De când visez la unul… dacă ai o bucată de pământ pe care să ridici ceva restul vine de la sine. Piatră cu piatră, bârnă cu bârnă, dacă ai un petec al tău, o căsuță va sta pe el chiar dacă trebuie s-o construiești cu mânuțele tale.

Obișnuit de bunicul, care-și lua nepotul în fiecare vară pe dealuri să-l învețe hotarele moșiei, cu simțul ăsta al pământului, pe care îl văd din ce în ce mai diluat la mulți dintre noi – unii ajungând chiar să arunce cu dispreț spre cei înțepeniți în dorința de a avea ceva al lor – nu pot să nu mă gândesc c-un pic de ciudă că n-am un metru de țărână al meu.

Ei nu chiar un metru… un pic mai mult. Eu când aud din astea cu vând loc de casă de 300-500 de metri pătrați ridic din sprâncene nedumerit. Pentru cei ai vrea o casă fără curte, fără alee, fără câțiva copaci înfloriți, fără leagăn mare din lemn, fără o baltă mică în care sa sară vreo zece păstrăvi, fără loc de alergat pentru cățel? Continue reading