Băi, fraţilor, eu toată viaţa am fost om de casă, muncitor. Înainte să ajung bucătar de renume în Muereasca, îmi câştigam mărunţişul de îngheţată şi alviţă pe lângă vilele ciobanilor. Am mers acum vreo 7 veri la unu al lu’ Ciuculete. Baron de vază, tată. Cur crescut în jilţ de puf, bagabont mare; băgat în învârteli cu brânză, cu lână, cu prepeliţe. Avea ăsta palat, nu vilă. Pe 4 etaje şi turn înalt cu far pe mijloc.
Şi mă duc la al lu’ Ciuculete să îi curăţ piscina. Avem promişi cu o seară înainte 20 de lei şi două kile de urdă. Ajung la poartă, trag de clopot, nimic. Mă ridic uşurel pe vârfuri, salt gâtlejul peste gard, nimic. „Nea Ciuculeteee, haide, breee! Că-mi scot greierii pui în călcâie pân-ajungi mata!”
Aud atunci o voce subţirică de fată mare şi sfioasă, mai cristalină ca roua de mărgăritar. „Hai, intră prin dos!”
Îmi tremurau genunchii mai ceva ca deştele lu’ Dobrin. Ce gingaşă făptură să mă strige din curtea ciobanului? Dau ocol la casă, sar pârleazul şi intru prin dos, cum zisese fata.
„Tata e plecat la Vâlcea cu oile. Mi te-a lăsat în grija mea.”
Avea asta mică a lui Ciuculete o piscină roz, cu ceva marmură trandafirie, pătată cu pietricele de cuarţ. Şi se îndoaie de la şolduri, se apleacă spre apă să o încerce cu vârfurile degetelor. Mă, băiete, şi împinge îndărăt ditai bucata de cur durduliu şi săltăreţ. Ca o minge cu şiret. Doar că-i rătăcea şiretul prin interior.
Din spate îi vedeai numa’ picioare, mingea şi păr. Lung, negru şi lucios, de la noadă până-n creştet. Fată de 10, ce mai! Din faţă nu am apucat să-i dau notă, că şi-a lipit fesele năduşite de nădragii mei, m-a prins cu mâinile de după gât şi a început să tremure. Dar tremurat din ăla deşănţat, mai ceva ca scroafa la fătare.
Şi pe urmă gemete de măgăriţă în călduri, cu pufăit pe nări şi salivă rostogolită pe vârful limbii. O văd că mă prinde de gât cu buzele, îşi înfige unghiile în grumazul meu şi se crăcănează.
„ Mă, fato, tu eşti cu toate acasă? Eu venii să-ţi curăţ piscina. Am impresia că ai mai vrea ceva de la mine”
Se întoarse acum cu faţa şi se uită la mine cu buzele umede şi ochii topiţi de dor.
„Aş mai vrea, da’ curge ceva oprelişte între noi”
„Cine, tac-tu? Las că mă am bine cu el”
„Eh…nu tata”
Şi îmi întinse cartea asta:
Când văzui unde-i bătea mintea la scrofilină, îmi ridicai şliţul şi zbârrrr, direct peste pârleaz o tăiai, mâncând pământul. Acum, o mai face şi bursucul meu năzbâtii, dar totul până la ketchup!
