Cioflăitorii şi tabletiştii

De obicei, îmi place să călătoresc singur. Dacă am noroc de un loc la geam, în tren, singur în compartiment, mă gudur la încercări de mulţumire. Mă poţi lăsa acolo 7-8 ore; nu plâng de foame, sete ori plictiseală. Privesc pe geam şi citesc poveşti în fiecare pădure, casă bătrânească, apă, piatră.
Dacă nu se poate singur, accept şi unu, doi prieteni care să mă ţină ocupat la câteva partide de şah. Hai, treacă-meargă, pot fi şi unu, doi necunoscuţi, dacă îşi văd de treaba lor şi sunt tăcuţi. În mărinimia mea nemăsurată, sunt mulţumit şi dacă împart compartimentul cu un cârd de raţe, un bou mai bleg sau câteva oi, capre.

În anumite zone exotice din India, călătoria mixtă om-animal este o normalitate. Dar ce, eu sunt mai cu moţ? Nu. Călătoresc foarte bine şi între berbecuţi.

Dar să nu te pună Necuratul, soartă crudă, să mă faci vecin de compartiment cu doi îndrăgostiţi extravertiţi! Cu doi sufletişti călduroşi care au descoperit recent izvorul primordial al iubirii şi vor să se scalde-n el dezinhibaţi. De faţă cu toată lumea, că doar nimic nu e mai frumos decât dragostea lor pură. Şi încep să se cioflăie, să facă schimburi zgomotoase de salivă, să se muşte de limbă şi să-şi sugă buzele pe nerăsuflate. Sunetul e nepreţuit. Exact ca atunci când desfunzi veceul cu o ventuză. Şi te opinteşti în el, te străbat toate apele, apeşi, împingi, oftezi, până se frământă rahatul şi îşi dă drumul.

Mai bine, soartă crudă, fă-mă vecin cu un compartiment întreg de tabletişti. Nu îi îndrăgesc, mi se pare scandaloasă ignoranţa lor, dar îi accept.
În loc să privească pe geam la poveştile mele, preferă să stea hipnotizaţi cu ochii în telefoane, laptopuri şi tablete. Aleargă nişte biluţe sau împuşcă păsări tot drumul, fără să respire, fără să scoată capul din monitor. Dar în mod inexplicabil, mi se par decenţi. Chiar îi înţeleg, sunt din gaşca bună. Măcar ăştia preferă să facă dragoste cu tastatura.

PS: Când voi fi bogat, închiriez tot compartimentul.