De când visez la unul… dacă ai o bucată de pământ pe care să ridici ceva restul vine de la sine. Piatră cu piatră, bârnă cu bârnă, dacă ai un petec al tău, o căsuță va sta pe el chiar dacă trebuie s-o construiești cu mânuțele tale.

Obișnuit de bunicul, care-și lua nepotul în fiecare vară pe dealuri să-l învețe hotarele moșiei, cu simțul ăsta al pământului, pe care îl văd din ce în ce mai diluat la mulți dintre noi – unii ajungând chiar să arunce cu dispreț spre cei înțepeniți în dorința de a avea ceva al lor – nu pot să nu mă gândesc c-un pic de ciudă că n-am un metru de țărână al meu.

Ei nu chiar un metru… un pic mai mult. Eu când aud din astea cu vând loc de casă de 300-500 de metri pătrați ridic din sprâncene nedumerit. Pentru cei ai vrea o casă fără curte, fără alee, fără câțiva copaci înfloriți, fără leagăn mare din lemn, fără o baltă mică în care sa sară vreo zece păstrăvi, fără loc de alergat pentru cățel? Pentru ce aș vrea o casă cu doi pași de curte – camere am și la bloc…

Vai și ce minune de căsuța aș pune pe-o bucată din asta generoasă, s-ar face coadă de reporteri de profil și mister ăla de la Grand Designs ar veni de patru ori ca să prindă tot sublimul construcției… uite, iară visez cu ochii deschiși… piatră, lemn, sticlă, motive bătrânești și linii ultra-moderne.. ce mai, o capodoperă nemaivăzută…

Vă povesteam că după vreo 2 ore de încadrări ale pozei pe care eram hotărât să o prind a venit stăpânul gliei să mă întrebe de sănătate. Din una în alta am aflat că vinde locul – neted ca-n palmă, fix la marginea Dornei, 8000 mp de să-mi ajungă și pentru alee și pentru livadă și pentru lac cu păstrăvi, ba chiar și pentru standul cu primul fast-food tradițional bucovinean – casa în spate lângă pădure, businessul micuț în față lângă șosea ( de fapt ăsta a fost primul lucru la care m-am gândit, cum naiba nu face omul ăsta nimic cu așa bucată de pământ exact pe europeană, exact la intrarea în cel mai cel oraș turistic al zonei…). Rai, nu alta.

O mică, mică problemă e râulețul din spate, care se mai umflă primăvara, dar se rezolvă c-un pic de gândire și planificare inginerească…

– Cu cât îl dai, jupâne?

– Ieftin, domnu, ieftin.

– Dacă nu-l dai pe degeaba tot tre să-mi zici cât, dacă-l dai așa pe-o cinste ți-l iau acuma… am pălincă strașnică acasă, să știi matale!

– Ha, ha ,ha. 6 euro metru, ieftin de nu-i adevărat.

De ieftin era ieftin, de scump era scump. Ieftin pentru mulți, scump pentru mine, de fapt oricare ar fi fost prețul tot scump pentru mine era că n-am putut pune nimic de-o parte de când am plecat din capitală (nu că acolo aș fi pus, doar cheltuiam mai mult atâta tot :))) ).

Un mizilic de vreo 50.000 de euroi atât costa locul ăla splendid. La anul joc la loto.