Fiind extrem de clar în opțiunea mea politică și susținând furibund un candidat, ceea ce în general nu prea e stilul meu, am fost întrebat dacă am vreun interes personal. Nu, nu-s implicat de niciun fel în politică și renunțarea la tonul meu de scârbă generală la adresa clasei politice a venit de frică.
Da, de frică. Ce a demonstrat PSD-ul și Ponta în câteva luni este de-a dreptul înspăimântător și asta fără să aibă toate pârghiile care le trebuie.
1. Să schimbe legi ale statului, sprijinind pe față corupția politică. Când tot românul se bucură că justiția a început să miște să construiască o lege a amnistiei care să-i scoată pe hoți înapoi la lumină și s-o țină în așteptare doar pentru că veneau alegerile. Până acum lupta s-a dus la nivel de executare, justiției i se lua puterea practică, nimeni însă nu a îndrăznit până acum să-i ia și legea de sub picioare.
2. De mințit mint toți că de aia sunt oameni politici, Băsescu a sfidat până la vomă poporul ăsta cu propaganda lui goală și minciunile de 2 lei. Ponta minte însă la un total alt nivel – în câteva ore îl auzi la schimbă placa și nu minte despre viitor, cum e obișnuit în politică, ci despre prezent, trecut, despre orice chiar dacă e vorba de lucruri verificabile. Vorbește și minte doar pentru cei care nu au nicio sursă de informare în afară de canalul lui. Pentru asta nu îți trebuie abilitate ci lipsă de caracter și dispreț la adresa nației.
3. Așa afișaj nonșalant de incompetență și nesimțire la guvernare pur și simplu nu am mai avut până acum. Nu vorbesc de furat, că asta fac toți, nu vorbesc de țepe pe bani europeni, că asta e o constantă de-a noastră, dar să nu fii în stare să legi o singură propoziție, un singur argument care să stea în picioare despre orice legat de guvernare? Să le dai și să le învârți pe toate după ureche, să calculezi benzina la un curs care nu a existat niciodată ca cică să faci autostrăzi și apoi să anunți că nu avem nevoie de ele?
Și să vii cu o minciună gogonată despre lățirea drumurilor când tu de fapt ai furat din buzunarul tuturor ca să bagi bani în campanie, în sporurile care să convingă lumea să te voteze (da, da, de bugetari și pensionari e vorba, de parcă ei n-ar plăti benzina la fel și nu ar plăti mai mult pe produse mai scumpe din cauza transportului). Cu alte cuvinte să sacrifici economia și investițiile pentru a avea de unde da kilul de ulei? Nu, nici asta nu a mai făcut nimeni.
Cam asta a arătat PSD-ul ținut în frâu de lipsa ultimei bucățici din puzzle, ce va arăta când o are? Legea amnistiei trecută urgent, o economie din ce în ce mia sufocată de taxe, investiții în infrastructură dirijate spre buzunare și-atât iar peste toate astea un discurs care să susțină cât de bine o ducem. Nu, de la Ceaușescu încoace, disproporție atât de masivă între realitate și vorbele clasei conducătoare nu am avut.
Da, de frica unei Românii aruncată la gunoi și trâmbițată drept poleită cu aur. Pentru că dacă până acum am avut comuniști care încercau să arate ca reformatori, Ponta nici măcar asta nu mai încearcă, el e chintesența pcr-istului nou, fără trecut de care să se teamă.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
---|
Mergi la vot, Iohannis va castiga…
🙂 prezenta la vot nu e rea
Melescanu ne abureste deja ca prezenta mare la vot in strainatate se datoreaza celor care au plecat in strainatate doar sa voteze.
🙂
Deci da? Au plecat romanii la Paris, la Londra, München, etc… doar ca sa-i impiedice pe cei care locuiesc in diaspora sa voteze…
In Ilfov turism electoral masiv, pe liste suplimentare tot atatea voturi ca si pe liste normale. 🙂
Halucinant.
ba, asta a comentariul meu…:))
Mă uit la Antena3 cum se zvârcolesc şobolanii.. Râd şi plâng şi râd. Cele mai fericite momente de anul asta. SUPERB!
eu n-am rezistat, cand au inceput cu – cat de usor sunt manipulati astia tineri si educati cu internetul – am schimbat…
70% dintre votantii lui Iohannis sunt intre 18 si 30 de ani. De aici au tras concluzia ca ne-a spalat internetul pe creier.
Dacă am învins cu adevărat, ăsta e şi sfârşitul antenei3. Dacă după 10 ani de manipulare nu au reuşit nici să-l distrugă pe Băsescu nici să-şi instaureze omul la Cotroceni, antena3 nu mai are obiect de activitate. Se va mai zbate 2-3 ani maxim şi apoi vor ajunge la fosa septică a jurnalismului. Deşi, economic vorbind, ar trebui să se întâmple chiar mai repede dacă cei care fac bugetele de publicitate ar cuantifica “reach-ul”. Şi după ce se plătesc notele de plată ale campaniei electorale.
Marele castigator este digi24.
Sunt aşa de fericită! Ultima dată când am fost ATÂT de fericită a fost când am născut.
Antena3 mai are material de emisiuni inca vreo 5 ani, suprarealist ce s-a intamplat, apogeul fiind cand a declarat Ponta ca il felicita pe Iohannis, iar Gadea aproape plangea in studio si a fugit sa sune conducerea PSD.
na, tocmai ce a zis Ponta ca l-a felicitat pe Iohannis
Da. Doar sa nu fie manevra ca sa plece oamenii acasa. Asta, sau sunt speriati de furia strazii si au renuntat sa mai fure la numaratoare.
Dani, că tot veni vorba despre asta. Tocmai ce i-am zis lui tata că dacă Ponta și PSD-iștii lui vor fura voturi până dimineață și se vor instaura la președenție, zecile de mii de oameni ieșiți în stradă ca să-l felicite pe Iohannis și ca să-l huiduie pe Ponta vor declanșa o nouă revoluție. Deci da, au renunțat la vot deoarece le-au intrat morocovu-n cur cu tot cu iepure.
*au renunțat la furtul votului, să fiu mai precis.
Ponta a primit niste telefoane de SRI si a fost sfatuit sa-si recunoasca infrangerea ca sa se linisteasca oamenii din strada.
La 4-5 % diferenta nu mai poti face nimic, plus ca mai e diaspora. In final va fi o diferenta mai mare. Cam pe la 7-8 % va fi diferenta in final. Adica un 54% – 46% pentru Iohannis.
Ca fapt divers, ca să vedeți puterea diasporei. Am aici un prieten pocăit care, la ora șapte dimineața, la puțin timp după mine, a venit cu jumătate de biserică (vreo patruzeci de inși) la secția de votare din Pamplona. Alesul? Iohannis.
Eu cu ai mei am fost primii-primii la secția din Pamplona. Am și fost menționați la DIGI24 de către un reporter trimis în Spania. ¨…Câțiva români au și votat la secția din Pamplona, chiar la deschiderea acesteia de la șapte dimineața.¨ :)))
Bucurestiul, tineretul si diaspora a castigat alegerile… Si ar mai fi facebook.
Alioja e in piata universitatii acum, tocmai ce mi-a scris.
Vreo 15.000 oameni…
A ajuns si Alexandru. A zis ca face poze pt reactii :))
M-as fi dus si eu, dar e imposibil de ajuns cu taxiul de la mine acum. E blocat..
Perfect. Btw, nu cred ca pot dormi in noaptea asta.
🙂
In Timisoara au votat peste 70 % cu Iohannis, acuma intelegeti de ce spun ca sunt mandru ca sunt Timisorean si nu roman sau german?…:)))
hary…suntem toti la fel de prosti 🙂
Se pare c-am avut parte de-o seară deosebită :)… Iohannis președinte, latrina 3 pe jos, tăvălindu-se în chinuri, Ponta alb ca varu´, retrăgându-se cu coada-ntre picioare, dovada că, peste toate clișeele noastre definitorii, românii pot da dovadă și de solidaritate unul față de celălalt… perfect!
Am trait o maturitate civica iesita din comun, absolut impresionant ce s-a intamplat ieri.
Pentru prima data cand romanii (in principal tinerii) taxeaza mizeria din politica si de la televizor. Ponta o sa piarda la vreo 7 procente din ce vad.
Am gresit cand am crezut ca Ponta va castiga. Dar am avut dreptate de fiecare data cand am zis ca mizeria de la Antene, de la RTV, Firea, Olguta si tot puhoiul fac mai mult rau decat bine PSD-ului.
Pentru ca au supraestimat prostia romanilor si au intins prea tare coarda. Daca Firea mai e si maine in PSD, inseamna ca n-au inteles nimic 🙂
Dani, tin minte ca ai urlat aici pe reactii ca prostia romanilor este o boala de care Romania nu se vindeca in vecii vecilor…:))
Nici nu poti sa iti dai seama cat ma bucur ca negativismul decadento-intelectual din discursul tau si a multor alti binestiutori ai realitatii din online-ul romanesc, a fost infrant de pozitivismul si optimismul naiv si aproape ireal, al celor care s-au incapatanat sa creada ca orice este posibil.
Hary, e prima data cand romanii voteaza in majoritate pentru salubrizare. Foarte convins ca iese Ponta nu am fost niciodata. Altfel pariam pe el. Dar da, mai mult de 10% sanse nu i-as fi dat lui Iohannis.
Nici eu si nici altii. Tu ai fost printre singurii optimisti 😀
Dar astazi, pe la ora pranzului, am inceput si eu sa sper. Un mare impact a avut scandalul de afara. Evenimentul asta nu aveam de unde sa il anticipez.
Si pana la urma tot negativismul din online a avut rol mobilizator. S-au inrait romanii si au iesit la vot.
Dani, dimpotriva, negativismul tine lumea in casa, pentru ca nu ofera un scop, un sens, un rost. Doar rezignare si detasare.
Dezamagirea si revolta interioara scoate oamenii la vot. Iar PSD a reusit sa enerveze oamenii suficient de mult cu campania lor de rahat (a reusit sa ma mobilizeze chiar si pe mine), incat sa-i scoata la vot.
Insa daca nu ar fi existat peste tot in online povesti si marturii, care sa alimenteze dispretul fata de Ponta si PSD, si care sa se transforme apoi in indemne de a iesi la vot, ca sunt sanse, ca meciul se joaca, oamenii ar fi zis ca nu merita, ca oricum Ponta castiga….
Ce a fost in piata universitatii o sa imi ramana in minte pentru totdeauna.
sa vezi atatia oameni uniti de asuprire ai furt, iti da o senzatie…ti se ridica parul pe ceafa
sincer, daca se mai chinuiau putin, faceau revolutie
incredibila mobilizarea oamenilor, sinergismul.incredibil!
Sunt fericit de zici c-am luat Oscaru’, acu vreo 2 ore chiar cu lacrimi. Sa stau asa macar vreo cateva zile ca dupa aia iara incepe politica pe care o stim :))
Am speranta ca dupa votul asta se va schimba putin si felul de a face politica. S-a vazut ca vechiul sistem a dat un mega rateu. Sunt obligati sa il schimbe.
Da, si eu sunt convins ca se va schimba discursul politic. Tigania va inceta. Dar va dura pana cand se va schimba clasa politica. Mai intai trebuie sa treaca tavalugul DNA peste ei si Iohannis sa aibe un plan de a aduce oameni integri in politica centrala.
Din 2016 incolo se vor putea vedea schimbari palpabile.
Bună dimineaţaaa!! N-am nimic de zis, doar voiam să vă salut 🙂
eu ma asteptam sa fie prezenta mare la vot, daca pana si eu am iesit sa votez(nu am mai fost de la iliescu-vadim))))era clar ca asa au simtit multi oameni, care desi nu credeau prea mult ca pot schimba ceva, macar au incercat.acum mai urmeaza sa incercam sa nu ne intoarcem la starea de lehamite.
Dupa parerea mea adevarata victorie e cea impotriva structurilor de tip comunist,cam tarziu,la 25 de ani dupa revolutie.In acelasi timp ma bucur ca pomenile electorale nu au mai avut efectul scontat semn ca populatia a inceput sa se trezeasca.Sa speram ca nu o sa ne culcam pe-o ureche)))