Cum îi mai trezim pe ăștia?

Screen-Shot-2017-02-05-at-14.55.40

Neinformați. Needucați. Săraci. Spălați pe creier.

Toată lumea îi are, nu numai noi. În România însă segmentul ăsta are trei caracteristici speciale:

  1. loialitatea față de torționari; psd-ul, în toate formele sale, a condus țara de două ori mai mult timp decât restul partidelor împreună și totuși oamenii ăștia nu văd legătura dintre sărăcia lor lucie și lucrul ăsta.
  2. vârsta a treia; da, proporția de electorat sincer psd-ist(adică fără interes direct) e covărșitoare în favoarea bătrânilor(s-a tot bătut monedă că ultimele alegeri au arătat altceva – nu, electoratul psd luat pe cifre este dat majoritar de congruența mulțimilor asistați social, șomeri,pensionari, educație minimă).
  3. toleranța la furt, de departe cea mai urâtă caracteristică; vine din modelul comunist al furtului ca să te descurci, ajuns după revoluție medalia de onoare a ”descurcărețului”; nu pricep că sărăcia vine din furt și corupție nu din altceva.

M-am uitat cu revoltă și milă la spectacolul grotesc al ”mitingului” de susținere, la putreziciunea incredibilă afișată de susținătorii psd în media și la cinismul cu care manipulează exact oamenii de care vorbeam.

Cum îi trezim pe ăștia?

Nu, dialogul nu funcționează, dacă ar avea cea mai mică deschidere spre analiză sau gând propriu, nemestecat dinainte, ar vedea singuri minciunile politicienilor date chiar la televiziunile lor, de pe o zi pe alta.

Da, merită spurcați, ei țin România în mizerie, dându-le de un sfert de secol unor hoți puterea de a ne ține pe loc. Sunt vinovați și prostia nu-i scuză. Asta însă nu funcționează nici atât, ba mai tare îi rupe de realitate și le confirmă faptul că sunt victimele(așa cum le cântă propaganda psd-istă) chiaburilor, tinerilor, sorosiștilor, băsiștilor, fasciștilor.

Și atunci? Cum îi trezim?

Nu-i trezim. Nu sunt nici pe departe majoritari. Nu ăștia trebuie treziți ci ceilalți, cei care nu se implică în jocul procentelor și lasă segmentul ăsta să ofere țara pe tavă unor jigodii.Cei care țin România în viață și cei care sunt viitorul României.

Și ghici ce? Când o să vadă că le crește pensia odată cu economia, că la spital se găsesc bandaje și medicamente și paturi curate, că nu mai plătesc de le iese pe nas pierderile din conducte renovate doar pe hârtie, ura pe care le-o hrănește psd-ul o să înceapă să se stingă.

O să se trezească singuri.

 

 

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

10 Comments

  1. Dacă mai înjuri birjăreşte, o să-i arăt “grasului instigator” toate mizeriile scrise despre el prin spam. Nu mai pupi în veci să-ţi aprobe comentariile 😉

    Reply
  2. “Da, merită spurcați, ei țin România în mizerie, dându-le de un sfert de secol unor hoți puterea de a ne ține pe loc. Sunt vinovați și prostia nu-i scuză.”

    Nu sunt deacord cu asemenea etichetari. Oamenii saraci, asistati social, fara educatie, bolnavi si necajiti, nu merita NICIODATA spurcati. Nu ei trebuie blamati, ci cei care-i tin in mizerie si intuneric. Asa cum ai spus si tu, la un moment dat se vor trezi si ei. Insa pentru asta trebuie mai intai schimbata clasa politica in Romania. In mod evident, nu cu acesti oameni necajiti poti face schimbarea.
    Acum avem o sansa unica, ne bucuram de un guvern PSD care a venit cu un program kamikaze si o societate civila foarte vie, care este anti PSD.
    Putem veghea asupra lor sa nu fure, si in acelasi timp putem sa-i lasam sa esueze ca balenele sinucigase!

    Daca nu le mai iese cu furtul si nu vor reusi sa controleze DNAul, finantatorii partidului vor da inapoi, iar Dragnea se va plictisi de implementat programul lui de guvernare pentru toti romanii. PSD isi va pierde interesul de a munci in slujba oamenilor, si va incerca sa pozeze in victima.

    Nu vezi ca PSD deja tese teoria conspiratiei, ca nu-i lasa Iohannis si fortele oculte sa guverneze, pentru ca in UE nu se doreste o Romanie independenta,, puternica si progresista? 🙂

    Reply
    • Nu merită niciodată spurcat presupune lipsa oricărei responsabilități și oricărei vini – ei, nu e cazul, am să explic în articol separat.

    • Vlad, da, fiecare om, este responsabil pentru viata lui. Insa la fel de adevarat este faptul ca uneori este nevoie de mult noroc pentru a reusi in viata. Poate ca la un moment dat “prostii natiunii” au facut alegerile gresite. Posibil insa ca mediul in care s-au nascut si in care au trait, sa fi fost mizerabil si ei sa nu fi avut alte optiuni decat de a se adapta la acel mediu, pentru a supravietui sau pentru a avea succes in viata. Sa nu uitm ca succesul in viata este definit de sistemul de valori, de mediul din care facem parte.

      Sansele de a reusi in viata, din pacate nu sunt egale pentru toti. De multe ori este vorba despre noroc chior. Uite, daca ai mei nu ar fi emigrat in Germania in anii 80, probabil ca as fi devenit un Vantu in cel mai nefericit caz, sau un bisnitar de mana a doua in cel mai fericit caz. 🙂

      Elitismul si superioritatea aceasta pe care multi o afiseaza fata de asa zisii “prosti si spalati pe creier”, sunt in opinea mea complet deplasate. Superioritatea fata de cei saraci si loviti de soarta, ne dezumanizeaza si ce este cel mai rau, ne dezbina ca societate.

      Nu in acesti oameni trebuie sa lovim, ci in sistemul care ar putea sa le ofere acestor oameni conditii de viata mai decente si nu o face.

      Pana la urma insa nici macar politicienii care sunt acum la putere nu trebuie pietrificati pentru ceea ce sunt, ci sistemul care hraneste si fabrica astfel de oameni, ar trebui blamat. Dar ca sa poti schimba sistemul, trebuie din pacate sa inlaturi si oamenii care-l tin in viata, adica clasa politica actuala si sa o inlocuiesti cu reprezentantii generatiei noi. Acesta este rolul din pacate, murdar si mizerabil al unei institutii ca DNAul, care trebuie sa condamne pe toti cei care sunt la putere, pentru a putea slabi sistemul. Si asta intr-un mod urat, abuziv si inuman. Dar DNA nu a fost infiintat pentru a castiga diploma de moralitate ci pentru a incerca sa inlature un cancer generalizat prin intermediul unei chimioterapii devastatoare pentru multi politicieni de buna credinta, care au gresit din prostie sau incompetenta si acum sunt acuzati la foc automat pentru fapte de coruptie.

      Ne trebuie o noua clasa politica, care functioneaza dupa un alt sistem de valori. Aceasta este forta oculta de care vorbesc cei din PSD. Ei nu inteleg modul european de a face politica, pentru ca nu au pregatirea si nici cadrul de referinta necesare. De aceea nici nu o pot accepta. Ei sunt speriati ca strainii vor sa impuna un mod de a face politica pe care ei nu il stapanesc.

      Romania a aderat doar pe hartie la UE, in realitate sistemul politic autohton nu s-a reformat. Aceasta este lupta pe care o duce UE prin intermediul DNA, flancata de servicii, Klaus Iohannis si Nato. Si ce este si mai imbucurator, aceasta lupta este sustinuta si de societatea civila romaneasca!

      Strada lupta impotriva unui sistem infect, in care impostura si hotia poate face cariera. Din pacate insa se lasa prada urii si linsarii mediatice imppotriva unor oameni care au ales sa faca cariera politica in cadrul unui sistem infect.

      Daca ar fi dupa mine, eu as pleda pentru eliberarea tuturor coruptilor din inchisori, in schimbul averilor acumulate si al izolarii politice pe viata. Acesta ar trebui sa fie dealul cu Dragnea and Co. Poate ca le-as lasa si averile, doar ca sa plece. Mesajul trebuie sa fie: Plecati de la putere, si va lasam in pace.

      pS:
      Faptul ca ai primit o educatie mai buna si ai avut parte de o experienta de viata intr-un mediu civilizat, care te-a format ca om, nu te face mai superior decat tanti Leana cu doua clase, care nu a parasit niciodata satul natal, ci doar mai NOROCOS.
      Sa nu uiti asta niciodata!

  3. Iohannis, la prânz: “În 11 decembrie, PSD a reputat o mare victorie. Dar după aceea, doamnelor şi domnilor, cu o ciudată strategie tip kamikaze a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societăţii româneşti.”

    Haha, mi-a furat discursul despre kamikaze. Dacă zicea şi de berserkeri, deja intram la idei 🙂

    Reply
    • Iohannis i-a recastigat pe toti cei care dupa ce a fost ales, au spus ca e un mutalau, incet la minte si usor retard… 🙂

      Discursul sau reflecta 1:1 strada. PSD sa guverneze, dar sa-si asume raspunderea pentru gafele facute. A stabilit foarte precis si cadrul in care PSD ar trebui sa gaseasca solutia de a iesi din criza autoindusa: ordonanta si un ministru e prea putin – alegeri anticipate prea mult!

      Sunt curios ce se va mai intampla.

    • ” ordonanta si un ministru e prea putin – alegeri anticipate prea mult!”

      Acţiuni concrete şi imediate între extremele astea nu ştiu. Nici Iohannis nu cred că ştie, de-asta le-a zis celor din PSD să vină cu soluţia 🙂

    • Iohannis are solutia, dar nu a vrut sa fie acuzat de PSD ca le impune ce sa faca, ar fi picat foarte rau. Metoda responsabilizarii e cea corecta.

      Si daca nu vin cu o solutie rapida, va gasi el o solutie, facand consultari la Cotroceni.

Leave a Comment.