Specialiştii: Problema din Ucraina

papagal bunNeagu Djuvara, 98 de ani: “Un al treilea război mondial este inimaginabil, atâta vreme cât avem o putere americană atât de colosală. Gândiţi-vă că din punct de vedere al aviaţiei, al portavionelor, americanii singuri sunt mai puternici decât toţi ceilalţi la un loc. Nu mai poate avea loc un al treilea război mondial, atâta timp cât avem o singură putere.
În momentul de faţă nu putem avea alt război din cauză că există această dominaţie incomparabilă a SUA faţă de toate celelalte state din lume, şi din punct de vedere militar şi politic.
Sunt instalate baze americane în România, sunt instalate la graniţa dintre Polonia şi Rusia, în ţările baltice. Dată fiind puterea americană generală nu ne mai putem teme de absolut nimic.”

George Maior, director SRI: “România nu va fi ameninţată militar sau teritorial de conflictul din zonă, dar va fi afectată economic.
Rusia a pierdut, deşi a câştigat teritorial, în câteva zile, prin expansiunea în Crimeea, (…) a pierdut în aceleaşi zile o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea sa în sistemul internaţional. Ceea ce este, cred, grav pentru interesele pe termen mediu şi lung ale Rusiei.
Din păcate, dacă insişti prea mult pe una dintre dimensiuni, de exemplu pe cea «hard», ajungi într-o marginalizare în sistemul de valori internaţional, care se bazează, totuşi, pe drept internaţional, pe nişte principii minimale acceptate de comunitatea internaţională”

Lucian Mîndruţă, jurnalist, om de televiziune, analist, pilot, facebook guru, veniţi să luaţi lumină:
“Vă spun de pe-acum, ca să fiu primul şi vă rog să notaţi. Rusia va ocupa Ucraina în cel mult 6 luni. Complet. Şi UE nu va putea face nimic în faţa santajului nuclear (gazul e mic copil faţă de asta). Pe termen lung, va trebui să ne pregătim de război în Europa. Pentru că propaganda i-a convins pe toţi ruşii că ei sunt Mesia care trebuie să scape lumea de capitalism, McDonalds, maşini srăine şi computere cu Windows. Nu e prima oara când o naţie înnebuneşte în masă. Germania ştie cel mai bine asta. Problema e că în restul Europei sunt doar oameni sănătoşi la cap şi care vor să îşi bea cafeaua de dimineaţă cu un croissant. Asta ne va duce de râpă. Faptul că au trecut multe generaţii decând oamenii au murit pentru libertatea lor. Chiar şi noi, la 25 de ani şi tot am uitat”

Şi eu acum pe cine să cred? Tind totuşi să merg pe mâna lui Mîndruţă. Da… pare cel mai avizat.

PS: interviurile cu Neagu Djuvara şi George Maior au fost realizate de gandul.info.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.