Sfârşit de septembrie, când îţi plâng norii cu leşie în gât până te sufocă. Şi te lasă cu fruntea vânătă, umflată peste ochii sparţi de înecat. Nu te plânge nimeni; în liniştea asta de răpciune mucedă nu ştii dacă ai asurzit sau tot în jur este mort.

Ridică-ţi mucii de pe caldarâm,
Nu mai suge ţigări ghemuit.
Închide ochii, să te naşti pe un alt tărâm.
Aici s-a sfârşit:
Nimic de simţit, nimic de trăit.