“Executivul a aprobat în şedinţa de miercuri Hotărârea de Guvern privind declararea zilei în care va fi înmormântată Regina Ana, 13 august, zi de doliu naţional pe teritoriul României.”
“Nu vor fi funeralii de stat pentru că nu se poate. Regina Ana nu a avut cetăţenie română, ci doar britanică şi franceză. Oricum nu s-au luat în considerare funeralii naţionale, ci doar declararea zilei de 13 august drept zi de doliu naţional”, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Un moment trist, într-adevăr. Moartea nu poate aduce altceva. Mai ales dacă este vorba de o persoană publică, recunoscută de unii ca regină.
Totuşi, mi se pare ciudăţică situaţia – În România o să fie doliu naţional pentru regina Ana, dar nu şi funeralii de stat. Pentru că regina nu a avut cetăţenie română.
Regina Ana (a României?) s-a născut la Paris, s-a măritat la Atena, a trăit în Italia şi Marea Britanie. Şi a murit în Elveţia.
Noi avem obiceiul cu doliul naţional din 1990. Au mai murit şi înainte români, chiar cu cetăţenie, şi totuşi nu au avut loc pe listă.
Lista asta, cu cele 10 zile de doliu naţional. Pardon, acum sunt 11.
12 ianuarie 1990: o zi de doliu național în memoria victimelor Revoluției;
14 septembrie 2001: o zi de doliu național după atentatele din SUA din 11 septembrie;
14 martie 2004: o zi de doliu național în memoria victimelor atentatului de la Madrid din 11 martie;
8 aprilie 2005: o zi de doliu național la moartea Papei Ioan Paul al II-lea;
3 august 2007: o zi doliu național cu ocazia funeraliilor Patriarhului Teoctist;
18 aprilie 2010: o zi de doliu național în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, în care și-au pierdut viața președintele Poloniei, Lech Kaczyński, soția sa și mulți alți oficiali polonezi;
26 iunie 2013: o zi de doliu național după accidentul de autocar în Muntenegru soldat cu moartea a 18 români;
31 octombrie – 2 noiembrie: trei zile de doliu național după incendiul izbucnit în clubul „Colectiv” din București. (Sursa)
Trecem peste încă o situaţie ciudăţică: O zi de doliu pentru victimele Revoluţiei şi TREI zile pentru incendiul din clubul Colectiv. După ce considerente? Numărul morţilor? N-are cum, aici câştigă detaşat revoluţionarii. Cauza morţii? Inocenţa victimelor?
Să fie oare şi gâdilatul opiniei publice şi faptul că revoluţionarii au murit de ceva timp, moartea lor nu mai scoate furia în stradă? Nu ştiu, de-asta întreb.
Normal mi s-ar părea egalitate, în faţa morţii cu toţii suntem egali. De ce pe unii îi plângem mai mult, pe unii mai puţin şi pe alţii deloc?
Şi, ce treabă are Principesa Ana de Bourbon-Parma cu România? S-a măritat cu Mihai în afara ţării şi au trăit în afara ţării. Nu din vina lor. Dar asta s-a întâmplat.
Eu înţeleg noul guvern şi chinurile prin care trece în crâncena misiune de a civiliza poporul barbar. Înţeleg şi starea de doliu naţional. Repet, mi se pare ciudat să-i plângem doar pe cei răpuşi în ultimii 26 de ani, dar treacă-meargă.
La 11 noiembrie 1995, când a murit Corneliu Coposu, nu s-a decretat niciun doliu.
Bine măcar că o vom plânge în vecii vecilor pe Ana de Bourbon-Parma.
Mi-e frică doar de rigiditatea calendarului iulian. Zilele sunt limitate şi, în ritmul ăsta, vom ajunge într-un neîntrerupt doliu.
