Câteva filme de anul trecut de care-mi aduc aminte, dintr-un motiv sau altul:
- The Revenant – filmul anului, la distanță de kilometri de orice altceva.
Cinematografie extraordinară, joc absolut-absolut-perfect din partea lui Leo (la rolurile de genul ăsta tentația e să exagerezi trăirile, să dramatizezi la limită totul – de asta prestația mi s-a părut excelentă, nu are floricele, nu are exagerări, Leo e omul din film 100 la 100), atmosferă încărcată chiar și pe ritm lent, coloană sonoră mulată pe imagine.
Povestea e simplă, primitivă și perfect liniară de la un capăt la altul, iar eu nu am simțit nicio clipă nevoia de mai mult și asta spune destul despre cât de bine e realizat filmul.
2. Southpaw și Creed – filme cu box
Primul e foarte bine jucat (aș vrea ca cei care cârcotesc că nu-s destui negri nominalizați la Oscaruri anul ăsta, care-l propun pe omulețul din Creed, să se uite la ce înseamnă un rol adevărat în Southpaw) dar în rest nu are nimic surprinzător sau excelent.
Al doilea e Rocky 6 și mi-e simpatic prin tradiție dar nu rupe gura târgului cu nimic, șabloane clasice și povestea din Rocky 1 filmată cu alt personaj.
3. Trumbo
Unul din filmele mele favorite de anul trecut, cu meseriașul din Breaking Bad. E povestea adevărată a unui scenarist de calibru prins în vânătoarea de comuniști americană. Bun-bun.
4. The man from U.N.C.L.E
Acțiune, spionaj, satiră. Mi-a plăcut foarte mult și m-a relaxat grozav pentru că nu s-a luat în serios, a fost filmat excelent/jucat simpatic și a livrat exact ce așteptam de la el după ce am văzut trailer. Filmul perfect de popcorn pentru oricine – nu e nici cu pretenții, nici fără, nici vulgar, nici sobru dar nici comedie tâmpă.
5. The Hateful Eight
În general Tarantino găsește un echilibru între acțiune, poveste, personaje și dialoguri, ca un dirijor bun ce folosește toate instrumentele din orchestră armonios.
În Hateful Eight are niște personaje clare cu dialoguri care de care mai pompoase, artificiale și pline de sevă (cum se folosesc de obicei la un singur personaj, ca să dea o tușă de excentric), fără poveste, fără acțiune (că se împușcă toți într-o cabană după două ore de vorbărie nu e chiar o intrigă), fără credibilitate.
Cu greu m-am uitat la tot. Dezamăgirea anului.
6. The Martian și Interstellar
Mi-au plăcut ambele, al doilea mai mult. Primul mi-a fost simpatic dar nu l-aș pune prin vreun top, iar al doilea m-a mișcat, m-a ținut încordat dar m-a pierdut un pic la finalul prea fericit (un pic înainte dacă se termina m-ar fi lăsat în extaz).
Probabil mai sunt câteva zeci despre care merită să discutăm dar nu mi-au venit pe loc și exact așa am vrut să fac articolul, ce-mi trece prin cap în 5 minute din toate genurile, fără să mă gândesc în urmă.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
Singurul film, din cele enumerate de tine mai sus, pe care l-am vazut a fost Interstellar 🙂
l-ai vazut pe cel mai bun 🙂
L-am văzut în urmă cu un an. Cum spuneam pe vremea aia:
“Pentru mine, filmul respectiv reprezintă o anomalie cinematografică. Este genul peliculei reuşite, pe care o apreciezi cu lacrimi, dar la care nu ai vrea să te mai uiţi vreodată.”
Luat ca întreg este bun. Dar dacă te gândeşti la final ce scenă ţi-a plăcut cel mai mult, realizezi că nu există bucăţele de aur. Nu îmi vine în minte măcar o scenă remarcabilă.
Filmul te frământă emoţional, te epuizează psihic. Chiar şi fizic, dacă îl vezi la cinema şi bei 3 litri de cola în 3 ore cât rulează 🙂
Dar peste câteva zile, luni, rămâi doar cu ideea de bază. Nu a impresionat prin altceva – Joc actoricesc sau momente remarcabile.
Sunt de părere că un artist (fie scriitor, scenarist sau regizor) dă dovada măiestríi prin foc, nu prin rafală. Ok, ca întreg este bun. Dar din ce este compus întregul? Elementele luate separat sunt seci şi anoste.
Dani,
De-acord, filmul nu exceleaza la capitolul joc actoricesc, caractere si dialoguri inteligente. Interstellar este un film pur vizual, cu o atmosfera fantastica, care te tine intr-adevar cu sufletul la gura, cu toate ca nu se intampla mai nimic in film. Povestea si mesajul este undeva in plan secundar, aproape ca nu exista.
Nu prea il poti compara cu filme conventionale, construite in jurul unei povesti si unor actori de exceptie. E un gen nou de film, la care intregul nu este alcatuit din parti.
Eu m-as duce oricand la cinematrograf sa-l mai vad, doar ca sa ma las purtat de imagini.