“România poate câştiga şi fără mine” a spus Simona Halep în urmă cu două săptămâni, atunci când a refuzat convocarea în echipa de Fed Cup. Mare dreptate a avut, iar explicaţia refuzului face sens.
Într-adevăr, o evoluţie bună la Roland Garros este mult mai mediatizată şi mai apreciată într-o balanţă a prestigiului decât victoria într-un meci de baraj al Fed Cup. Iar la Roland Garros, şi la orice alt turneu din circuit, nu joacă doar Simona Halep. Joacă Simona Halep-România.
Pentru o evoluţie bună în turneul parizian, programat între 19 mai şi 7 iunie, este nevoie de mai multe competiţii oficiale care să facă trecerea treptată şi adaptarea completă la suprafaţa de zgură. Prima competiţie de acest fel este turneul de la Stuttgart, care a început astăzi. Explicaţia îi aparţine tot Simonei, nu sunt consideraţiile mele de părerolog.
Iar opinia celor care s-au dat cu fundul de pământ că “putea să joace şi-n Canada şi la Stuttgart, avea două zile pauză” nu contează. Dar absolut deloc.
Absenţa Simonei din “echipa naţională” a fost de bun augur. Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, şi Andreea Mitu, locul 104, au decis meciul, ambele jucătoare reuşind victorii-surpriză în partidele cu Genie Bouchard, locul 7. Nu bag mâna-n foc că Halep ar fi câştigat în locul lor.
Până la urmă, Fed Cup despre asta trebuie să fie. Despre şansa unor jucătoare cvasianonime de a gusta din cupa gloriei. Şansa locului 104 de la noi şi a locului 260 de la canadieni (Francoise Abanda) de a dansa pentru câteva minute în ploaia de bliţuri.
Simona Halep şi Eugenie Bouchard nu mai au nevoie să guste cupa sau să simtă ploaia. Universul lor este unul spectaculos, dramatic, extrem de solicitant, se numeşte top 10 WTA. Din universul lor fac parte marile jucătoare ale lumii, în frunte cu Serena Williams. Care Serena, ce să vezi, nu a reuşit să aducă puternica echipă a SUA în primele opt, acolo unde se află acum România.
Normal şi corect mi s-ar părea ca în 2016, atunci când jucăm în sferturile de finală Fed Cup, Andreea şi Alexandra să fie titulare, indiferent de prezenţa ori dorinţa de moment a Simonei. Până la urmă, cele 3 victorii sunt doar ale lor şi calificarea le aparţine în totalitate.
1) De duminică până marţi nu sunt 2 zile, oricum le-ai număra. Dacă iei în considerare şi drumul, o să înţelegi că de fapt nu e nicio zi de pauză.
2) În grupa mondială nu s-a ajuns doar după acest weekend, s-a ajuns cu cele 7 victorii consecutive ale echipei României din ultimii 2 ani: Ungaria, Letonia, Marea Britanie, Ucraina, Serbia, Spania şi acum Canada. Dintre aceste confruntări, Halep a participat la toate celealte 6 partide.
Faptul că echipa României a depăsit-o pe cea a Canadei în lipsa Simonei şi în prezenţa lui Bouchard e excelent, ne dă mult mai multe opţiuni pentru meciurile viitoare. Dar, să o dai pe Halep la o parte din confruntările viitoare ar fi o prostie destul de mare pentru scopul câştigării acelor meciuni. Asta dacă putem trece peste orgoliile de fată mare şi sa acceptăm că pentru Halep Stuttgart a fost mai important decât Fed Cup şi că asta nu o face incompatibilă cu meciurile viitoare pentru România.
“De duminică până marţi nu sunt 2 zile, oricum le-ai număra.”
Dar de duminică până când sunt 2 zile? :))
Asta cu pauza de două zile era argumentul celor care nu înţeleg de ce nu s-a dus Simona în Canada şi apoi să joace în Germania. Un argument stupid. De acord că aşa ceva este inuman de obositor.
În Fed Cup nu prea contează locul în clasamentul WTA. Jucătoarele mai slab cotate îşi depăşesc condiţia, dau dovadă de mai multă ambiţie decât jucătoarele consacrate. Mi se pare normal. Pentru Andreea Mitu (104) un baraj Fed Cup este cel mai important moment al carierei. Nu se compara cu un turneu ITF.
Pentru Simona Halep (3) un turneu de Grand Slam va fi întotdeauna prioritar în faţa unui meci de Fed Cup.
Asta nu înseamnă că trebuie să “o dăm la o parte” pe Simona. Am zis doar că ar fi corect să le lăsăm pe Andreea şi Alexandra să joace, indiferent de prezenţa Simonei.
E o echipă, în care ar trebui să evolueze cine e cel mai potrivit în momentul respectiv. E interesant că au stiluri destul de diferite, aşa că pot aborda jucătoare diferite în funcţie de atu-urile fiecăreia şi această flexibilitate e de bun augur pentru echipă. Apoi, da, pentru Mitu nu avea ce să fie mai important în afara convocării la naţională.
Îmi cer scuze dacă am părut uşor agresivă, am interpretat (aiurea) postul ca fiind împotriva Simonei.
Stai liniştită. Eşti un exemplu de politeţe, în comparaţie cu majoritatea comentatorilor de pe net 🙂