Scris de Corbu (comentator fidel şi fan Terapia)
Undeva, pe drum, am pierdut o parte din mine. Nu știu exact ce, dar știu cu siguranță că nu mai este acolo. Nici măcar nu pot spune dacă a fost ceva important. Ceea ce pot spune este că îmi lipsește. Până la urmă, cine stabilește dacă este sau nu important? Oare și lucrurile mărunte îți pot lipsi? Cine stabilește dacă un lucru este mărunt? Cine are dreptul de a stabili valoarea lucrurilor? Este un drept sau o obligație?
În timp ce încerc să scrijelesc aceste gănduri, iluzionându-mă cumva că dacă devin vizibile vor suna mai tare, îmi dau seama că mă încearcă un sentiment greu de definit, organic, un melanj de revoltă mocnită, nervozitate și frustrare.
Obligație. Asta e, acesta a fost cuvântul catalizator al furiei mele. De ce se simt oamenii în general obligați? Cei din jurul tău consideră că au ca primă îndatorire în viață să-ți spună ce e bine și ce e rău, ce e important și ce nu, si mai ales, CE SE FACE și CE NU SE FACE. Tu te simți oarecum dator să te conformezi.
Undeva, pe drumul lui AȘA SE FACE, am pierdut o parte din mine.Nu pot spune dacă a fost ceva important. Ceea ce pot spune este că oricum aparține unei alte persoane. Eu, cel de azi, nu mai am dreptul de posesie asupra a ceea ce a pierdut cel de ieri.
Nu știu dacă a fost ceva mărunt sau ceva important, ceea ce pot spune cu certitudine este că e irecuperabil. Acum îmi dau seama că sentimentul dominant este cel de tristețe. Stau la capătul mormântului fără trup al celui de ieri. El nu știa CUM SE FACE.
*Desen de Andreas Englund
Ce-am pierdut bun mi-am luat înapoi, ce-am pierdut rău nu am pierdut destul :))
Tu esti trist ca ti-ai pierdut inocenta, ca nu mai esti acea persoana care ar fi putut deveni orice in viata, ca o celula primara inca nediferentiata? 🙂
Poti trai cu adevarat doar in prezent, Corbu.
Poti fi tu doar acum, in aceasta clipa. Ieri si maine nu exista cu adevarat. Sunt doar proiectii mentale pe axa timpului.
ma refer la faptul ca am fost ”socializat”fortat.
cand au aparut telef. mobile am fost printre ultimii colegi care si-a cumparat, pt. ca nu se mai putea altfel, insuratoare,credit ,spaga la doctor, etc. ,toate chestiile pe care societatea te obliga sa le faci, altfel esti un inadaptat.
doar daca te muti in padure si renunti la societate nu mai trebuie sa te supui argumentului suprem :”asa se face”
Toţi prietenii se miră de ce nu renunţ la “cărămidă” să îmi iau telefon deştept, ca toată lumea. Nici eu nu ştiu exact, dar cred că e ceva genetic.
Corbu, pana la urma este vorba despre adaptare la mediul inconjurator. Unii oameni fac eforturi mari sa devina cat fideli si dedicati acelui “asa se face”, altii se opun curentului si presiunii si incearca sa fie diferiti cu orice pret.
Eu sunt de parere ca nimeni nu ne obliga la nimic, noi alegem si in final ajungem sa facem ceea ce suntem dispusi sa ne asumam. 🙂
pe de alta parte si regretul ca am trecut de varsta la care puteam spera ca pot deveni orice:)))
Intotdeauna exista optiuni, daca nu te regasesti in prezentul tau. Depinde de tine insa ce esti dispus sa risti si sa-ti asumi.
stai linistit…vei mai avea odata aceasta posibilitate…se numeste senilitate si e insotita de probleme cu prostata 🙂