Bate fierul! Se ascute coasa.

Mă pregătesc, peste un număr secret de zile (poate săptămâni), să împuşc al treizecilea an de umbră făcută pământului. Văd deja moţul bornei funeste – imaterial, dar pustiitor. Un nod de energie diavolească în care se dezintegrează limba orologiului, lăsând doar pulberea să curgă peste cifrele rămase.

E borna care marchează degenerescenţa fizică şi psihică. Sau, cum ar zice furnizorii noştri de cultură, it’s all downhill from here! Iar asta nu este o smiorcăială cauzată de menopauza combinată cu mai multe pahare de vin. Doar anatomie.
Unde s-au scurs treizeci de ani, fără un număr secret de zile (poate săptămâni)? Ăştia au fost ultimii patru:

Înaintea lor, îmi amintesc doar curajul prostesc al peştişorului care vrea să înoate dincolo de pereţii acvariului.
Continue reading

Frisonul senectuţii

Nu reuşesc să înţeleg persoanele sub 50 de ani care încep deja să îşi facă planuri pentru bătrâneţe. Să nu mai zic de cazurile extreme, tineri de 25-30 de ani care deja îşi calculează pensia. Mi se pare aroganţa supremă să crezi că îţi poţi imagina viaţa ta peste câteva decenii.

Transformările care se succed într-o viaţă de om nu sunt “opera” noastră. Sunt generate de un algoritm complex ce depăşeşte cu mult capacitatea noastră cognitivă. Orice calcul am face, orice plan meschin am construi, trecerea timpului ne va demonstra că am fost doar nişte vremelnici drogaţi cu ingenuitate.

Habar nu am unde o să fiu peste 5 ani. La fel cum nici în urmă cu 5 ani, habar nu am avut unde voi fi astăzi. Iar în urmă cu 10 ani, eram cu totul altă persoană. Mă uit în trecut, la Corban-adolescent, juvetele bacalaureatului vâlcean, şi văd un străin. Nu mă recunosc, nu mă accept ca fiind unul şi acelaşi.
Continue reading

Prima casa – rocada

V-am povestit cum am ajuns la ideea de casă și ce repede m-am dezumflat. Au urmat săptămâni de tristețe și doliu în familie și vizitat câteva apartamente de închiriat ca să găsim ceva decent pentru când vine mutarea.

De la casă în Dorna era clar că ne luăm gândul, pentru că pe piață erau ori niște maghernițe vândute la preț triplu față de cât făceau, ori niște case faine care făceau toți banii dar erau peste puterile creditului nostru. Pe lângă oraș erau însă opțiuni dar nu se punea problema ca fetița noastră să părăsească sistemul urban (grădiniță/școală) așa că până la urmă ne-am împăcat cumva cu gândul că în fiecare dimineață, până va fi destul de mare să folosească ceva transport în comun, unul dintre noi va trebuie s-o ducă unde trebuie. Continue reading