Sunt scriitor

By Vlad B Popa in Viata domnului P 10 Comments

Am fost scriitor de când am învățat să scriu. Tot timpul aveam de așternut câteva litere în plus față de ce era nevoie, o serie cu un dulău dat dracu care împărțea dreptate pe străzi și o versiune de terminator neaoșă prin generală, niște poeme demonice de ți se ridica părul pe ceafă în liceu și multe, multe rânduri scrise doar ca să fie scrise.

Asta e chemarea scriitorului, să scrie chiar dacă nu-i folosește la nimic, să scrie pentru că așa îi cere pana, să scrie fără public și fără altă ambiție decât cea de a scrie frumos, să scrie pentru scris.

Așa am ajuns să scriu bine, cu mii de rânduri puse pe hârtie fără să le vadă nimeni și mii de rânduri pe care le-au văzut doar câțiva. Niciodată nu m-a învățat nimeni nimic despre scris și totuși m-au învățat atâția, nu am avut nici un profesor, nici măcar un singur sfat pentru asta, dar am avut o mie de modele, toată biblioteca copilăriei. Continue reading

Vaccinul pentru copilul meu

By Vlad B Popa in Diverse, Viata domnului P 8 Comments

Nu-s medic, n-am studii de specialitate, așa că ce urmează e un punct de vedere subiectiv, la care nu trebuie să adere nimeni și cu care nu încerc să conving pe cineva de ceva ci doar să îndemn la un pic de toleranță față de opinia celuilalt. Nu de alta dar, ca orice subiect mai gras, împarte discuția în două tabere violente și de multe ori penibile în manifestări.

1. Medicina nu e degeaba. Poate va veni o vreme când vom înțelege destul de bine organismul uman ca să-l putem vindeca fără intervenții și medicamente din exterior, dar nu suntem încă acolo iar dacă vom fi vreodată, se va datora tot cercetării științifice nu unor neica-nimeni cu discursuri aberante.

2. Medicina nu are toate răspunsurile iar asta se vede clar pe rata de vindecare infimă a tratamentelor pe zeci de boli. La fel de adevărat e că organismul se vindecă și singur, dacă e destul de puternic și este ajutat cum trebuie. Poveștile cu cancerul învins de dietă sau de mutatul pe o insulă sunt uneori adevărate, asta nu înseamnă însă nici pe departe că există o rețetă sigură pentru așa ceva.

Noțiunea cheie e chiar asta – câteodată organismul învinge boala. O face cu ajutorul medicației, cu ajutorul dietei, cu ajutorul aerului, cu ajutorul dispoziției mentale. Medicina vorbește în procente, uneori tragice, despre șansele de supraviețuire, șarlatanii și nebunii vând speranțe la kil. Continue reading

Instalatorul suprem

By Vlad B Popa in Viata domnului P 1 Comment

Dom’le, știi cum țășnea apa din chiuvetă? Ca gheizerele din Islanda, omule.

Alaltăieri seară am avut plăcuta surpriză să fiu atacat de apă în bucătăria proprie și personală. Ca spartanii a venit pe mine, de m-a udat de sus până jos. Cum deja îmi demonstrasem abilitățile de instalator cu vreo lună în urmă, reparând mașina de spălat (adică desfăcând-o cu chinuri colosale la spate și apoi observând că problema e de fapt o sârmă rămasă în interior – atenție capcană pentru cititorii fazani) bineînțeles că mi-am flexat mușchii și-am zis că rezolv problema.

Buuuuuun. Am investigat atent sursa izvorului și-am văzut că furtunul de apă caldă ce intră în fundul robinetului (limbaj tehnic de instalator) e fisurat. Am închis apa caldă și-am așteptat să-mi vină la nas un furtun de schimb. Și-a venit a doua zi, cu nevasta.

Chei n-am, decât aia pentru butelie și aia pentru casă, bine și aia pentru mașină. Numa că prima e extrem de deșteaptă și are un șurub cu care se strânge și se desface de la mic la mare. Numai instalatorii de mare clasă au așa ceva.

M-am băgat sub chiuvetă, într-un spațiu unde cu greu ar încape un iepure (cred că am ceva gene de șarpe în mine, așa m-am strecurat de miraculos) și-am pus cheia la treabă. Din cauza poziției nu puteam să rotesc șmecheria mai mult de jumătate de milimetru o dată, după care trebuia să scot cheia și să o potrivesc din nou. Și dă-i și dă-i și dă-i. Lac de sudoare, amorțit total, cu genunchii tremurând, am reușit să ies de acolo cu furtunul defect în mâini. Continue reading

Viață lungă în Bucovina

By Vlad B Popa in Diverse, Viata domnului P 20 Comments

Cercetarea zonelor albastre, teritorii restrânse unde longevitatea populației este remarcabilă, răspândite care încotro și fără vreo constantă geografică definitorie, a scos la iveală că bătrânețea lungă și frumoasă (pe deplin funcțională și lucidă) e legată  cel puțin la fel de strâns de aspectul, să-i zicem cultural, al vieții comunităților respective, nu numai de mediul în care trăiesc.

Uitându-mă la aceeași generație ca cea luată în calcul în studiile prezente, îmi dau seama că România este plină de zone albastre, iar Bucovina e una dintre ele: Continue reading

Anti-tartă cu mere caramelizate

By Vlad B Popa in Viata domnului P 4 Comments

Pasul 1. Se lasă aluatul la frigider cu fix 45 de ore mai mult decât trebuia.

Pasul 2. Se caută mere exact când s-au terminat toate alea recomandate procesului în cauză și se iau niște chestii cu o cantitate infimă de gust, zero spre deloc.

Pasul 3. Se cărpește cumva aluatul ăla pe o tavă rotundă, bucățică cu bucățică, înjurând printre dinți toți strămoșii untului și făinii.

Pasul 4. Se pune niște zahăr la wok, c-așa fac super-meseriașii caramel numa la wok și se adaugă niște whiskey prost să-i dea aromă de stejar. Continue reading

Atlas, frate!

By Vlad B Popa in Viata domnului P 5 Comments

E cumplit să-ți simțul gâtul ros, de parcă ai trecut cu plugul prin el și după aia ai înghițit hrean japonez. E groaznic să tușești așa de tare și așa de mult încât să te doară tălpile, nu mai vorbim de coaste. E tortură să nu poți dormi de atâta tuse și frisoane și febre, nici măcar o oră pe zi. E agonie pur și simplu, momentul în care corpul se revoltă că l-ai ținut în pat patru zile și îți arată cum fiecare mușchi și fiecare centimetru de pe spate suferă. Continue reading

D’ale scriitorului

By Vlad B Popa in carti, Viata domnului P 3 Comments

Stăteam eu așa, în fața unei prime pagini goale, căutându-mi inspirația și găsindu-mi-o mai greu, că așa e la fiecare început de carte, când vine un răvaș englezesc pe facebook.

Cică – Salut, sunt Cutărescu. Tu ești autorul Chameleon the Base? Dacă da, mulțumesc pentru o scriitură grozavă, mi-a plăcut foarte mult. Sper că o să fie și o continuare, nu-i așa?

Traducere aproximativă. Măi, nu numai că omul a citit o carte cu un autor necunoscut dar și-a mai făcut și timp să mă caute pe FB după nume și să-mi scrie că i-a plăcut. Și-apoi m-am uitat un pic peste cele două cărți publicate până acum și stau binișor:

Povestiri de sub papuc are rating 5/5 pe goodreads, nu pentru că ar fi perfectă ci pentru că își face treaba ei de carte de umor, te face să râzi și nu așa, elegant, ci în gura mare. Cel puțin la majoritatea cititorilor ăsta e efectul, iar cei care fac un efort suplimentar și îmi dau un rating pe goodreads sunt dintre ăia. Le mulțumesc cu drag.

Despre varianta în engleză nu pot să zic nimic acum, s-a pierdut Continue reading

Tată de 3 ani

By Vlad B Popa in Viata domnului P 6 Comments

Ieri, Ioana a împlinit 3 ani. De asta nu am înțeles ce e cu fâsul de pe social media cu ziua lu’ unu Hagi, când toată lumea ar fi trebuit să știe că e ziua gâzei lui tata.

Ce-am învățat eu în ăștia 3 ani de perfecțiune paternă:

1. Că sunt un rezervor nesfârșit de răbdare. Ei, nu chiar nesfărșit dar mult mai mare decât cei care mă cunosc, inclusiv eu, ar fi așteptat de la mine.

Știu că boțul ăsta de om se modelează acum exact după ce vede la părinți, iar părinții trebuie să-i ofere un model cât mai bun. Nu există prea obosit, prea ocupat, prea nervos, prea nu știu cum, când gândacul lui tata are nevoie de mine.

Antrenamentul de pescar, singurul spațiu unde eram răbdător, s-a transformat acum în ceva zilnic și încă lucrez la asta.

2. Că mi-e dor din ăla ridicol. Când auzeam un bărbat în toată firea, fâțâindu-se muierește că nu și-a văzut copilul de ieri și vai vai ce tragedie și că nu mai poate sta o zi cu noi, băieții, îmi ziceam – uite înc-un papă lapte care abia vede soarele de sub papuc, i-a zis nevastă-sa aport și acu’ caută scuze.

Probabil dorul ăsta o să mi se domolească peste câțiva ani, când și Continue reading

Duo de zile mari

By Vlad B Popa in Viata domnului P 0 Comment

Azi și mâine, stăpâna casei e în deplasare cu serviciul și eu am rămas singurel cu mititica. S-a mai întâmplat o singură dată până acum și Vai Vai ce tragedie a fost… la plecare nevasta a început să plângă, copilul a percutat imediat că e un eveniment de o tristețe inimaginabilă și a început și ea și… uite-așa mi-a lăsat-o, de ziceai că tocmai mi-au deportat autoritățile nevasta și noi am rămas ai nimănui.

În mod normal e momentul în care masculul intră în panică de gradul zece, îl iau fiori pe șina spinării și se uită cu niște ochi pierduți la ceas și calculează câte secunde mai sunt până se întoarce ființa supremă, atot-stăpânitoarea forței părintești. Numai că dată trecută am salvat situația rapid, punând un filmuleț cu noi la mare, de-am potolit lacrimile cât nuca de pe obrajii micuței – ți-e dor de mami deja? ți-o arată tati imediat. Continue reading