Nu reuşesc să înţeleg persoanele sub 50 de ani care încep deja să îşi facă planuri pentru bătrâneţe. Să nu mai zic de cazurile extreme, tineri de 25-30 de ani care deja îşi calculează pensia. Mi se pare aroganţa supremă să crezi că îţi poţi imagina viaţa ta peste câteva decenii.
Transformările care se succed într-o viaţă de om nu sunt “opera” noastră. Sunt generate de un algoritm complex ce depăşeşte cu mult capacitatea noastră cognitivă. Orice calcul am face, orice plan meschin am construi, trecerea timpului ne va demonstra că am fost doar nişte vremelnici drogaţi cu ingenuitate.
Habar nu am unde o să fiu peste 5 ani. La fel cum nici în urmă cu 5 ani, habar nu am avut unde voi fi astăzi. Iar în urmă cu 10 ani, eram cu totul altă persoană. Mă uit în trecut, la Corban-adolescent, juvetele bacalaureatului vâlcean, şi văd un străin. Nu mă recunosc, nu mă accept ca fiind unul şi acelaşi.
La fel mă va privi şi Corban-matur, cel de 38 de ani. Se va uita la bizarul autor al acestor rânduri, fără să înţeleagă absconsul cod genetic care a construit punţi peste timp. Corban-burtos, cel de 48 de ani, va avea suficiente probleme şi disfuncții care să-l ţină ocupat, departe de analiza trecutului.
La respectabila vârstă de 58 de ani, Corban-stafidit va avea impresia că încă îşi mai aduce aminte. Va spune poveşti celor mai tineri, îşi va imagina feţele şi vocile Corbanilor trecuţi. Dar totul va fi o fantasmă; fără nici o legătură cu realitatea anului 2015.
Mă uit peste decenii şi văd un străin. El mă priveşte înapoi buimăcit. Ceva parcă ne leagă, ne aţâţă o flacără palidă. Avem acelaşi nume, dar totuşi nu ne cunoaştem.
Singura speranţă e să-l găsesc acolo, atunci când privesc. Şi să nu poarte pantofi şutiţi din Dragonul Roşu.
L-am vazut cu pantofi si mai urati pe CTP, parca erau scosi din tomberon)))))
Ca sa-i asorteze la trening si ceas din plastic cu melodii 🙂
Acum nu si-a mai luat treningul. Are pantaloni cu bretele, ciorapi negri si lungi de mos si pantofi de manelist new age.
Imi imaginez cum sta CTP-ul ganditor, cu mana la barba, intr-un magazin de pantofi. Si analizeaza toate modelele la rand, pana ii alege pe astia. Oare ce o fi in mintea lui in momentul alegerii?
Legat de personalitatea noastra, ai dreptate, in decursul vietii se schimba. Cunostintele (knowledgeul), ne dicteaza si ne schimba comportamentul, stilul de viata, cadrul de gandire.
Vacariu spune ca imaginea pe care o avem despre noi si despre lumea in care traim este chiar knowledgeului nostru.
Lumea si realitatea-in-sine, nu exista ontologic vorbind, ceea ce exista sunt o multitudine de lumi/realitati epistemologic diferite (adica interpretate), a caror legi si adevaruri se regasesc in tot ceea ce este viu, adica in toate fiintele (nu numai umane, binenteles).
Viata, constiinta, mintea noastra este chiar acest knowledge implicit (hardcodat genetic) si explicit (EU-l nostru constient), care ne modeleaza personalitatea.
Amintirile despre cine am fost si imaginea despre cine vom fi, tin strict de cine suntem astazi. In acest moment, nu mai putem fi aceasi persoana care am fost candva si nici deveni fiinta pe care ne-o imaginam acum.
Trecutul si viitorul nostru ca persoana sunt prin urmare doar niste proiectii ale fiintei si constiintei noastre, ale knowledgeului care ne defineste in prezent.
De ce exista Dumnezeu doar pentru credinciosi? Pentru ca mintea, fiinta, viata unui credincios, este insasi knowledgeul credintei religioase. Varietatea de confesiuni sunt doar derivate, subseturi ale aceluiasi knowledge de tip religios.
La fel se intampla si cu ateii, care s-au indepartat de si mai apoi l-au inlocuit pe Dumnezeu cu stiintele naturale. Cadrul de gandire stiintific reprezinta un knowledge complet diferit de cel religios, care insa defineste in aceeasi masura fiinta celor care se raporteaza la el.
Pentru ca knowledgeul reprezinta imaginea de sine a constiintei noastre (Sinele) si a lumii la care se raporteaza.
Aceste principii se pot insa aplica la toate fiintele vii, de la bacterii unicelulare, pana la organisme complexe, cum ar fi mamiferele sau primatele. Orice fiinta vie (individ in cadrul unei forme de organizare/familii/specii) reprezinta un knowledge specific care descrie sinele si lumea din care face parte.
Daca constiinta este ghidata de un sens al vietii, ea este automat o fiinta spirituala, credinciosa, care traieste in echilibru/armonie cu natura si mediul inconjurator.
Daca fiinta umana de exemplu pierde sensul vietii, ea va fi ghidata de nevoia de a controla si intelege mecanismele naturii, pentru a avea acces la si a reproduce chiar resursele ei, in scopuri proprii. Fiinta noastra in acest caz seamana izbitor cu cea a unei celule rebele, cancerigene dintr-un organism, care si-a pierdut credinta si sensul vietii, inmultind si reproducand “pe cont propriu” cum s-ar zice un knowledge nociv, distrugandu-si fara sa stie gazda (Lumea? Dumnezeul?)… :))
Interesant este totusi ca mintea/fiinta noastra este capabila de transformare, prin schimbarea cadrului de gandire si asimilare de cunostinte si experiente noi. Trecerea de la copil la adult este asemanatoare din acest punct de vedere cu transformarea unui credincios in ateu. Dar si un ateu isi poate redobandi sensul vietii si credinta in Dumnezeu, la fel cum o fiinta spirituala isi poate pierde oricand sensul devenind necredincios.
Pentru a preveni aceste dereglari si perturbatii ale fiintei, la credinciosi exista tehnici precum rugaciunea si spovedania (in alte religii meditatia), care sunt cele mai eficiente mecanisme de fixare a personalitatii (knowledgeului).
La atei, fixarea se face prin intermediul consumului excesiv de resurse materiale cu derivatele lor emotionale.
Prin educatie, antrenament si perseverenta se nasc automatisme care fixeaza knowledgeul specific in mintea implicita, sau inconstienta, devenind astfel definitorie pentru fiinta.
Asta nu este insa tot. Trebuie sa tinem cont si de fiintele paranoice si schizofrenice, asa zisele bolnave mintal, care nu sunt nimic altceva decat fiinte care reprezinta un knowledge mult mai complex, exotic sau doar strain si de aceea neinteles si suspect pentru o majoritate (= normalitate).
Am reformulat pasaje intregi mai sus in speranta de a fi mai explicit si inteligibil in exprimare. Deci cine nu a inteles la prima citire, mai poate baga o fisa…:))
Ai luat filozofiţa mea simpluţă despre Corban-burtos şi ai transformat-o într-o FILOZOFIEEE! :))
Transformările de care ziceam se aplică ateilor ca mine. Un credincios, odată ce şi-a descoperit complet şi acceptat credinţa, nu cred că se mai schimbă. Va fi acelaşi la 30-40-50-80 de ani. Chiar dacă “knowledge-ul” i se va schimba în timp, el se va identifica în primul rând prin dogmă, nu prin capacitatea de reflecţie. Dogma din care-şi alimentează viaţa va fi aceeaşi, indiferent de knowledge-ul său.
Din acest motiv, un credincios adevărat este mult mai stabil şi mai de încredere decât un ateu.
Dani,
“Un credincios, odată ce şi-a descoperit complet şi acceptat credinţa, nu cred că se mai schimbă. Va fi acelaşi la 30-40-50-80 de ani. ”
Daca este calugar si are vocatie si traieste la manastire, da.
In rest as spune ca este exact invers. Un ateu este mai stabil in “credinta” sa si se transforma mai greu intr-un credincios practicant decat invers. Rata de decadere a unui ortodox prin deznadejdie acumulata (datorita comoditatii caderii in pacat) este mai mare decat convertirea ateilor in credinciosi.
Este extrem de greu sa fii credincios in ziua de astazi. Necesita multa disciplina, determinare si energie de a urma dogmele crestine.
Nu ajunge sa crezi ca exista un Dumnezeu si sa accepti dogmele, ci trebuie sa le asimilezi cu toate fiinta, sa ti le asumi, apoi sa te lupti permanent, in fiecare zi impotriva ispitelor si perturbatiilor societatii de consum, care oricand te pot conturba si dezechilibra.
Da, dogma nu se schimba, nici cadrul de gandire religios, insa fara o capacitate imensa de reflexie (si antrenament repetat si sustinut prin rugaciune), mintea, fiinta credinciosului se adapteaza la knowledgul majoritar din mediul inconjurator.
comentariul tau e mai lung decat articolul….))))
Nu intru in discutia cu Vacariu, pentru ca am facut o promisiune :))
Altfel, ce povestesti tu aici (bine intors din condei, e drept) a intrat la un moment dat si pe mana psihologilor si antropologilor: http://en.wikipedia.org/wiki/End-of-history_illusion