avem aceeaşi adresă. S-a plătit.

    • Există şi decizie ÎCCJ împotriva ăstora, dar ei tot insistă:
      ICCJ: Taxa radio-TV nu trebuie platita de firmele care nu beneficiaza de serviciile publice de radio si televiziune
      http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-8614302-iccj-taxa-radio-nu-trebuie-platita-firmele-care-nu-beneficiaza-serviciile-publice-radio-televiziune.htm

      Nu eşti beneficiar, nu plăteşti!
      Păi în ce condiţii este PFA-ul meu beneficiar? Dacă se ia în considerare sediul. Iar pentru sediul ăla, taxa s-a plătit deja.
      Dacă ei contrazic faptul că ăla ar fi sediul meu (deşi e trecut în acte), cum demonstrează calitatea de beneficiar?
      Mă plimb pe stradă cu televizorul la subraţ?

      Oricum ar da-o, NU au dreptate. Pe orice făgaş ar merge, ei contrazic o lege în vigoare.

      Merci pentru informări! E bine de ştiut că au existat instanţe care au judecat PFA-ul la fel ca pe o persoană juridică.
      Cu ăştia sigur ajung în instanţă şi e bună precauţia, să nu mă arunc cu capul înainte, 100% sigur.

    • Eu am primit aceeasi chestie si, dupa ce m-am enervat putin, am luat-o ca pe o incercare de teapa, nu ca pe o declaratie serioasa de intentie :). A trecut vreun an juma de atunci.

  3. Dani, ia-ti un avocat bun din Bucuresti care sa le raspunda celor de la TVR Craiova. Trebuie sa fie un raspuns care sa respinga vehement solicitarile TVRului si care sa ameninte TVRul cu un proces costisitor. Preiau eu toate taxele de judecata. Sunt convins ca TVRul o va lasa moarta.

    Reply
    • Dupa cum spuneam, am primit si eu respectiva fituica acum mai bine de un an – nu m-a chemat nimeni de atunci in instanta si nici nu cred ca se va intampla.

    • Vlad, e mai bine sa contesti fituica aia decat sa nu faci nimic. Cat mai multi o fac, cu atat mai multe sanse sunt sa inceteze cu nesimtirea lor.

      TVR trebuie sa inteleaga ca spiritul legii primeaza acolo unde litera legii este interpretabila.

    • Le-am dat deja ieri un mail stufos în care le explic chestii şi cer lămuriri.
      Dacă nu catadicsesc să-mi răspundă la mail şi la întrebări, următorul pas ăsta va fi.
      Aşa nu rămâne. Enough is enough!

    • Urât meci. Două goluri din două greşeli individuale. Fără viteză, fără spectacol, nemţii au meritat mai mult calificarea per total. Italienii doar s-au aglomerat în apărare, spre deosebire de meciul cu Spania în care au jucat frumos şi pe contraatac. Acum au tras de timp tot meciul, deşi era egal.
      Mi-ar fi plăcut să bată portarii penalti. Au fost foarte aproape 🙂

  4. Super victorie, am vazut meciul la Budapesta, cu cateva sute de suporteri germani pe malul Dunarii la un hotel Kiosk cu vreo trei ecrane uriase. La penaltiuri a fost tavaleala pe jos, urlete, delir, muscat din mese, unul si/a dat cu halba in cap cand a ras-o Scweini* *Dreher la draft, pe aici nu au Terapia, din pacate* cred ca a plecat la cusut teasta dupa meci, dar era extatic! Au meritat pe ansamblu, iar tensiunea mizei istorice nu avea cum sa dea un meci frumos. Ma bucur pentru echipa sudata destul de anacronic a Germaniei ca face fata.

    Reply
  5. Dani, Müller nu era apatic deloc astazi, a alergat cel mai mult de pe teren. Problema e ca nu e in forma, nu-i intra. In prelungiri facea pressing in full-sprint.

    Meciul intr-adevar urat, prea tacticizat, nemtii au jucat fara curaj, nu s-au gasit pe teren, rezultatul schimbarii tactice a lui Löw.

    Reply
    • Apatic nu în sensul că nu aleargă. Dar lipsit de incisivitate. Banal, inofensiv, fără sclipire.
      Am făcut loc special pentru disecat meciul, să nu mai aglomerăm răbufnirea mea revoluţionară împotriva TvR 🙂

Leave a Comment.