Unul din lucrurile la care ne pricepem extraordinar de bine noi, ca popor în general, este să ne grăbim la aruncatul vinii pe cineva. Graba asta, plus plăcerea pe care ne-o dă plasatul vinii chiar pe unul din participanții la discuție (că altfel unde-ar fi farmecul), duce la situații amuzante în care autorul boacănei devine, printr-un miracol al logicii, individul care se afla acolo și atât.

Sute de discuții pe marginea traficului în care autorul moral este arătat cu degetul uneori mai tare decât autorul legal al accidentului. În primul rând nu există așa ceva, legea fiind destul de cuprinzătoare, așa că autorul unui accident, adică ăla din vina căruia s-a petrecut, este în același timp și legal și moral.

Șoferul care ți-a intrat ție pe contrasens, tu l-ai ferit și ai intrat în stâlp, iar el a plecat mai departe fără nicio zgârietură, este autorul accidentului. Și legal și moral și cum vreți voi, că nu există nicio probă și nu o să pățească nimic, nu îl face mai puțin vinovat legal.

Apoi vine argumentul suprem, pe cât de corect pe atât de stupid, dacă tu nu făceai aia sau dacă tu făceai ailaltă, lucrul ăla nu se întâmpla. Gen, dacă tu nu ieșeai la plimbare cu mașina, accidentul nu se petrecea deci, evident, vina este a ta sau și a ta.

Aici e de fapt nuanța pe care vreau să o dezvolt. Dreptul, justiția, care chiar cu asta se ocupă jumătate din timp – plasatul vinii și pedepsei, a trebuit să găsească un sistem mai elevat decât – ai fost acolo, e și vina ta. Și atunci a venit cu concepte de felul – conduită normală, regulamentară, diligență așteptată și așa mai departe.

Vă dau un exemplu practic ca să înțelegeți despre ce e vorba. Să spunem că un jupân își face gard și că și-l bagă în priză. După 2 luni vine un Săracu de el ce soartă Crudă și se pișă pe gardul omului. Penisul i se face grafit și cade pe jos, de unde îl ia un școlar și-l folosește să măzgâlească puțe pe pereții din baia școlii.

Cine-i vinovat? E normal să te piși așa pe gardul omului? Te-n spanac, ți-ai căutat-o măi, pișorcosule!

Ei, nu-i chiar așa. Dacă omul și-a pus gardul ăla într-o zonă publică și nu l-a semnalizat cu nimic, el este de vină (ba chiar nu e considerată culpă ci chiar intenție) pentru carbonizarea sculei lu Săracu de el ce soartă Crudă. Dacă același gard stă într-o zonă în care accesul public este interzis, curentul e semnalizat vizibil și pe toate părțile, atunci vina este numai și numai a vezicii respective.

Se mai face diferența și între poziția din care omul face ceva. Îl rogi pe vecin să aibă grijă de livadă cât ești tu plecat în Bahamas, vine o invazie de omizi păroase și cu gura mare (așa cam ca mine), omul ia din magazie soluția din sticla mare cu eticheta ”Omizi” și dă pe copaci. Omizile cresc spectaculos și rad tot iar apoi se transformă în niște fluturi grași și frumoși (așa cam ca mine).

Vecinul a făcut tot ce-a putut, tot ce știa să facă, n-are vină săracul. Dacă însă în locul lui puneai un specialist să aibă grijă de meri, cât timp tu te lăfăi ca porcu pe plajă cu pahare de Muay Thai în mână și el dădea cu aceeași soluție, cunoscută în cercurile de specialiști drept fără efect la omizile păroase și cu gura mare, respectivul ar fi găsit vinovat.

Și astea-s doar câteva nuanțe. Înainte să arunci cu vina spre cineva doar pe motivul că persoana respectivă putea face ceva diferit înțelege că întâi trebuie să te gândești dacă, în situația dată și la genul de individ despre care vorbim, era normal și legal să facă acel ceva diferit.

Pentru că dacă omul a avut o conduită normală și responsabilă în condițiile date nu poți să arunci vina pe el, nici măcar în parte, doar pentru că ar fi putut face și altfel.

Vlad B Popa Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati Facebook personal Pagina fb de autor website de autor