Da, oamenii aceştia există, au acces la internet, la informaţie nelimitată, şi încă ceva: Drept de vot, egal cu al nostru. Yeah! One man, one vote! Power to the people!
Ei sunt talpa ţării, nucleul dur, gaura neagră care înghite toate energiile politice. Niciun “mare strateg”, indiferent de numele partidului, nu îşi permite să îi ignore. Toţi i-ar dori la ei în barcă atunci când se adună procentele, se împart funcţiile şi se ţes mrejele viitorului.
Pentru clasa politică, toţi valorăm la fel. Ştampila votului are aceeaşi culoare, indiferent de educaţie, inteligenţă, sănătate mintală. Drept urmare, doleanțele noastre merită aceeaşi atenţie, sunt egale ca prioritate.
Acesta este unul dintre motivele pentru care, în momentele cheie, descoperim ceva tabu pentru masele conştiincioase: nuanţele democraţiei.
Ar fi fost utopic ca democraţia să cunoască o singură culoare imaculată. “demos kratos”? Da, în majoritatea timpului şi până la un anumit nivel. Noi cântăm toţi într-un cor, dar punctele de inflexiune ies din poignet-ul dirijorilor.
Pentru că, în mod evident, altfel nu se poate.
