Ieri am făcut 20 de minute de la Piaţa Unirii la Piaţa Unirii. Cu metroul!
Am rămas blocat în pasajul care face legătura între magistralele 1 şi 3 – pe puţin 3-4 mii de oameni îngrămădiţi buluc în pasajul ăla lung de 100 de metri. Erau mai mulţi decât suporterii Stelei pe Arena Naţională.

Ne lipisem unul de celălalt, nu te mai deplasai independent în direcţia dorită. Făceai parte dintr-un mare val de oameni, legănat agale, tot mai puturos, până la băltire. Nu mai existau indivizi, ne topisem toţi într-un crenvurșt cosmopolit, din carne de om.

Nici transpiraţia din tricou nu-ţi mai aparţinea. 20 de minute ne-am sugativat între noi cu nesaţ, de am ieşit îmbibat în sute de secreţii şi miresme străine.

20 de minute atroce, să-ţi blestemi menirea şi destinul îndrăcit, hăituit de aceleaşi voci:

Organizatorul – “Băăă, mergeţi pe sensul vostru, nu vă mai îngrămădiţi ca oile!”
Virilul – “Băga-mi-aş p… în voi de români proşti!”
Comediantul – “Frate, mi se demodează cămaşa până ies de aici.”
Specialul – “Hai, frate, că eu mă grăbesc!”
Curiosul – “Băi, care te-ai băşit?”

M-am gândit că o fi fost vreun accident. O fi leşinat careva în pasaj şi a intrat SMURD-ul cu ambulanţa. Sau elicopterul. Plouă cu lacrimile lui Arsenie Boca şi s-au adăpostit toţi păcătoşii la metrou.

Uite că nu. Imediat după ieşirea din pasaj, era liber – pe scările rulante, pe alea pentru persoane fără dizabilități, pe peron…liber peste tot. Doar în pasaj, Nespălatu Nosferatu – Simfonia groazei.

Mi-am dat seama şi din ce cauză. Pasajul respectiv este foarte lung şi destul de îngust. Dacă nu există un flux continuu, într-un ritm mai vioi (nu ca după căruţa funerară), numărul persoanelor scuipate de metrouri în staţie, într-un interval de timp, îl depăşeşte pe cel al persoanelor care străbat pasajul (în acelaşi interval de timp).

Cum este posibil aşa ceva? Din cauza telefoanelor deştepte şi a posesorilor nu foarte. Ba chiar deloc.
Anumite cornute nu sunt în stare să meargă pe jos două minute, fără să rămână priponite cu ochii-n telefon.

Când se merge în şir indian prin pasaj, este suficient ca o cornută din zece să-şi aducă aminte că trebuie să dea un mesaj, ori să-şi facă selfie la metrou. Să verifice dacă i-a dat iubiţica like la poza cu chiloţi şi burtă. Dacă nimic din toate astea, sigur Angry Birds. De fiecare dată există un motiv, şi de fiecare dată cornuta se opreşte câteva secunde bune. Doar nu avem pretenţia să tasteze din mers?

După care ridică toţi telefoanele deasupra capului şi pozează ambuteiajul. Transpirând ca dizentericii şi adulmecându-şi burgerul mâncat alaltăieri.

*desen de Pawel Kuczynski