Să vină trupele speciale!

Am scris în urmă cu o săptămână despre “răul cel mai mic” pe care îl vom alege atunci când rămân tiparnițele BNR fără tuș. Între timp, în Europa civilizată s-a închis tot, de-a valma, chit că-i club în care schimbă fluide o mie de extaziați ori cafenea unde își mângâie croasantul cinci filfizoni. “TOT!” nu este o soluție ci un mod laconic de a transmite: Băi, e groasă rău de tot! Habar nu avem ce să facem. Ia, stop joc toată lumea pănă luăm o gură de aer și începem să ne dumirim. Un fel de “Piua” pentru cei care ați prins copilării pre-Xbox.

Fix înainte de Total shut down, pe Anfield s-a jucat Liverpool – Atletico Madrid, cu 52.000 în tribune, englezi și spanioli. Se mai întâmplă…mai bine mai târziu decât niciodată; la insulari ajunge mai greu vestea pandemiei, într-o sticlă plutitoare.
Ce trebuie să facă autoritățile române pentru a nu zădărnici efortul colectiv planetar?

Mobilizare de urgență: poliție, jandarmerie, SRI, SPP, toate trupele speciale transformate în străjeri la porțile unei meserii scăpate (inexplicabil) de sub palma legii.
O doamnă muncitoare, dar cuminte, din Piața Alba Iulia avea, în medie, trei clienți zilnic. Acum mai mulți, ținând cont că s-au închis saloanele de masaj terapeutic și cluburile din Centrul Vechi.

Gândiți-vă că este o meserie cu implicare totală, se stăruiește timp de 40 de minute, cât ține ora dionisiacă. Dacă doamna este infestată și asimptomatică (deh, tinerețe), lasă niște micro-amintiri tuturor satisfăcuților, dispare speranța lui “poate nu m-a nimerit strănutul în metrou”.

Vorbim despre clienți greu de fidelizat: studiază piața, cer opinia mai multor doamne, de mai multe ori. În câteva luni de la apariția Covid-19, mă aștept ca toată lumea prinsă în horă, în cerc, în trenuleț, să fi făcut schimb de micro-amintiri cu toată lumea. Înmulțim trei cu treizeci de zile cu zece mii de doamne în Piață cu…nu are rost să irosim timp prețios cu matematica, să vină trupele speciale!

Adunați toate cozoroacele de prin intersecții și boschete, că oricum nu mai au ce păzi, și puneți-le străjeri la porțile doamnelor: Nimeni nu intră, oricât de spân!
Fiecare cozoroc, la poarta lui: adresele sunt ușor de găsit, le au deja viitorii străjeri în speed dial.

Tinder, OkCupid, nimfomane.com: jos, tată, jooos! Închidem site-uri care împrăștie fake news, dar lăsăm în picioare site-uri care împrăștie fofocorona?
Această poziție NU este un pamflet. Remarc cu sfredelitor zbucium gravitatea faptică și inadvertența instituțională.

Organizați-vă, băieți, organizați-vă de urgență, învățați-vă trupele speciale cum se stă de pază la loc umed și umbros!
Circulare, strategii asap, mobilizare generală, training-uri și treninguri cu “Divizia Curvid” trebuie să zboare din pixuri și din imprimerii ACUM.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.