Cam câți dintre noi n-au pierdut vreodată ore în șir de lucru din cauza unei pene de curent, unui restart de windows sau unui îngheț al programului în care lucram?

La mine recordul mondial absolut a fost de cam 20 de pagini de scenariu – că-n București nu există dom’le să se ia curentul, nu nu, niciodată bă, provincialule, care ești tu!

Când am început DK-ul și mi-a dat Mac-ul restart în primele cinci minute am zis hait, nu se poate, sigur e din cauza curentului – fapt pe deplin știut și deseori confirmat: electricitatea la munte e ca laptele de vacă, se strică repede…

Și mi-am luat ultra super sursă cu protecție să scape bestia de comp de tortura șocurilor de curent. Că pe domnul Mac l-a durut fix undeva și sunt zile când bagă 20 de restarturi de la sine, asta e partea a doua.

Chiar și așa însă pot spune că a meritat. Și-a scos ieri pârleala cu vârf și îndesat și m-a scutit de strâns cu fărașul cine știe ce componente de pe podea (cei care mă știu de tânăr înțeleg foarte bine unde bat și ce se întâmplă când ajung să-mi pierd răbdarea).

Vedeți voi, cât este de enervant IMacul meu atotresetător are și o parte bună, nu se prea întrerupe în timp ce îl forjez la maxim – cred că undeva la maxim 4-5% dintre reseturi se petrec când lucrez grafică pe el și restul în activități adiacente.

De asta îmi permit să nu salvez chiar la 30 de secunde ci după fiecare fază de procesare în parte. Am cropuit imaginea cum vreau? Save. I-am modificat balansul de alb și contrastul? Save. I-am băgat nu știu ce filtru? Save.

Se întâmplă însa ca o fază din asta de editare, să spunem compunerea imaginii pe care ai urmărit-o în timpul ședinței foto dar trebuie s-o clădești din vreo 5-7 poze diferite, să dureze destul de mult. Pentru lupta colosală a lui Dani cu păstrăvul chestia asta a durat un mizilic de vreo 3 ore juma aproape 4.

Chiar când scăpam de ultimele umbre aiurea ale unui cadru suprapus și mă bucuram că imaginea susține textul exact cum trebuie (pistruiații ăia firavi luptau atât de tare în undiță și ridicau atâta apă încât credeai că plouă de-a-ndoaselea, de la pământ la cer) PAC se stinge lumina.

Am înghețat o clipă și mi s-a ridicat părul de pe mâini de groază. Apoi am auzit țiuitul sursei de protecție, care mă anunța ca s-a luat curentul și ar fi bine să nu mai lucrez mult și să închid sculele în cam jumătate de oră așa…

Uite-așa a salvat cutia neagră o capodoperă de imagine, intitulată deosebit de intelectual – Dali’s trout – pe numele ei internațional și ceva periferice de computer. Nu, nu de la MAC, ci de la celelalte trei compuri mai slăbuțe (două laptoape și un pc) cu care împarte biroul – că ceva tot pleca prin pereți sau pe geam.

Vă las cu un citat de la un tip care stătea cu un etaj mai jos de camera noastră la cămin:

”Mage, când mai arunci ceva de draci zi, mă, dinainte să mergem jos cu pătura”.

Nu mai trebuie pătură când ai sursă de alimentare cu protecție tătică.

Vlad B Popa Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati Facebook personal Pagina fb de autor website de autor