Uimiții inteligenți ai patriei

De când a început criza medicală, urmăresc cu atenție sfaturile și cercetările savante întreprinse de inteligenții patriei: “Elefantul, vrăbiuţa plus bursucul şi maimuţa
muncesc cu aprindere la o întreprindere.”
Iar cine are chef de identificări zoologice poate căuta elefantul din cameră, ascuns printre maimuțe.

Și, urmărind arealul de vreo două luni, am observat că inteligentele somități (chit că-s politicieni sau medici) sunt într-o continuă uimire. Îmi lasă senzația că acum învață mersul în patru buși, descoperind lumea. Mai bagă ceva în gură și privesc spre cer cu ochii dilatați într-o emoție profundă: Uaaaaa!
Nu, lasă-l jos, e caca!
Continue reading

Politicienii din oglindă

Există o doamnă în PLUS (partidul lui Cioloș), devenită erou negativ peste câteva nopți și câteva declarații încolțite din halucinații. Am cunoscut săptămânile trecute principiul bunului comun aplicat nu doar proprietății ci și persoanelor – oamenii ar trebui să trăiască în grupuri, nu în familii, susține eroina negativă Oana Bogdan. Și ce atâtea automatizări în agricultură? Ginta anului 10 mii î.H. culegea mandarinul și mulgea capra, bun comun, în comuniune cu planeta și Universul.

Oana Bogdan, ieri, într-o discuție despre încălzirea globală:

“Să nu uitați de flatulențe, vă rog! Ministrul britanic al Schimbării Climatice, Lady Verma, a avertizat populația să mănânce mai puțină fasole pentru a reduce flatulențele, deoarece metanul emanat prin flatulație este un factor cauzator al încălzirii globale.”

Și acum, originalul: Lady Varma Continue reading

Urmașul lui Sobieski și românii

Ioan Sobieski s-a transformat peste secole în Donald Tusk. Cuceritori amândoi, dar prin mijloace adaptate vremurilor.
Contemporanul i-a cucerit pe români atacând în punctul moale: nevoia de laudă. Românul vibrează la auzul unui “înalt” european care se străduie să-l laude pe românește.

Nimic rău ori condamnabil – mai bine să ne cucerească minuțiozitatea și carisma lui Tusk decât superficialitatea și mitocănia politicianului român.


*Parcă nu ești îndeajuns de necioplită dacă nu-ți cocoți progenitura la balcon, într-un context cu totul nepotrivit. Îmbrăcat mai mult casual și deloc smart, Dăncilă Junior s-a înfipt între unii pe care îi bălăcărea pe facebook în corul pesediștilor patriotarzi.
Continue reading

Din anul 101…

Mi-am folosit la maximum calitățile de maestru designer (îmi puteți spune Paint prodigy) și am ilustrat evoluția (?!) neamului românesc în ultimii 100 de ani. Mai exact, transformările suferite după 43 de ani în comunism plus Cernobîl.

Bucuros minune-mare la finalul grotescului festivism centenar, vreau să pășesc schimbat în anul 101.
Dintre toate știrile centenarului, una singură mi-a scuturat atenția:
Continue reading

Legea caloriferul şi instalarea rectometrelor

Doru Ciocan FOTO-mic2Doru Ciocan, preşedintele ANRSC, vrea să interzică prin lege închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare. Da, este chiar el, monumentul de expresivitate din poza alăturată. Pe principiul că suntem toţi un neam de hoţi şi furăm căldura prin pereţi de la vecini, Monumentul Ciocan s-a decis: Ai, n-ai bani, plăteşti căldură şi te încălzeşti obligatoriu chiar dacă ţi-e sau nu frig, eşti sau nu acasă!

Întrebat dacă măsura respectivă nu încalcă dreptul de proprietate privată, Ciocan a găsit rapid explicaţia: “Ce drepturile omului? Sunt apartamente unde stau şapte copii. De ce să se îmbolnăvească copiii de la mucegai? Că ţine caloriferul închis?” O explicaţie foarte proastă, evident; construită pe carenţe logice şi porniri de sorginte comunistă.
Asta fără a mai pune la socoteală tonul şi limbajul de telenovelă savurată în mahala, exprimarea de tip şef-aprozar săltat spre vârful societăţii de un sistem ce promova dobitocul cuminte şi ascultător.

Da, România de astăzi încă mai are în funcţii de conducere monstruleţi fătaţi prin sfincterul sistemului bolnăvicios de acum un sfert de veac. Şi aceşti monstruleţi propun legi, pentru că au auzit într-o seară, la o şustă, că undeva există şapte copii într-un apartament mucegăit.
Continue reading