Culoarea mării românești

Ioana se joacă în nisip și, din 10 în 10 secunde, aruncă scârbită câte un muc de țigară într-o parte, încercând să-și facă un castel fără ornamente din industria tutunului.

Doi metri mai încolo o boxă bubuie ultimele hituri și face ca orice conversație de pe plajă să se poarte cu Hă? Hă? semne și urechi făcute pâlnie.

Printre șezlonguri se plimbă un tuciuriu burtos care taie bilete la fel de amabil ca băieții cu skijetu și banana, toți cu mers șmecheresc și gata să-și transforme rânjetul în flegmă și palme peste cap. Ăsta-i profilul celui care lucrează plaja românească, singurul care se poate descurca cu românul care are drepturi peste drepturi și nicio obligație, că doar e în concediu pe banii lui. Continue reading

ANAF + DNA = BAU BAU

ANAF-ul continuă măcelul, închizând magazine peste magazine și împărțind amenzi peste amenzi, pentru câțiva bani găsiți în plus sau în minus în casa de marcat. După cum am mai spus, comportamentul ăsta de tâlhari acoperiți de lege nu aduce nimic bun.

Nu apăr evazioniștii, ba mi se pare de tot porcul să ai o afacere prosperă și să-ți permiți să plătești taxele corect dar să nu o faci, doar ca să-ți rămână și mai mult. Pot să înțeleg artificiile, evaziunea, frica de taxe, venite din partea omului care nu se descurcă cu cât îi rămâne, la cei ce le fac pentru a avea mai mult deși au grămadă, nu.

Însă când ANAF-ul împarte amenzi pentru fraudă când e clar că nu e vorba de așa ceva și nu simte nevoia să-și facă treaba pe bune, efectele la care mă așteptam au venit năvalnic și mult mai repede decât îmi imaginam. Deja s-a întins un spirit de frondă și deja din ce în ce mai mulți refuză să plătească/închidă.

Și sunt absolut îndreptățiți să facă asta, nu poți să iei bani doar așa, pentru că reprezinți statul. Dacă până și ultimul găinar face scandal dacă-l acuzi fără să ai probe, cum te aștepți să reacționeze oameni care, de bine de rău, munesc și hrănesc niște zeci de familii pe lângă ale lor? Continue reading

Cancerul imbecililor

În fiecare zi ne lovim de exemple ale absurdului românesc venite de pe toată plaja socială. România, de la vârf la opincă, pare o schiță de umor pentru oricine îi vede câte un episod din afară dar pentru noi, cei din interior, este cel mult umor negru de unde și capacitatea infinită a românului de a face haz de necaz.

De unde vine până la urmă izvorul ăsta nesecat de personaje, întâmplări și scene scoase parcă dintr-o bandă desenată? E clar că nu e nou, proaspăt ieșit din stâncă, altfel Caragiale n-ar mai fi existat așa cum îl știm acum, drept cel care a imortalizat  veșnic actual românismul în toată splendoarea lui.

Să fie corupția și hoția? La urma urmei toți furăm și avem scuza Continue reading

Când banii nu ne aduc nimic

Dacă ne întrebi care ni-s ofurile cred că în primele trei se află mult iubitul nostru sistem de sănătate, care ne umilește pe toți și pacienți și medici, în ultimul hal. Dacă într-un spital ajungi să te trimită să-ți cumperi până și o nenorocită de fașă sau 5 cm de leucoplast e clar că nu te poți opri să te întrebi unde naiba se duc banii pe care tot îi dai, tu și ceilalți.

Nu că ar fi vorba de sume enorme, până la urmă salariul mediu în România este mizer, iar contribuțiile la sănătate sunt mari pentru cei care le dau însă nu la nivel de economie. Chiar și așa însă simți, pur și simplu simți că ceva nu e în regulă și că sărăcia asta lucie din spitale nu e chiar vina noastră, a contribuabililor.

Și dacă nu știi de achizițiile de 4-5 ori mai mari decât prețul pieței pe care directorii le fac, nici de furturile constante de medicamente, mâncare și orice altceva se poate lua din spital de către personal, tot îți dă cu minus…

E pur și simplu imposibil să crezi că e normal ca la un spital de capitală să trebuiască să-ți cumperi tu leucoplastul sau că un spital de oraș poate sta ani de zile fără anestezist, de să nu se poată face acolo (deși chirurgi sunt) nicio operație… Continue reading