Lirism de weekend: Mâncam o savarină

-Aproape vers, aproape alb

savarina bunaÎn dimineața asta zâmbeam la bulevardul violat de sirene, claxoane și excremente de câini năpârliți. Mâncam o savarină. Cu frișcă din lapte proaspăt, slobozit din sfârcuri eco de vacă divină. Și cireșică suculentă, parfumată – cireșică, cireșică, cireșica, jackpot!! – Exact, cireșică pură, creștină. Direct din aparatul la care joacă Dumnezeu păcănele. Ce mai…o Adriana Lima de savarină.

Când mănânc prăjituri, intru așa într-o stare de euforie zaharisito-tâmpă. Mă uit pe geam, mai sus de bulevard, dincolo de mausoleele comuniste, până la norii negri care coțăie pufoșenii albe și inocente; fix în mijlocul cerului, la temelia Edenului. Își permit acum. De la o vreme s-au mai emancipat și sfinții.

Și dincolo de nori e orizontul. Palid, anost, dizenteric, mirosind ca alifia bunicii, uitată câțiva ani într-un sertar mucegăit din camera abandonată. Mai iau o gură de savarină și îmi încordez privirea prin ochii întredeschiși. Tot gălbejitul spălăcit al orizontului s-a contopit într-un semicerc din filament incandescent.

Se apropie periculos, marginile cerului se contractă, filamentul prinde viteză și vine spre mine sfârtecând norii împerecheați. Îmi despică țeasta, creierul, și îmi golește toate mințile, lăsându-mă o bucată de carne însuflețită, suspendată în neștiință. Și acum plutesc peste bulevard, cu buzele pline de frișcă. Mă uit cu milă la toți grăbiții ce mișună pe sub mine animați de credințe în mărțișoare, joburi, facturi, politicieni și dumnezei.

“Hahaha! Care dumnezei, bă, nebunilor?! S-au coțăit norii sub ei și n-au trăsnit. Închinați-vă la savarină și zburați cu mine spre liniște și nepăsare. Atunci vom fi fericiți. Lăsați gâzele, graurii, diavolii și strumfii să urce la mine, să ne prindem în horă, noi toți ăștia cu zahăr în sânge și cu mațele dezmierdate de savarină. Să dansăm destrăbălați în timp ce vomităm toată pleava agonisită până la prima linguriță de adevăr.

Mâine mănânc tort!

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

3 Comments

  1. Frate!!!… Si eu sunt dependenta de dulciuri si fac prajituri intr-o veselie ca fara intru in sevraj, dar tu ma bati de la distanta!!! Cred ca n-am vazut in viata mea pe cineva care sa aiba de la savarine acelasi gen de reactie ca de la amfetamine, cum ai tu! Si daca te gandesti, your drug of choice se vinde in orice cofetarie…Totusi, savarine? Mi se par printre cele mai anoste si plictisitoare prajituri posibile…Eu sunt mai degraba “tort de bezea cu ciocolata” kind of girl…

    Reply
    • Savarina e fascinanta tocmai prin simplitatea ei. O prajitura complexa iti ofera toate gusturile si toate senzatiile “pe tava”. Iar eu nu vreau asta. Imi doaresc calitate pura intr-o forma simpla. O frisca naturala peste un blat pufos, imbibat in sirop de cirese eco (preferabil din ciresul meu).

Leave a Comment.