Finală surpriză la US Open: Roberta Vinci – Flavia Pennetta. Locurile 43 şi 26 WTA.

După ce a demonstrat în sferturi că poate învinge şi jucătoare care dărâmă bivolul dintr-o palmă, Halepa noastră s-a bătut singură în semifinală. Strategia blitzkrieg – ofensivă totală din toate poziţiile – abordată de româncă nu a funcţionat în faţa italiencei de un pragmatism impresionant. Asta e, se mai întâmplă. Ce m-a surprins în mod neplăcut a fost încăpăţânarea Simonei de a juca pe aceeaşi carte pierzătoare.

În finală, ar fi avut o pâine uşor de digerat – Roberta Vinci. Roberta avea înaintea semifinalei cu Serena cotă 17 pentru victorie. Serena avea 1.03. Pentru cei neiniţiaţi în arta aruncatului de bani la veceu, cota 17 înseamnă că orice leu pariat pe Roberta Vinci ţi-ar fi adus un profit de 16 lei.

“Yes bitch, yes!” ţipă Serena, vizibil iritată de comportamenul Robertei. Inutil. Italianca a produs cea mai mare surpriză a anului în tenis şi a câştigat în trei seturi.

Nu pot să o acuz pe Serena pentru răbufnire. “Da, cuţulache, da!”
Deşi teribil de antipatică pentru mulţi spectatori (din cauza stilului de joc şi a alurii), Serena nu s-a remarcat până acum prin agresivitate verbală şi lipsă de fair-play. A mai pierdut meciuri importante, nu asta a fost problema.

A pierdut şi în faţa Simonei anul trecut. Iar la final s-a comportat exemplar, lăudând-o pe Simona şi luând-o sub aripa protectoare de cloşcă. Serena ştie să piardă.

Şi atunci, de unde acest golănesc “Yes bitch, yes!”
Pozele de după meci sunt mărturii edificatoare. Rar mi-a fost dat să văd expresii şi grimase mai enervante decât cele ale Robertei Vinci.

Habar nu am cum se comportă italianca în afara terenului, ce conduită, prieteni şi pasiuni o animă.
Dar în meciul cu Serena, a părut genul de femeie pe care decât să o pizmuieşti toată viaţa, mai bine o slobozi afar’ pe uşă.