În comparație cu anul trecut, militarii români s-au prezentat mai cuminți. Și fără MIG-uri. Câteva formații, viraje, ruperi și salutări trimise către public din aripile avioanelor și boturile celor două Alouette.
Civilii și străinii au avut liber la acrobație, cel mai mult mi-au plăcut trupele invadatorilor turci:

Northrop F-5

Mircea întorcându-se de la cortul lui Baiazid

Adevărata luptă au dus-o zecile de mii de spectatori care au uitat pentru o zi în ce prăbușitură de oraș respiră.
Autobuzele au făcut 50 de minute între Aviatorilor și Băneasa (mai repede ajungi pe jos). Autobuze care nu au aer condiționat și au funcționat după același program, chit că niște zeci de mii au dat buzna în aceeași direcție, în același interval orar.

Am urcat în al treilea 301 – în primul n-a mai fost loc, iar al doilea nici măcar n-a mai deschis ușile în stație, de frică să nu împroaște pasagerii suprapresurizați.
30 de grade afară, vreo 45 în autobuz. Asta în primul strat de pasageri: cei lipiți cu burta de podea. Pe măsură ce treceai la straturile superioare de carne, aburind ca într-o musaca, reușeai în sfârșit să te coci la minte.

“Deschideți ușile! Deschideți ușile! A leșinat de la căldură!” – nimic metaforic în relatarea asta. Doar pasageri panicați pentru că o doamnă n-a mai suportat rigorile RATB. Aceste autobuze sunt o rușine, acest oraș este o rușine, de la primari până la ultimul amărât care i-a votat ori a stat acasă în ziua votului.

În rest, avem parașutiști excepționali și spectacole aviatice:

Dani Corban

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş