Viaţa la 100 de ani

neagu djuvaraNeagu Djuvara a împlinit 100 de ani săptămâna trecută, pe 18 august. Ultimul interviu este de anul trecut, l-au reuşit cei de la B1 Tv. Îmi amintesc reticenţa lui Neagu Djuvara, spre finalul dialogului – părea deznădăjduit şi dornic să scape mai repede. A lăsat de înţeles că este ultima interacţiune cu presa, iar restul zilelor rămase vor fi dedicate exclusiv cărţilor. Da, se grăbea să încheie interviul, pentru că fiecare secundă avea valoare inestimabilă şi prea multe cărţi îl aşteptau, încă nescrise.

Cum o fi viaţa la 100 de ani? Acum, când n-am bifat nici măcar prima treime a drumului, mi-o imaginez ca pe un tunel cu pereţi convergenți. Pe măsură ce înaintăm, devine tot mai îngust, spaţiul şi timpul se comprimă. O secundă la vârsta de 100 de ani mi se pare mult mai condensată decât secunda la început şi mijloc de drum. Îi preţuieşti mai mult consistenţa, o drămuieşti şi o împarţi în subdiviziuni, pe care le umpli cu toată energia, ştiind că ar putea fi ultima. Ultima ta secundă.
Continue reading

Specialiştii: Problema din Ucraina

papagal bunNeagu Djuvara, 98 de ani: “Un al treilea război mondial este inimaginabil, atâta vreme cât avem o putere americană atât de colosală. Gândiţi-vă că din punct de vedere al aviaţiei, al portavionelor, americanii singuri sunt mai puternici decât toţi ceilalţi la un loc. Nu mai poate avea loc un al treilea război mondial, atâta timp cât avem o singură putere.
În momentul de faţă nu putem avea alt război din cauză că există această dominaţie incomparabilă a SUA faţă de toate celelalte state din lume, şi din punct de vedere militar şi politic.
Sunt instalate baze americane în România, sunt instalate la graniţa dintre Polonia şi Rusia, în ţările baltice. Dată fiind puterea americană generală nu ne mai putem teme de absolut nimic.”
Continue reading