Cu două femei în tren

femei
– A divorţat şi fic-su
– Iete, mă.
– Daa, a divorţat acum 2 ani.
– I-auzi, mă.
– Daaa, s-a şi măritat din nou nevas-sa. Cu un elveţian. Acum se ceartă care să ieie copilul.
– Ptiu!
………..
– Florin al meu, nu! Florin e un familist. Florin e genul ăla care îşi iubeşte cel mai mult familia.

Apelativele de preamărit Florinul curg cu un debit imposibil de urmărit pentru o ureche novice. Mă pierd cu ochii pe geam şi cu mintea pe banda de refugiu. Dulcele trăncănit moldovenesc devine muzicuţă de fundal. Dar volumul creşte, duduiesele se apleacă spre podeaua compartimentului, buzele trimit vibraţii tot mai agresive, se transformă într-o undă de şoc penetrantă. Sistemul meu defensiv a cedat. Muzicuţa s-a transformat din nou în cuvinte. Plâng.

– Viorel nu era băiat rau. Da’ na, avea chestiile astea. A avut o muncă foarte grea, foarte grea.
– Aaa, da. Oricum, a fost un mort urât. Aşa mi s-a făcut un rău când l-am văzut mort în casă. Nu am putut să mai stau în casă. Foarte urât mort a fost.
– A fost combinat cu o colegă de-a mea. Eu i-am făcut îndemânarea, dar na.

Mă ridic şi vreau să ies pe holul trenului. Pare aglomerat şi sufocant, dar soluţii există. Până la urmă, nici încuiat în veceu pentru 10 ore nu e aşa o tragedie. Problema e că duduiesele aproape şi-au unit frunţile, prefăcându-se într-un monstru ţipător şi lung, cu patru ţâţe atârnate. Să îl ocolesc n-am pe unde, să îl sar nu prea pot; poate pe sub cele 4 clopote ţuguiate. Până îmi fac curaj, stau încremenit, în picioare.

– Da’ pun-te băiete jos, ce stai în picioare? Vrei să mai creşti?

Afişez un zâmbet tâmp şi scot pe gură câteva sunete ciudate, ca o poartă ruginită, legănată în vânt. Dar nu-i motiv de îngrijorare, oricum nimeni nu îmi dă atenţie.

– E, şi acum sunt mari, cu facultăţi terminate. Mă uit la ei, nu îmi vine să cred. Mă uit la Mirela mea, de fapt. Asta e. 35 de ani, doi copii şi ea. Asta e, ăsta-i ciclul.
– Păi, toată lumea. Deja au copii, au.
– Păi? Dar ce-au trecut vremurile…

Apropo, scriu acest text în compartiment, la locul faptei. E live. Mi-ar fi fost imposibil să reproduc fragmente din romanele destăinuite. Pentru că mi-am propus să uit totul până mâine.

Update: Duduiesele merg tot la Dorna. Trenul ajunge în gară dimineaţa, la 7:10. S-au trezit pe la un 5:30, cu forţe noi: Fleaca-fleaca-fleaca-fleaca! Fleaca-fleaca-fleaca-fleaca! MOR! Şi o să fiu un mort urât.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

12 Comments

  1. :)))))))))))))))))
    sunt momente in care imi pare rau ca nu mai folosesc CFR-ul.
    imi aduc aminte de “tinerete” cand bateam tara in general cu trenuri de noapte…ce misto era

    Reply
  2. Sa zici mersi sa nu fie sinele dilatate de caldura, sa aiba trenul si intarziere! Un mort urat in putrefactie e mai dihai ca orice dihanie 😛
    Frumos fragment!

    Reply

Leave a Comment.