Pustiul celui de-al nouălea cer – fragment 2

“S-a amuzat și m-a împuns fin cu pumnul în umăr. Pe bancheta din spate Sami sforăia zgomotos.

– Pe el unde l-ați găsit?

– E văr cu Kasim.

– Aha…

– Și deci căutăm piramide?

– Ai găsit vreuna? Ce ai aflat?

– Una singură, la două sute de mile sud de Baghdad.

– Minunat. Înseamnă că Valerie a urcat spre nord, s-a etichetat, apoi a distrus telefonul și s-a pierdut în direcție opusă. În regia lui Alfred Hitchcock.

– E singurul regizor pe care-l știi, nu?

– Da! Ba nu, mai e și Tarantino.

Râdeam pe înfundate.

Am depășit Al Taji, gândindu-ne ce fac confrații din baracă. Mi l-am imaginat pe Dave făcând schimburi cu locatarii taberei precum colonizatorii cu băștinașii.

Minutele treceau cu zeci de bule de gânduri eliberate spre a se sparge în eter. În liniștea nopții, pacea devenea un fenomen absolut, unificând hotare, politici, fundamente și credințe.

Există rare momente când, oriunde în lume, te simți liber cu tine, acasă în interiorul tău. Atunci când liniștea învăluie ființa, dezlipindu-i frământări, neliniști, tot felul de poveri încolăcite, lipicioase ca mătasea firului de păianjen. Sunt clipele pe care ai vrea să le captezi, să le închegi și să-ți decorezi viața cu ele.

Cu cât sunt mai puține trăiri de genul ăsta, cu atât le conștientizezi mai amplu. Și cu atât mai dramatic te desparți de ele.

Alpha Nest cheamă Alpha Field 2.

Apelul lui Burnett l-a scos pe Josh din moțăială.

Alpha Field 2 recepție.

– Băieți, s-au anunțat două atacuri de proporții în Tikrit și un incident în Camp Ashraf. În Tikrit un nebun s-a autodetonat în vecinătatea unui post al poliției și, în alt cartier, un grup a deschis focul asupra unui adăpost al unor familii de kurzi. La Camp Ashraf s-au aruncat sticle incendiare în monumentul ridicat la intrarea în lagăr.

Camp Ashraf! Lysend și Damis!

– Ce e la Ashraf? Vreun conflict? Alpha Field 1 a trecut?

Alpha Field 1 a traversat deja locația. Niciun conflict nu s-a semnalat, evenimentele nu au degenerat, totul e sub control. Repet, Alpha Field 1 a trecut cu bine. Ei au raportat incidentul.

– La ce distanță sunt?

– Câteva mile. Se apropiau de Chay Khanah. După ce vor străbate localitatea, vor face popas.

Am răsuflat și eu și Josh.

– Transmite-le să păstreze concentrarea, Alpha Nest.

Era o banalitate ceea ce spuneam, dar, totodată, un mod de identificare afectivă, de transmitere a empatiei.

– Recepționat, Alpha Field 2. Voi cum sunteți?

– E liniște. În curând atingem Samarra.

– În regulă. Zona e sigură, ne-am interesat la comandament.

– Mulțumim Alpha Nest. Păstrăm contactul. Over.

Stay focused, guys. I mean, Alpha Field 2. Alpha Nest, over.

– Asta ca să nu uităm unde suntem, a conchis Josh.

– Kasim, ce e cu Kasim?

– E bine Kasim, e bine, l-am potolit pe Sami, care se trezise.

– Mergem la el?

– O să ne întâlnim și cu el…

M-am uitat către Josh.

– Să-l contactăm pe Damis?

– La ce bun? Lasă-i să se odihnească. Și ai putea trage pe dreapta, să te regenerezi și tu puțin.

– Îndată. Samarra e la trei mile.

Dar somnul nu s-a mai atins de mine cu una, cu două. Aceeași lume care surâdea mai devreme își contorsionase mimica într-un ranjet diabolic, perfid. Sugrumând bucuria, amintindu-i acesteia că e efemeră și că Pământul încă e populat de duhuri rele.”

Cristi Niculcea

Înjghebător de născociri ocazional. Fără utilitate în rest.

Leave a Comment.