Judecata de apoi

Astăzi, 21 februarie 2017, cel dintâi geniu al patriei a fost definitiv condamnat la 8 ani de închisoare plus confiscarea a 13 milioane de euro.
Să fie primit!
vantu

Am două veşti în urma deciziei. Încep cu a bună:
S-a mai spălat puţin piedestalul agorei pe care se cocoţase filozoful infractor de la o vreme. Prea multe aberaţii despre cum să creştem caracatiţe în chiuvetă şi colibri în jurul becului, venite din partea unui furuncul social. Nu-i bai, s-a demonstrat că ne poate comunica la fel de volubil şi din puşcărie, dar nu strică încă un bici peste orgoliul de mafiot închipuit.

Vestea proastă:

Sorin Ovidiu Vântu a primit condamnarea în dosarul FNI! Aha, a fost condamnat pentru Fondul Naţional de Investiţii. Mai ştie cineva când s-a prăbuşit fondul şi SOV a finalizat ţepuirea a vreo 300 de mii de zvânturaţi? În anul de graţie 2000. Exact, în urmă cu 17 ani, frăţiorii mei plebei!
Foarte mulţi dintre “investitorii” FNI n-au mai prins 21 februarie 2017, îi lasă reci hotărârea justiţiei care transcende epocile.

Este o veste foarte proastă pentru că demonstrează încă o dată fățărnicia şi meschinăria societăţii în care trăim. Un interlop egocentric poate sa fure până nu mai încap baloturile de dolari în vechiul apartament comunist, poate să-şi recunoască delincvența, ba chiar să facă din asta un manifest al măreției intelectuale în faţa poporului jefuit. Durează 17 ani până justiţia din România scoate verdictul din pălărie.

Acesta este nivelul subteran unde bâjbâim după un sfert de secol irosit în propria ignoranţă. Ne-am uitat cu jind la hoţii care ne-au ţinut tot acest timp în întuneric. Uneori am făcut scut şi i-am ocrotit, sperând că poate ne aruncă vreun mizilic din hoţia lor. O mâncare, o băutură, o pomană. Sau măcar o minciună, să ne mângâie orgoliul.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

2 Comments

Leave a Comment.