Regina viespe lunecă liniar prin aer ca un tramvai înaripat. Sfârtecă sub siluetă aburi sulfuroși, fileuri de gaz dulce, mocirlos. Își privește coloritul feței întins de inelele bălții. Plutește, tremurând aripioarele cu gingășia buzelor unei cântărețe de jazz. Sub vibrația-i unică, putoarea de fund putrezit se preface în parfum.
Stefuț se îndreaptă alene spre grădina cu lăptuci. Cu dreapta ține telefonul, iar cu stânga bălăngăne o seceră, razant cu gamba fragedă și blănoasă.
„Fudulii, nu mai pot, să moară! Deci îmi venea…”
Bătrânul îl privește neîncrezător și varsă un sac de știr în pătulul scroafei.
„Deci îmi venea să-mi zbor singur capul în Bucureștiul ăla!”
Scroafa simte mirosul de mocirlă printre uluci. După o noapte furtunoasă, s-a prăvălit dogoarea și pământul încins își suflă zăpușeala. Știrul de ieri s-a opărit în sac; sfârâie și naște bețive.
Continue reading