Există mai multe fenomene care ne înspăimântă decât cele care ne rănesc. Suferim mai mult în imaginația noastră decât în realitate. (Seneca, traducere aprox.)

Ce vă inspiră acoperișul Bucureștiului aplatizat sub lespedea de plumb?
Cămăruțe identice umplute cu suflete decolorate și gânduri insipide; indivizi xeroxați, damnați să umple chenarele unei distopii infinite?

Splendoarea unui ecosistem care și-a crescut pe platou „crengi” magice, capabile să capteze și să controleze undele electromagnetice; fagurii în care respiră creația supremă?
Sau evoluția supremă.

În general, optimismul și utopiile sunt specifice creaționiștilor. Este suficient să crezi. Celor care reușesc le va crește un organ care secretă pietate (pietpotă?). Iar pietatea îi face disciplinați, harnici, încrezători că au de partea lor aliatul suprem pe care îl cinstesc prin simț și conduită.

Cei fără pietpotă își dezvoltă un ego suficient de puternic încât să abordeze încrezători orice (egocentriștii devin propriul Dumnezeu).
Sau își construiesc un sistem de valori morale, adică un amalgam de elemente aspirate din mediul înconjurător, din citite, văzute, auzite.

Cei din urmă, deși cei mai mulți, sunt cei mai vulnerabili. După ce și-au băgat sistemul în șanț, se pot urca pe norul edenic al creaționiștilor.

În ce categorie sunteți și ce vă inspiră acoperișul Bucureștiului aplatizat sub lespedea de plumb?