1. Pentru că nu-și face treaba.
Traficul e plin de dobitoci care te omoară cu zile, forțând depășiri și tăind benzi cu șmecherie, plini de cretini care cred că simpla semnalizare le dă prioritate și așa mai departe. La absolut orice drum dai peste ei și nu e deloc o întâmplare, pur și simplu știu că nu li se întâmplă nimic și conduc așa până omoară pe careva.
Faptul că poliția stă cu radarul la ieșirea din localitate sau acolo unde e linie continuă pe un kilometru de drept, nu înseamnă că își face treaba, ci doar că își face un plan de amenzi fără să elimine și să educe șoferii cu adevărat periculoși.
O dată la 6 luni iese și amendează șmecheria prin oraș, de ne bucurăm cu toții. Ar trebui să o facă o dată pe săptămână. Iar să prindă un dobitoc care te forțează în șanț, pe porțiuni de șosea unde se merge tare, e un fenomen la fel de rar la noi ca aurora boreală.
Asta trebuie poliția rutieră să facă – să educe șoferii și prevină pericolul în trafic. Nu o face. Scuza cu nu avem bani de benzină este o mizerie, realitatea e că îi doare în fund de șoferii periculoși și se gândesc la numai 2 lucruri – planul de amenzi date cât mai ușor și propriile buzunare.
2. Pentru că ia mită (de exemplu).
În momentul în care ai scăpat cu permisul neluat dând șpagă de două-trei ori, uniforma nu mai reprezintă nimic pentru tine, e ca și cum ai cumpăra ceapă de la piață, e normal să nu o mai respecți. Sunt polițiști care nu iau… câți? 1 din 10?
Cum să respecți o tagmă care lasă un idiot care te-ar putea omorî prin stilul de condus să șofeze liniștit pentru că a băgat niște bănuți în ce buzunar trebuia? Sau care eliberează permise pentru analfabeți sau tâmpi ce nu-s în stare să știe nici regulile de circulație, nici să țină de volan?
3. Pentru că legislația nu-i ajută.
Condus fără permis – ia cu suspendare. Condus fără permis a doua oară – tot cu suspendare. Condus fără permis a treia oară – doi morți…
4. Pentru că nu se respectă nici ei.
Sunt zeci de cazuri pe trafictube cu șoferi care trec pe interzis, forțează intersecția și nu dau prioritate chiar în fața polițiștilor și nu pățesc nimic. Vezi Doamne, au de dirijat traficul, nu au cum să se ocupe de altceva.
Frate, pățești asta prima dată, a doua oară chemi doi colegi și-i pui pe străduța unde intră șmecherii și-i arzi de nu se văd. ÎN FIECARE SĂPTĂMÂNĂ. Așa faci traficul suportabil în București de exemplu. Tu stai și te uiți ca prostu cum te sfidează toți idioții și aștepți respect?
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
---|
Perfect de acord cu comentariu. As mai adauga sutele de masini parcate in locuri un de efectiv pun viata oamenilor in pericol: curbe, exact inaintea unei treceri de pietoni, pe trotuar obligand oamenii sa coboare pe carosabil. Dar nu este vina politaiului de pe strada, ci a sefilor lor. Cand, adata le-am atras atentia despre niste masini parcate pe trotuar pe o strada unde stau mai ult oameni cu bani, mi-au raspuns ca ei primesc dimineata ordin unde sa patruleze si nu se pot duce acolo. Si e perfect adevarat. Credeti ca ei nu siar face datoria daca ar fi lasati sa si-o faca, ca ei nu sunt satuli de atatia smecheri care le rad in nas? Sa fie lasati si mai ales suntinuti sa-si faca datoria si sa li se dea salarii mari. Nici un politai nu ar risca sa-si rupa un dinte intr-o incaierare, ca n-ar avea bani sa se duca la dentist. Iar pentru salariul de rahat pe care il au nu si-ar risca familia si nu ar mai fi tentati nici de spaga. N-ar merita sa-si piarda salariul pentru 100lei spaga
1. Daca soselele tarii nu ar mai fi pline de "soferi" care merg cu 60km/h pe drumuri cu limita maxima la 100-110, poate nu am mai fi nevoiti sa depasim periculos, in speranta ca in loc sa facem 5h pana acasa, reusim sa facem doar 4. De asemenea, daca ar exista infrastructura necesara ca acesti adormiti sa stea pe banda 1 iar noi ceilalti, care suntem capabili sa mergem la limita de viteza a drumului, sa circulam doar pe banda 2 si sa ne vedem de treburi, poate ca din nou n-am mai fi nevoiti sa depasim periculos.
Daca tie, desteptule care ai scris articolul, iti place sa stai in coloane de kilometri pentru ca un idiot (de multe ori avand o masina scumpa, cu minim 150cp) merge cu jumatatea limitei de viteza iar majoritatea prostilor din spatele lui nu vor sa-l depaseasca, atunci FELICITARI! Esti in tara care trebuie! N-ai decat sa faci si 3-4h pe un drum de 100-200km!
Daca timpul tau nu inseamna nimic, este problema ta. Timpul meu, in schimb, inseamna foarte mult. Daca v-am claxona si injura pe toti astia care mergeti ca niste handicapati (evident, cand ai liber in fata si iti permite si drumul sa mergi), poate ati mai sta si acasa si s-ar mai decongestiona traficul de pe sosele.
2. Politistii iau mita pentru ca soferii cretini le permit asta. Stiai ca, daca il vezi pe unul oprit de politie, poti sa suni la 112 si sa reclami ca ia mita? Evident, trebuie sa si vezi si poate sa si pozezi/filmezi "evenimentul". La fel de evident este ca in mod sigur nu-ti pasa sa faci asta.
Cea mai mare parte a vinei o au soferii cu educatie comunista care nu cauta decat sa dea spaga pentru a scapa de sanctiunile mai serioase. De-asta cei corecti isi pun camera de filmat in parbriz si inregistreaza tot. Inclusiv persoanele oprite de politie ca sa vada cum decurg lucrurile.
Te lauzi ca-ti pasa si ca vrei sa schimbi ceva? apuca-te sa aplici legea in masura in care poti ca si cetatean. Posibilitati sunt destule, slava domnului!
3. Din pacate pentru tine, autorule, legea ii ajuta prea. Problema sunt cretinii care in momentul in care patesc ceva din cauza unor "smecheri" ajung sa "cada la pace" in loc sa mearga pana-n panzele albe si sa-i bage in puscarie. Un alt exemplu: daca un "sofer" iti trece prin fata cand esti pe trecerea de pietoni, il poti acuza de tentativa de omor… si fiind infractiune penala, ai dreptul sa-l sechestrezi pana la venirea politiei. Cati dintre voi faceti CEVA cand va sunt incalcate drepturile (oricare ar fi ele)?
Asa ca ciocul mic cu "legea nu-i ajuta". Politia nu are ce face daca victimele sunt niste cretini retardati carora nu le pasa decat "sa fie totul bine"…. (da, mai putin pentru ei… pacat ca sunt prea prosti sa vada asta). Pe asta se bazeaza si cersitul – ca ti se face mila, in timp ce altii se imbogatesc pe spinarea acestei mile.
4. Zici ca sunt zeci de cazuri petrecute in fata politiei. Daca tot stii de ele, de ce nu faci plangere impotriva echipajului de politie si a soferilor care AU PUS VIATA IN PERICOL a celorlalti participanti la trafic? Nu stiai ca poti face asta?! Nu pot sa cred! Mai degraba realitatea este ca stiai, dar nu-ti pasa… ca doar e mai simplu sa faca altcineva asta,nu?
Concluzie: Draga Vlad B. Popa, nu pot sa spun decat ca esti praf. Ai scris un articol care nu face decat sa instige la neincredere in politie. Oare cine te-a platit? Vreun smecheras de-al lui PuieMonta ca sa mai ia gandul oamenilor de la porcariile pe care le face? (evident, ca in cazul in care am face mai multi reclamatii si am incepe sa ne vedem interesul si sa ne cunoastem DREPTURILE, ar cadea toate scursurile din guvern; si doar nimeni nu isi doreste asa ceva, nici macar tu, autorule).
Da, sistemul este mizer – de cand e asta o scuza pentru a nu-ti faca treaba si a lua spaga? Sefii lor sunt de vina? Da, ca doar nu se pot duce in patrulare interjudeteana cand au chef dar sefii lor nu fac parte tot in politia rutiera? Nu despre asta vorbeam – de ce nu putem sa avem incredere in ea?