Cartela Cosmote – călătorie în trecut

Se pot spune multe lucruri rele despre ProTv dar echipa lor de producători e la total alt nivel și clasă față de orice altă televiziune din România când vine vorba de showuri. Nu vorbim aici de cât de antipatic mi-e nu știu ce juriu, nu știu ce concurent, cum ăla n-a meritat și ăla da și vai ce mizerie, ci strict despre modul în care cei din spatele showurilor își fac treaba.

Despre cum arată, cum se aude, cum se vede, cum se îmbină momentele, cum se fac trecerile între scene și așa mai departe… echipa asta o văd făcând față la orice nivel, indiferent despre ce emisiune titan de afară ar fi vorba.

Bazându-mă pe asta mă întreb cum de nu le-a atras nimeni atenția celor de la Cosmote sau agenției care se ocupă de brandul lor că momentul ăla de la Vocea României în care i se înmânează concurentului o cartelă ca să-și sune apropiații e un pic ridicol, un pic mai mult.

Fără nicio legătură cu marca în sine sau prezența publicității, oferitul cu mare tam-tam al unei cartele ca să-ți suni mama ar fi mers acu’ vreo două zeci de ani când ajunsesem să vorbim orice în sub 3 secunde… la vremea aia să-i fi dat lui Gigel o cartelă să sune ar fi fost ultra-super-mega moment ”Cum? Pot să vorbesc fără prescurtări? Și un minut întreg? COSMOTEEEEEEE COSMOTEEEE URAAAAAAAA

Acum însă, când copii de 7 ani au mia de minute pe telefon să bagi un moment de ăsta în prim plan nu face decât să ridice niște sprâncene ”ce naiba, man, ăsta n-are telefon??

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

Leave a Comment.